USL ameninţă cu greva parlamentară

Victor Ponta şi Crin Antonescu, secondaţi de Daniel Constantin, au ajuns la concluzia că-şi dau cu stângul în dreptul dacă parlamentarii din PSD, PNL şi PC demisionează. Şi s-au gândit că ar avea mai mult de câştigat dacă-şi vor da cu dreptul în stângul, făcând o grevă parlamentară. Şi donându-şi indemnizaţiile pentru nu ştiu ce proiecte sociale. Dar nu pomenesc ceva despre sumele forfetare şi despre celelalte avantaje oferite parlamentarilor, pentru că dacă ar renunţa şi la ele, ar deranja prea mult camarila din teritoriu şi ar rămâne fără sprijin în colegii. Este o încercare disperată de a atrage atenţia populaţiei asupra lor, după ce lideri ai opoziţiei au fost huiduiţi în pieţele publice, unde merseseră cu intenţia de a confisca politic protestele de stradă. Acum cei trei care n-au speriat pe cineva îşi fac vise că ar putea ajunge ceea ce n-au fost şi nici nu vor fi vreodată. Iar declaraţia comună, potrivit căreia dumnealor vor reveni în parlament atunci cînd Guvernul Boc va demisiona, este de-a dreptul caraghioasă. Pentru că s-ar putea să li se lungească urechile de atâta aşteptare!… Dacă aceasta este alternativa la actuala guvernare, mai bine lipsă, pentru că troika mânată de papaşa Iliescu n-are direcţie şi merge orbeşte, fără să ştie unde ar trebui să ajungă. Ceea ce nu înţeleg dumnealor este faptul că nu se mai poate repeta povestea din ‘89. Şi asta deoarece lumea s-a săturat până în gât de “emanaţi”!

Eva ADAM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: