Tricolorul – simbol al unităţii noastre naţionale

Steagul patriei noastre, România, se numeşte “Tricolorul” şi are o istorie care trebuie cunoscută de orice român, inclusiv de către cetăţenii români care aparţin minorităţilor naţionale. Simbol al României, Tricolorul are o istorie care se întrepătrunde, adesea, cu istoria ţării. Mulţi istorici susţin că românii au moştenit cele trei culori ale drapelului nostru încă de la daci. În Evul Mediu, când s-au constituit cele trei state româneşti, fiecare avea un steag propriu, care le-a însufleţit în lupta pentru dreptate şi libertate naţională. Pe stema Transilvaniei figurau, ca emblemă, şapte turnuri, semnificând cele şapte cetăţi din cuprinsul acestui voievodat. Pe steagul Ţării Româneşti era cusut un vultur, iar pe cel al Moldovei, din timpul lui Ieremia Movilă era cusut cu fir de aur capul de bour, amintind de legendara descălecare a lui Dragoş Vodă pe la jumătatea veacului al XIII-lea. În Evul Mediu, fiecare voievod din cele trei ţări româneşti avea flamura lui proprie. A lui Ştefan cel Mare, de pildă, reprezenta pe Sf. Gheorghe, ucigând balaurul cu suliţa. Acest steag, pe care era brodat numele lui Ştefan a fluturat biruitor în celebra bătălie de la Vaslui (1475) şi în cea de la Codrii Cosminului (1497). În ceea ce priveşte culoarea drapelelor din cele trei ţări româneşti, istoricii susţin că steagurile din Moldova aveau culoarea roşie, cele din Ţara Românească ar fi fost galbene, iar cele din Transilvania, albastre. În bătălia de la Călugăreni, Mihai Viteazul a purtat un steag din ţesătură albă, pe care se afla brodat un vultur negru, cu aripile întinse. Acest steag l-a purtat şi când a intrat biruitor în Alba Iulia, înfăptuind prima Unire. În anul 1821, Tudor Vladimirescu a pornit Revoluţia sub un steag care înfăţişa icoana sfinţilor ostaşi Teodor şi Gheorghe, avea o inscripţie de îndemn la luptă pentru “tot norodul românesc”, care avea “nădejde de dreptate”. Ciucurii acestui steag alcătuiau o îmbinare de roşu, galben şi albastru. Începutul adoptării oficiale a Tricolorului pe pământul românesc şi în conştiinţa poporului român se datorează lui Alexandru Dimitrie Ghica – domn în Ţara Românească între anii 1834-1842. În primul an de domnie, din dispoziţia acestuia, mai multe unităţi militare au primit drapele de luptă cu cele trei culori şi cu un vultur auriu la mijloc. În preajma şi în timpul Revoluţiei de la 1848, ideea Tricolorului a căpătat o largă răspândire şi o aderenţă de masă. Tricolorul a fluturat pe Dealul Filaretului din Bucureşti, la 11 iunie 1848, la începutul Revoluţiei, purtat de revoluţionari, care clamau îndemnul: “Stindardul libertăţii azi se va consacra. Unire şi frăţie cu toţi vom proclama”; … “uniţi-vă cu noi, înălţaţi stindardele libertăţii şi dobândiţi-vă sfintele drepturi”. La Adunarea Revoluţionară de la Blaj din 3/15 mai 1848 s-a înălţat, cum spunea un contemporan sas, “flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”. Drapelul avea inscripţia: “Virtus romana rediviva”. În Ţara Românească şi în Moldova, după Revoluţia de la 1848, Steagul tricolor a devenit steag naţional, fiind simbol al Unirii. Unirea de la 1859 s-a înfăptuit sub stindardul roşu, galben şi albastru. Domnitorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza are meritul istoric ca, prin Ordinul de Zi din 1 septembrie 1863, să stabilească, în mod oficial, Tricolorul ca drapel al României. În Ordinul de Zi se spunea: “Drapelul este România, acest pământ binecuvântat al patriei udat cu sângele străbunilor noştri…, este istoria întreagă a României. Cu un cuvânt, Drapelul reprezintă toate îndatoririle şi toate virtuţile militare cuprinse în două cuvinte gravate pe acvila romană: Onoare şi Patrie”. În anul 1867, tânărul poet Mihai Eminescu a scris poezia “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”: “Spună lumii large steaguri tricolore,/ Spună ce-i poporul mare, românesc,/ Când s-aprinde sacru candida-i vâltoare,/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc”. Notă: Când a scris aceste emoţionante versuri prin sentimentele de curată şi sublimă simţire românească, poetul avea doar şaptesprezece ani. După evenimentele de 1848, revoluţionarii din Transilvania, în semn de unitate cu cei din Principatele Române, au înlocuit culoarea albă cu cea galbenă, instituită de Guvernul Revoluţionar din Bucureşti, culorile fiind aşezate pe orizontală. Dispunerea aceasta s-a păstrat până în vremea Domniei lui Cuza, care a modificat ordinea: roşul a fost dispus în partea superioară, urmând galbenul, apoi albastrul. Acest drapel a fost în serviciul ţării până în anul 1866, după care steagurile aveau culorile dispuse pe verticală, în ordinea rămasă până astăzi: roşu, galben şi albastru. Poeţi şi compozitori au închinat Tricolorului numeroase imnuri. Să ne amintim doar de celebrul imn “Trei culori” compus de Ciprian Porumbescu (şi versuri şi melodie). Textul a apărut în anul 1880 şi a fost publicat în “Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români” – Viena, 1880. Textul e alcătuit din şase catrene, din care reproducem câteva versuri: “Trei culori cunosc pe lume,/ Ce le ţin de-un sfânt odor,/ Sunt culori de-un vechi renume,/ Suvenir de-un brav popor”. În versurile următoare, poetul arată ce simbolizează fiecare culoare: “Roşu-i focul ce-mi străbate/ Inima-mi plină de dor/ Pentru sfânta libertate/ Şi al patriei amor. Auriu ca mândrul soare/ Fi-va-l nostru viitor, … Iar albastrul e credinţa/ Pentru ţară ce-o nutrim”… Poezia se încheie cu strofa: “Iar când, fraţilor, m-oi duce/ De la voi şi-o fi să mor,/ Pe mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru Tricolor”. Sub Tricolor, ostaşii români au cucerit independenţa ţării în anul 1877, doborând la Griviţa şi Smârdan asupritoarele hoarde turceşti. La serbările populare, românii transilvăneni se împodobeau cu cocarde tricolore şi cântau “Pe-al nostru steag e scris Unire” (muzica de Ciprian Porumbescu), nesocotind interdicţiile administraţiei austro-ungure. În Primul Război Mondial, românii au înfrânt oştile germane şi austro-ungare, la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, tot sub flamurile tricolore. La 1 Decembrie 1918, românii din Transilvania au proclamat Unirea Transilvaniei cu România, cântând marşul “Pe-al nostru steag e scris Unire” şi fluturând Tricolorul. Fremătând de bucurie, poetul George Coşbuc a scris atunci poezia “Cântec”, în care Drapelul Naţional este preamărit ca un nepieritor simbol: “Sus ridică-ţi fruntea, vrednice popor!/ Câţi vorbim o limbă şi purtăm un nume,/ Toţi s-avem o ţintă şi un singur dor:/ Mândru să se-nalţe, Peste toate-n lume/ Steagul tricolor!” Sub faldurile Tricolorului s-au desfăşurat şi celelalte evenimente până în zilele noastre: Perioada interbelică, Al Doilea Război Mondial, evenimentele postbelice, Revoluţia din Decembrie 1989. Tricolorul a rămas şi va rămâne simbolul unităţii întregului popor român şi al independenţei sale naţionale, aşa cum spune Ciprian Porumbescu în “Cântecul Tricolorului”: “Pân’ pe cer şi cât în lume/ Vor fi aste trei culori/ Vom avea un falnic nume/ Şi un falnic viitor”.

Prof. C. VOICULESCU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: