Portret sentimental: Constantin Voiculescu, la ceas aniversar

Motto: „Se ştie că un profesor bun este acela care te face ca lucrurile cele mai grele să ţi se pară uşoare”. (Grigore Moisil)

„Părinţii mei au fost agricultori din Poenarii de Argeş, oameni modeşti, serioşi, cu multă dragoste pentru pământul pe care, cu pricepere, îl făceau roditor, dar şi cu dragoste de cultură, de învăţătură”, îmi spunea deunăzi profesorul de excepţie Constantin Voiculescu, la un ceai, pe terasa cofetăriei „Ilea”, privindu-mă cu ochii ageri şi plini de înţelepciune, scăldaţi în sinceritatea ce mereu îl însoţeşte. Drept, cu mersul vioi, cu privirea mereu înainte, cu mişcări agere, mereu elegant, toate la un loc nu-i trădează vârsta pe care a adunat-o din 25 februarie 1935 până în prezent. Dascăl deosebit, a absolvit Şcoala Pedagogică de Băieţi din Sibiu în anul 1953. Până în 1955, timp de doi ani, învaţă cu dragoste şi mult tact pedagogic copiii din satul natal. Dar Constantin Voiculescu nu s-a oprit aici. Tânărul dascăl, ambiţios, dar şi inteligent, este admis fără probleme, frecventând apoi cursurile Facultăţii de Pedagogie-Filologie din Bucureşti, obţinând în 1959 diploma de profesor. A predat la şcolile din Tigveni şi Valea Iaşului, bucurându-se de aprecierea mai marilor vremii, astfel încât este numit inspector şcolar, şef al Secţiei de învăţământ şi vicepreşedinte al Sfatului Popular al raionului Curtea de Argeş.
Liceul „Vlaicu Vodă”, din oraşul Basarabilor descălecători, s-a bucurat de prezenţa la catedră a dascălului Constantin Voiculescu timp de şase ani, în perioada 1968-1974, an în care este numit inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Argeş. Aici, împreună cu inspectorul general, profesorul Florea Stan, a constituit cea mai competentă echipă a conducerii învăţământului argeşean din toate timpurile. Doi dascăli de o cultură solidă, mari pedagogi, cu prestanţă, înţelepciune, seriozitate, un filozof şi un filolog la cârma învăţământului din Argeş, Timp de cinci ani, ei au situat învăţământul argeşean pe cel mai înalt podium al învăţăturii şi educaţiei. Au fost „duetul de aur al învăţământului argeşean”, cum îmi place mie să le spun celor doi dascăli. După 1979, până în 1997, Liceul „Vlaicu Vodă”, Seminarul Teologic şi Şcoala Postliceală de învăţători şi educatoare din Curtea de Argeş s-au mândrit cu dascălul Constantin Voiculescu.
Munca, înţelepciunea, devotamentul i-au adus dascălului titluri pentru merite deosebite, culminând cu Meritul cultural, clasa a III-a. Palmaresul maestrului educaţiei şi învăţământului argeşean este bogat: metodist al Inspectoratului Şcolar Judeţean, preşedinte al Filialei Curtea de Argeş a Societăţii de Ştiinţe Filologice, responsabil al Comisiei metodice. A publicat articole cu conţinut didactic în reviste de specialitate. Este director al Universităţii Cultural Ştiinţifice din Curtea de Argeş. Ziarul „Argeş Expres” i-a oferit dascălului spaţiu pentru rubrica „Cum vorbim, cum scriem”. Publică şi cartea cu acelaşi titlu, în două ediţii, carte ce se află în mapa dascălilor de limba română din zonă. Apoi a publicat scrierea de un real succes, „Articole, recenzii, eseuri”.
Articolele, eseurile, portretele domnului Constantin Voiculescu ridică ştacheta revistei „Pietrele Doamnei”. A fost un colaborator de înaltă ţinută documentară la cele trei volume ale cărţii „Celebrităţi din negura uitării”. Lucrările susţinute de domnia sa în cadrul Cenaclului literar „Nicolae Velea” de la Biblioteca Municipală Curtea de Argeş, sau la Cenaclul literar din cadrul Casei de Cultură, condus de poetul Dumitru M. Ion, sunt adevărate opere de valoare. Nu există cărţi lansate, fie la Cenaclu, fie la Clubul Iubitorilor de Cultură, patronat de  neobositul Om de Cultură, academicianul Gheorghe Păun, sau instituţii de cultură unde profesorul Constantin Voiculescu să nu facă recenzii sau prezentări de mare valoare. Muncă de Sisif, cu implicare în tot ce este cultural în oraşul Basarabilor şi nu numai, el participând activ la toate acţiunile prietenilor domnişani, organizate de către Fundaţia „Petre Ionescu-Muscel”, de Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” sau la acţiunile organizate de către reputatul istoric George Rotaru la Salonul Cărţii şi al Autorilor de Literatură şi Artă (SCALA) din Râmnicu-Vâlcea.
Şi, de parcă nu ar fi fost îndeajuns toată această trudă pe tărâmul culturii şi creaţiei, Constantin Voiculescu a fost ales preşedintele Filialei Curtea de Argeş a Societăţii Naţionale „Spiru Haret”. Dacă vrei să potriveşti ceasul, o dată pe lună, miercurea, exact la ora şaisprezece fără trei minute, intră în sala Casei de Cultură unde, la ora şaisprezece punct, academicianul Gheorghe Păun sună clopoţelul care anunţă începerea activităţii la Clubul Iubitorilor de Cultură ce adună intelectuali din multe comune ale zonei Curtea de Argeş. Unul dintre cei mai mari romancieri români contemporani, prof. univ. dr. Mihail Diaconescu care, de curând, a fost premiat de Academia Română, de câte ori am o conversaţie cu domnia sa, nu uită să adreseze cuvinte de laudă profesorului condeier Constantin Voiculescu, numindu-l „marele profesor”. Îi mulţumim şi noi „marelui profesor” că onorează „Pietrele Doamnei” cu materialele sale de înaltă ţinută profesională.
Ca un mare dascăl al învăţământului argeşean, deşi pensionar, Constantin Voiculescu veghează, cu ochiul ager al pedagogului, „brambureala” din educaţia şi învăţământul din România, aşa numita „reformă de formă” care, din multe cauze, din pricina ambelor părţi – dascăli, elevi – a condus la rezultatele deplorabile ale examenului de bacalaureat din 2011 şi care a împărţit oamenii catedrei în două categorii, cum spune profesorul: prima cei care ridică ştacheta şcolii, a doua – cei care beneficiază (sau mai bine zis, profită) de pe urma muncii primei categorii. Într-adevăr, neobositul intelectual din oraşul Basarabilor trebuie aşezat cu deosebit respect în fruntea elitei intelectualităţii argeşene şi nu numai. Un model de conduită, de înţelepciune, de profesionalism pe tărâmul scrisului, cu o putere de muncă intelectuală nebănuită, bun povăţuitor şi confident, iubitor al limbii române corecte, profesorul Constantin Voiculescu, la cei 77 de ani pe care i-a împlinit în 25 februarie, este încă tânăr, viguros, brad drept şi neaplecat de furtunile vieţii.
La mulţi ani, stimate domnule profesor Constantin Voiculescu!

Prof. Ion C. HIRU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: