Arhivă pentru septembrie, 2011

Victor Hănescu a fost declarat fiu al Argeşului

Posted in sport with tags , , , , , on septembrie 30, 2011 by argesuldenord

La finalul celei de a opta ediţii a trofeului care-i poartă numele, celui mai bun tenisman român al momentului i s-a decernat simbolic acest onorant titlu. Ceremonia oficială s-a desfăşurat la Domneşti, unde s-au disputat mare parte din partidele competiţiei înscrise în calendarul FRT. Restul acestora au fost găzduite de baza sportivă de la Curtea de Argeş, unde la sfârşitul lunii iulie s-a desfăşurat şi o competiţie europeană. Ruxandra Dragomir, preşedintele FRT, a fost prezentă din nou la Trofeul Hănescu şi a promis reprezentantului principalului sponsor, directorului general Ioan Cozma, de la Dr. Oetker Romania, să încredinţeze şi alte competiţii bazelor sportive de la Domneşti şi Curtea de Argeş. De altfel, la mijlocul lunii septembrie, la Curtea de Argeş a venit la invitaţia aceluiaşi Ioan Cozma nr. 2 în ierarhia internaţională a tenisului de câmp, monsieur Jacques Dupre, care a fost extrem de încântat de ceea ce a descoperit în nordul Argeşului, unde a spus că va reveni cu plăcere la viitoarea competiţie europeană care se va desfăşura aici. Mai mult, l-a invitat pe directorul Cozma la Roland Garros, anul viitor!

Roxana MOLDOVAN

Amânare în procesul primarului din Corbeni

Posted in actualitate with tags , , , on septembrie 30, 2011 by argesuldenord

După cum se ştie, Judecătoria Curtea de Argeş l-a condamnat pe primarul Daniel Dincuţă şi pe fostul consilier local Daniel Ungureanu la câte 12 ani de închisoare pentru modul în care au accesat şi folosit fondurile obţinute din subvenţiile pe păşuni. Aceştia au făcut recurs şi la termenul de judecată din 6 septembrie, la Piteşti, s-a cerut şi s-a admis o amânare pentru data de 18 octombrie. Sentinţa de condamnare nu este definitivă şi irevocabilă, iar cei care fac obiectul acesteia speră să aibă câştig de cauză, deoarece susţin că banii obţinuţi din subvenţiile pentru păşuni au intrat în contul primăriei, parte din ei au fost folosiţi pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare a izlazurilor şi păşunilor alpine, iar ceea ce a rămas se află acolo unde au fost depozitaţi iniţial. Acuzarea a mers pe ideea nerespectării stricte a formalităţilor legale de accesare, pe faptul că banii n-au ajuns direct la utilizatori (asociaţii de creştere a animalelor), ci în contul administraţiei, încălcându-se legea prin încheierea unui contract cu paznicul izlazului, nimeni altul decât consilierul local Ungureanu, aflat în stare de incompatibilitate. Procesul nu va fi unul uşor, astfel că vom urmări ceea ce se va întâmpla, cu atât mai mult cu cât în situaţii asemănătoare se află şi alţi primari din nordul judeţului nostru.

Roxana MOLDOVAN

Răsplata meritului cultural: super-spectacol pentru solistul Gigi Iordăchescu!

Posted in cultura with tags , , , on septembrie 30, 2011 by argesuldenord

Rapsodul popular s-a născut în 7 septembrie 1951, la Şuici, pe Valea Topologului. Coordonatele sale existenţiale sunt indisolubil legate de activitatea profesională, cea artistică şi de familie. Şeful Sectorului Distrigaz Curtea de Argeş s-a stabilit în oraşul voievodal al Basarabilor în august 1973 şi nu l-a mai părăsit decât pentru turneele din străinătate, unde a fost un strălucit ambasador cultural prin cântecele sale care au încântat publicul spectator din Germania până în Turcia, din Olanda până în Grecia sau din Italia până în Spania.
“Am cântat şi la duşmani”, mărturisea Gigi Iordăchescu modest şi sincer, aşa cum îl ştim de-o viaţă, pe scena Casei de Cultură “George Topîrceanu”, în seara în care prietenii săi veniţi din toată ţara au susţinut un spectacol nemaiîntâlnit, care a durat mai bine de 5 ore! Ideea managerului instituţiei, Cristian Mitrofan, de a organiza spectacole aniversare pentru cei care slujesc cultura tradiţională este foarte bună. Pe Gigi Iordăchescu l-au sărbătorit nu numai colegii din Ansamblul “Argeşul” sau de la “Rapsozi”, ci şi cei de la PIteşti – “Doina Argeşului”, “Dorul” – sau solişti precum Radu Potoran, Ioana State, Daniela Cernea, Alexandru Brădăţan, Cristina Turcu-Preda, Mitică Tavă, Graţian Bădescu (alt rapsod aniversat în primăvară) şi mulţi alţii care au demonstrat o dată în plus frumuseţea cântecului, dansului şi tradiţiilor populare. Spectacolul a fost înregistrat de postul TV Favorit şi va fi prezentat în 2 octombrie, de la ora 13.00. La Mulţi Ani, Gigi!

Roxana MOLDOVAN

Mesaj de suflet din Franţa

Posted in actualitate with tags , on septembrie 30, 2011 by argesuldenord

Fiul satului Poenărei, Viorel Bindea, a fost prezent la marea sărbătoare din luna august, însoţit de un bun amic din ţara adoptivă, Franţa. Recent, ctitorul sărbătorii satului a primit următorul mesaj de la Viorel:
Dragul meu Virgil,
Vă felicit din inimă pentru iniţiativele deosebite ce le perpetuaţi din an în an şi mulţumesc din nou pentru onoarea ce mi-aţi făcut-o mie şi prietenului meu Gilles Galliez, de a ne invita să participăm la bucuria dumnea-voastră de a vă reuni atât de mulţi în acest magnific sătuc, pentru a comemora împreună memoria martirilor noştri. M-au bucurat ecourile acestei manifestări avute în presa română (şi vă promit, nu numai). Amicul meu a pus pe hârtie câteva impresii de la vizita la Poenărei. Iată textul său în traducerea românească.
“Atunci când prietenul meu Viorel Bindea mi-a propus să particip alături de el la Ziua fiilor satului Poenărei, am acceptat cu plăcere, atras de curiozitatea de a vedea cum se desfăşoarăîntr-o veche ţară comunistă o ceremonie consacrată memoriei martirilor, luptători activi contra acestei ideologii de tristă memorie. Acest eveniment prezintă în ochii mei un interes major şi mai ales o experienţă sociologică deosebită, cu atât mai mult cu cât veneam pentru prima oară în România şi nu îmi puteam imagina ceea ce am avut ocazia să văd…..
Copil fiind şi mai apoi tânăr, am asistat adesea la ceremonii grave şi sobre ce onorau în fiecare an pe membrii Rezistenţei din  Franţa, ciuruită de gloanţele naziste, festivităţi ce se desfăşurau în centrul ţării mele, unde, m-am născut, o regiune cu tradiţie recalcitrantă la ordinele impuse de invadatorul german.
Mult mai târziu, împreună cu alţi prieteni, am depus jerbe de flori pe mormintele luptătorilor cetnici serbi, bărbaţi şi femei căzuţi sub Tito în Bosnia anilor 1945-1958. Dar ce m-a emoţionat cel mai profund trebuie să recunosc a fost fervoarea şi serenitatea oamenilor, femei, bărbaţi şi copii din Poenărei în timpul slujbei religioase şi în tot cursul după-amiezei. Acest sentiment emoţionant de a avea în faţa ochilor mei un popor liber şi puternic, în acelaşi timp serios şi vesel, care a ştiut să-şi apere sufletul de prigoana comunistă şi care acum comemora cu căldură, într-o amintire comună, simplă şi profundă, fără nicio emfază, este de neuitat!
Nu ştiu ce autor francez scria “Un popor există cât memoria rămâne vie”, iar Fiii din Poenărei ilustrează cu simplitate şi naturaleţe o continuitate palpabilă între vii şi morţi.
Pentru primul meu voiaj în România, satul Poenărei mi-a oferit două privilegii, care niciodată în viaţă nu mi le-aş fi putut închipui: acela de a-mi acorda titlu de “Fiu de onoare” al acestui sat eroic, o atenţie la care nu m-am aşteptat şi de care, de altfel, nu mă simt într-adevăr demn de a o fi meritat, dar care mă emţionează în modul cel mai sincer şi profund. Un al doilea privilegiu este cel de a mă simţi ca un frate în mijlocul acestor fideli moştenitori ai memoriei eroilor lor. Sacrificiul acestora din urmă nu a fost inutil! Martirul, în sensul etimologic al cuvântului grec, este un martor, un punct de frontieră ce fixează pentru totdeauna limitele pe care un om adevărat le acceptă, ştiind într-adevăr când şi pentru ce trebuie să-ţi sacrifici viaţa.
Cum să nu mulţumesc din inimă tuturor organizatorilor, şi în mod deosebit domnului Virgil Baciu, de a mă fi invitat la această ZI şi de a asigura pe toţi participanţii la manifestarea din Poenărei, că toţi viii şi morţii-eroici au un loc deosebit în memoria mea”.

Dr. Gilles Galliez

Sport pe meleaguri legendare (II)

Posted in sport with tags on septembrie 30, 2011 by argesuldenord

Echipa de fotbal Unirea Corbi a susţinut numeroase partide amicale cu echipe din localităţile învecinate, a participat în cadrul campionatului raional, unde a avut o prestaţie bună, fiind în prejma podiumului echipelor fruntaşe şi a participat în Seria Nord a campionatului judeţean. În cadrul unor competiţii şi cupe a ocupat trei locul I pe raion.
Am iniţiat Cupa Valea Doamnei la fotbal, care s-a desfăşurat şi organizat în localitatea noastră pe parcursul a XIV ediţii. Iată echipele câştigătoare: Unirea Corbi 6 cupe, Corbşori 2 cupe şi  câte o cupă Brăduleţ, Muşăteşti, Retevoieşti, Dărmăneşti, Colibaşi şi Chimistul Curtea de Argeş. Au participat echipele din localităţile de pe văile Doamnei şi Vâlsanului şi nu numai.
Inspirându-se după această iniţiativă, s-au mai organizat cupele Brăduleţ, Bădeşti, Costeşti-Vâlşan, Unirea Corbi câştigând câte o dată şi Cupa Brăduleţ şi Bădeşti.
Remarcăm entuziasmul, pasiunea şi bunele relaţii de prietenie ale tuturor participanţilor.
În cei peste 50 ani de activitate ai echipei Unirea (1950-2000) din lotau mai făcut parte şi alţi componenţi în afara celor pe care i-am enumerat deja într-o ediţie anterioară.
Ne facem datoria să-I nominalizăm: Popescu Gogu, Catană-Adam Ion, Trică Ion, Iancu Marin, Popescu Ionel, Bucur Gică, Piciu Oane, Suselescu Costică, Mogoiu Ion, Aldea Gică, Stăncioiu Benone, Bobeanu Dineţ, fraţii Neluţ, Gelu şi Dan Aldea, fraţii Sică şi Costinel Ciobănelea, Ologu M. Nicu, Andreescu Dan, Stoica Vasile, Marcu Constantin (Vica), fraţii Milică şi Gigel Bădescu, Anghelea Traian, Anghelescu Tomiţă, Puşcatu Neluţ, Vintilă Gheorghe, fraţii Gică şi Coni Cârstoiu, Arimis Petrişor, fraţii Stelică şi Liviu Bănăţeanu, fraţii Vică şi Neluţ Anghelescu, fraţii Ninel şi Sică Bajan, Sescioreanu Ninel, Rotaru Nicu, Achimoiu Vică, Sturzeanu Nicu, Sică Toma, Moise Gigi, Morteanu Neluţ, Moroi Gelu, Petti Crinu, Popescu Tudor, Popescu Tudorel, Grigorescu Mitică, Neluţ Georgescu, Achimoiu C. Petre, Costel Păun, Bebeşelea Stelică, Lie Răduţoiu, fraţii Costică şi Petrică Verdete, fraţii Nel şi Gheorghe Radutoiu, Molea Vasile, Deaconu Gore, fraţii Pică şi Dei Popescu, Dedinoiu Tică, fraţii Ineluş şi Marian Popescu, fraţii Gică, Petrică şi Marian Aldea, Băncescu Tel, fraţii Petrică şi Vicută Groseanu, Cusi Vintilă, Verdete Dan, fraţii Nel şi Petrică Sturzeanu, Groşeanu Costică, fraţii Vasilică şi Mitică Tărceatu, fraţii Nicu şi Mitică Verdete, fraţii Aron şi Mitică Bobeanu, Bădoiu Viorel, Bodea Tomiţă, Ologu H.Iosif, Ionică Tărceatu, Achimoiu A. Petre, Şerban Florin, Simon Marius, Păvăloiu Florin, Nicu Achimoiu, Sucitu Puiu, Vasi Bucur, Rizea Alin, Sturzeanu Alin, Ciobănelea Petruţ, Sturzeanu Doru, Bobeanu Marian, Măriuţ Mitică, Bebeşelea Tomiţă, Ghică Precup, Romică Precup, Mogaru Viorel, Stanca Gigi, Ciobănelea Adrian, Stăncescu Eugen, Rotaru Viorel, Bucur Georgică, Anghelescu Sică, fraţii Neluţ şi Gigi Ologu, Mormonea Marius, fraţii Vică şi Liviu Ologu, Săroiu Petrişor, Stanciu Gigel, Mariut Marian, Ciobanu Ion, Andreescu Gică, Popescu Viorel, Mira Vică, Graur Petrişor, fraţii Petrică şi Dori Popescu, Iordache Valerică, Stăncioiu Vică, Nelu Hirică, Pinaru Ilie, Lixandru Ion, Nelu Mânzatu, fraţii Gică şi Sile Lascu, Matei Gigi, Achimoiu Marian.
Participând la volei, echipele noastre de fete şi băieţi au obţinut rezultate bune la unele concursuri la etapele judeţene. Cele mai bune rezultate au fost cele obţinute de echipele feminine, care s-au clasat de două ori pe primul loc. Iată sextetul de bază: Catană Mărioara, Scarlat Nuţa, Manu Victoriţa, Neţ Gema, Groşanu Lenuţa, Dănuleţ Lenuţa.
În decursul vremii, activitatea sportivă de masă s-a diversificat, elevii şi tinerii îndrăgind şi practicând şi alte sporturi, unde au obţinut, de asemenea, rezultate pe măsura pregătirii lor.
Alăturat publicăm fotografia unei formule de echipă a Unirii Corbi.

Prof. Gheorghe C. Catană

Biserica-monument din Vlădeştii de Sus

Posted in istorie with tags , on septembrie 30, 2011 by argesuldenord

Durată în anul 1656, pe un platou care domină, spre est, satul Vlădeştii de Sus – atestat documentar iniţial în anul 1437, într-un hrisov emis de cancelaria domnească a voievodului Vlad Dracul, Biserica “Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” este învăluită în legenda încă vie a unui episod însângerat din eroica luptă a înaintaşilor pentru menţinerea neatârnării vetrei strămoşeşti. Ctitorul locaşului de cult, marele vistier Pârvu Vlădescu, prins în iţele unui complot urmărind înlăturarea de la domnie a voievodului său, Constantin Şerban, complot urzit de Mihnea III Radu, care fusese crescut la curtea sultanului, unde se iniţiase în arta diabolică a intrigilor poftitoare de scaun domnesc, va sfârşi precum patronul spiritual al bisericii – nu întâmplător ales! – tăindu-i-se capul din porunca vicleanului domn. Afişând, pentru început, o atitudine prootomană, dând substanţiale bacşişuri şi promiţând sultanului trecerea norodului român la mahomedanism, Mihnea al III-lea va fi instalat domn al Ţării Româneşti (1658-1660) cu sprijin turcesc, detronându-l pe Constantin Şerban. Ajuns voievod într-o ţară secătuită de o excesivă fiscalitate, Mihnea unelteşte, la Dragoslavele, cu principele Ardealului, Gheorghe Rákótzi al II-lea, declanşarea unui război împotriva ocrotitorilor săi otomani. În divan, marele vistier Pârvu Vlădescu înfierează aventura fără sorţi de izbândă a noului domn, motivând că “Imperiul turcesc este cel mai  mare şi mai puternic din lume şi că, aşadar, nu se cuvine să pornim război împotriva lui, acum, nepregătiţi”. El însuşi merge la Istanbul în fruntea unei delegaţii, pentru aplanarea pe plan diplomatic a unui conflict previzibil, însă Mihnea al III-lea se dovedeşte extrem de abil, sultanul reconfirmându-i domnia şi dând firman de pedepsire a nesupusului boier. Invadând Ţara Românească, turcii o trec prin foc şi sabie într-o cumplită acţiune de reprimare a tendinţelor antitotomane. Vel vistierul Pârvu Vlădescu este prins şi ucis în apropiere de apa Teleajenului, la sfârşitul lunii iulie 1659.

Aşa se face că Biserica Vlădeştilor, începută de către marele boier, a fost desăvârşită de Anca, soţia sa, care i-a strămutat osemintele, peste trei ani, în locaşul de cult ctitorit de vel vistier. Fixată deasupra accesului în biserică, pisania săpată în piatră relevă osârdia ctitorilor: “Cu vrearea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi al Sfântului Duh, ziditu-o-au această sfântă beserică din temelie întru slava Usochinoveniei   (Tăierii capului Sf. Propovăduitorului Ioan Botezătorul lui Hristos) în zilele luminatului domn Io Constantin Voevod Şerban, cu toată osârdia, dreapta cheltuială a jupan Pârvul vel vistier şi jupâneasa lui, Anca, şi coconii: Bălaşa, Constantin şi Şerban, ca să fie dumnealor şi părinţilor: Tudoran vel sluger şi jupâneasei Marie şi lui Ivan vel şatrar şi jupânesei Elinii poman(ă) în veci. Primeşte osârdia noastră şi, ca ruga Sfinţii(i) Tale, de muncile vecinice ne izbăveşte. Ispravnic Nan logofăt a scris-o în luna noiembrie 1 vă leat 7165”.
În structura planimetrică a construcţiei originare va surveni o modificare esenţială, în anul 1851, prin adăugarea pridvorului – operaţiune consemnată în textul pictat a fresco deasupra pisaniei originare:  “Făcutu-s-au acest anvon din temelie şi cu zugrăvitul de dumnealui Nicolae Arsenescu şi cu soţia dumisale, Safta, la an 1851, iunie 30”.

Compartimentarea interioară

Aparţinând tipului de biserici cu plan rectangular, Biserica Vlădeşti este compartimentată în: altar, naos şi pronaos, conform ritului bizantin. Altarul – absidat semicircular în interior şi poligonal, în exterior, este acoperit cu o semicalotă sferică edificată din cărămizi dispuse radial. Iluminarea spaţiului se asigură printr-o fereastră dispusă pe axul longitudinal al bisericii. Altarul – prevăzut cu nişa proscomidiarului, la nord, şi cea a diaconiconului, la sud – se separă de naos printr-o catapeteasmă de zid prevăzută cu trei deschideri terminate în arc în plin cintru destinate uşilor împărăteşti şi diaconeşti. Registrele catapetesmei sunt compuse din medalioane circulare sau casetoane. Naosul – acoperit cu o cupolă sferică susţinută pe arce descărcate pe stâlpii de colţ – prezintă un plan pătrat. Potrivit arhitectului N. Ghica-Budeşti, “naosul nu pare a fi avut turlă nici la origine”. În peretele vestic este practicată o deschidere cu arcadă în plin cintru pentru asigurarea accesului spre pronaos. Pronaosul – boltit printr-o calotă sferică cu o modalitate constructivă de susţinere similară aceleia a naosului, are un plan pătrat şi o intrare de acces spre turnul-clopotniţă, pe o scară elicoidală construită într-un turnuleţ alipit peretelui nordic. Turnul-clopotniţă de formă octogonală a fost refăcut, în secolul al XIX-lea, pe tamburul originar, de secţiune pătrată, decorat cu butoni de teracotă. Pridvorul – adăugat în anul 1851 – de plan dreptunghiular, este boltit în calotă semisferică descărcată pe arce în consolă inegale din cauza planului rectangular.
Decorul arhitectural originar al paramentului – caracteristic “vechiului stil din veacul al XVI-lea” – este separat, în registre, printr-un tor de cărămizi aparente dispuse pe muchie, încadrate de cărămizi ordonate în “dinţi de fierăstrău”.
Registrul inferior este format din panouri dreptunghiulare de diverse mărimi, amintind de Biserica Mănăstirii Căluiul. Registrul superior se compune din arcaturi în semicerc, alcătuite din cărămizi rotunjite, formând un ciubuc unic în relief; în interiorul arcaturilor şi în timpan, se găsesc presăraţi butoni rotunzi de teracotă.
Semnalând diferenţele arhitecturale evidente dintre cele două regi-stre, N. Ghika-Budeşti consideră că “s-ar putea ca biserica să fi fost începută în veacul al XVI-lea şi apoi terminată în al XVII-lea veac”, deşi pisania originară infirmă o asemenea supoziţie.
Registrul decorativ al exteriorului bisericii este amplificat la uşa bisericii – cu “chenar din piatră profilată, având un arc festonat cu vârf, care aminteşte de acel de la Biserica Sfinţii Împăraţi din Târgovişte” şi la ferestre, ale căror ancadramente din piatră prezintă decoruri fitomorfe iar, în partea superioară, arcade în acoladă şi o decoraţie din foi stilizate, chenarele “înrudindu-se întrucâtva cu unele din ferestrele de la Biserica Goleşti”. Impresionantul portal de piatră este ornamentat printr-un arc festonat cu vârf.
Pictura murală “a fresco” înre-gistrează etape diverse: cea originară – din anul 1656 – concepută în maniera picturii tradiţionale româneşti, în care filonul bizantin este evident, se conservă pe pereţii interiori ai naosului şi, fragmentar, pe peretele vestic al pridvorului, detaşându-se valoric de pictura în frescă  din anul 1808 desfăşurată în pronaos, altar şi pe catapeteasmă. O etapă ulterioară, consemnată în pisania din 1851, include programul iconografic din interiorul pridvorului deschis şi din exteriorul acestuia, în zona dintre arcade şi cornişă. În exterior, pictura iniţială a fost exclusiv decorativă, constând din “panouri pătrate marcate prin linii cu vopsea roşie late de 2 cm”. Ulterior, pe panouri, s-a aşternut un strat de pictură din programul iconografic al căreia nu s-a conservat “decât într-un panou, un sfânt care abia se vede, ceea ce dovedeşte că, a doua oară, a fost zugrăvită şi în exterior”. Pictura exterioară a Bisericii Vlădeştii de Sus a fost concepută pe baza unui proiect raportat la spaţiul existent, condiţionat de respectarea erminiilor.
Pictura tâmplei de zid este formată din “trei registre despărţite prin câte un brâu orizontal de cărămidă rotunjită şi câte 12 panouri de diferite mărimi în care sânt zugrăviţi proorocii, cele 12 praznice împărăteşti şi cei 12 apostoli. Deasupra catapetesmei, străjuieşte o cruce din cărămidă tencuită”.
În tabloul votiv de pe peretele vestic al pronaosului, se prezintă biserica în miniatură – element de interes arhitectural, întrucât construcţia apare fără pridvor. Portretele ctitorilor locaşului de cult au fost, din păcate, acoperite cu var, preotul Ion Iancu atribuind cauza acestei profanări “unor certuri aprinse dintre familia Arsenescu şi familia Vlădescu”.
În pronaos este imaginată scena uciderii de către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a balaurului – “tabloul simbolizând lupta binelui împotriva răului, dualism ce se întâlneşte în toate religiile”. Din perioada etapei a doua a picturii bisericii datează un pomelnic scris cu caractere chirilice menţionând numele enoriaşilor existenţi în Vlădeşti, pomelnic plasat pe pilonul sudic care susţine bolta clopotniţei.
În scena biblică reprezentând “Tăierea pruncilor în Betleem din porunca lui Irod”, încadrată într-un chenar de trandafiri sunt “zugrăvite capete de copii tăiate, mame plângând şi tânguindu-se, precum şi cei trei magi călări, arătând drumul fugii Sfintei Elisabeta cu pruncul Ioan în braţe de furia lui Irod”. Pe calota turlei pronaosului este pictat Iisus Hristos binecuvântând cu amândouă mâinile, scena fiind delimitată circular de inscripţia cu caractere chirilice: “Întăreşte, Doamne, Biserica Ta, care o alină cu scump sângele Tău, întărită celor ce nădăjduiesc întru Tine”. În naos, Iisus Pantocrator este încadrat de un chenar realizat în cromatica unui curcubeu, cu o inscripţie ilizibilă.
Dintre secvenţele programului iconografic al picturii murale, scena reprezentând “Judecata lui Iisus” prezintă o modalitate compoziţională rar întâlnită. “Pilat înconjurat de membrii Sinedriului, cu prestanţa judecătorului maiestuos, pare trist, ca şi când ar spune: Eu nu găsesc nicio vină omului acesta, dar, forţat să dea o sentinţă de moarte lui Iisus, pentru a astâmpăra ambiţia mulţimii instigate de cărturarii şi fariseii vrăjmaşi ai lui Hristos, pronunţă sentinţa de judecată: Eu, Pillat din Pont, judecător în Ierusalim sau puternicul Cezar Tiberiu, a căruia prea puternică împărăţie să fie sfârşitul întru tot şi de tot fericitul bine (…) pe scaunul (…) hotărăsc tuturor jidovilor fiind (…) vina lui Iisus Nazarineanul (…) şi l-au adus legat şi găsesc cu cale, fiind cu cuvinte lăudăroase, s-au făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu, s-au publicarisit de împărat al jidovilor cu toate că se trage din părinţi proşti şi au zis că va strica biserica lui Solomon. Să fie, dar, osândit pe cruce împreună cu doi tâlhari”.
Încadrate în chenare decorative formate din motive florale, scenele iconografice din naos sunt remarcabile prin expresivitatea lor. “Cina cea de Taină” şi tabloul redând momentul în care Iuda Iscarioteanul aruncă punga cu cei 30 de arginţi ai vânzării lui Iisus “spânzurat de creanga unui pom”, se constituie în scene de un accentuat rafinament artistic, relevând talentul pictorului anonim.
Icoanele mobile, care completează programul iconografic al Bisericii Vlădeştii de Sus, amplasate pe tâmplă şi pe pereţii estici ai pronaosului  au dimensiuni identice (88x69x5 cm), element determinant pentru ilustrul slujitor al locaşului de cult, preotul Ion Iancu, să considere, pe baza unor “similitudini grafice cu pictura originară”, că “vechimea lor este aceeaşi cu biserica”.

Atestări documentare

În Catagrafia anului 1847, la Biserica “Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Vlădeştii de Sus, se înregistrau 71 de familii, preot slujitor fiind Radu sin popa Voicu. Catagrafia din anul 1852 consemnează existenţa, în satul Vlădeştii de Sus, a două biserici: monumentala ctitorie a marelui vistier Pârvu Vlădescu – “proprietatea dumnealor Gheorghe Vlădescu şi Nicolae Arsenescu” şi “o biserică de lemn (la care) numai o latură e zugrăvită, dar încolo e prea proastă; cele trebuincioase are. Preotul Coman are purtări prea proaste, dar e şi bătrân. De ştiinţa slujbei, nu ştie nimic…”.
Biserica edificată din grădele de nuiele are, la originea sa, disputa dintre urmaşii vestitei familii a boierilor Vlădeşti şi familia Arsenescu – cu care se înrudea matrimonial – familie preocupată de a-şi proiecta, în comunitatea sătească, propria sa imagine de mare latifundiară. Cearta provocată, evident, de redistribuirea proprietăţilor din Vlădeşti, a fost atât de ascuţită, încât “membrii familiei Arsenescu nu se mai îmbisericeau la ctitoria boierilor Vlădeşti, ci şi-au construit o altă biserică din grădele de nuiele, ale cărei urme se mai văd şi astăzi”. Se mai păstrează piatra de la masa din altar şi câteva urme de morminte. Biserica “a fost şubred lucrată, iar zugrăvitul neterminat” – element semnificativ pentru preotul Ion Iancu în formularea următoarei concluzii pertinente: “Se vede de aici că această biserică a fost construită provizoriu şi numai dintr-o vădită ambiţie. Duşmănia ce s-a alimentat între aceste familii a mers până acolo încât membrii familiei Arsenescu au şters numele adevăraţilor ctitori, atât chipul lor de pe zidul bisericii, cât şi pomelnicul lor de la proscomidie”.

Patrimoniul bibliofil

În patrimoniul bibliofil al Bisericii Vlădeştii de Sus a fost înregistrat un exemplar din “Îndreptarea legii” tipărită la Târgovişte, în anul 1652. Publicată din porunca lui Matei Basarab, în intenţia de a da Ţării Româneşti o legislaţie corespunzătoare, “Îndreptarea legii” a fost întocmită de către prelatul ardelean Daniil Panoneanu împreună cu profesorii Şcolii domneşti de la Târgovişte, Paisie Ligaride şi Evghenie Petritzis, care s-au inspirat din codicele moldovenesc al lui Vasile Lupu, completat cu texte de legi traduse din limba greacă. “Spiritul în care era întocmită legislaţia patronată de Vasile Lupu şi Matei Basarab este strict feudal; se interzice orice strămutare a ţăranilor dependenţi, se prevăd cele mai cumplite pedepse pentru cei ce ar cuteza să nu asculte de stăpâni şi de cârmuirea statului. De asemenea, aceste codice fac o deosebire netă între clasa supusă şi cea stăpânitoare (boierii) în ceea ce priveşte pedepsele aplicate unora şi altora pentru fapte condamnate de lege”. Această pravilă a lui Matei Basarab este extrem de importantă pentru că, fiind utilizată în judecarea unor diverse cauze a cunoscut, din acest motiv, o circulaţie considerabilă.
Volumul “Îndreptarea legii” din inventarul Bisericii Vlădeştii de Sus a fost iniţial al Bisericii Aninoasa, ctitorie a boierilor Vlădeşti, pentru ca, ulterior, să intre în posesia Bisericii Corbşori de pe Râul Doamnei, unde, la începutul secolului al XIX-lea, preotul Iordache din localitate avea să consemneze unele elemente de interes local. De la “moş popa Iordache din Corbşori”, logofătul Elisei din Domneşti o luase, evident, pentru a o consulta, în 15 ianuarie 1785, potrivit adnotării sale din carte. După ce a intrat în arhiva Bisericii Vlădeştii de Jos, “Îndreptarea legii” va fi preluată de către Biserica Vlădeştii de Sus, “pentru păstrarea sa în mai mare siguranţă”.
În fondul bibliofil se afla un “Liturghier” tipărit în anul 1767. Volumul are o copertă de lemn îmbrăcată în piele, parţial distrusă. Pe coperta I este imprimat un medalion reprezentând pe Iisus Hristos, iar coperta a IV-a este decorată cu linii paralele sau romburi concepute din linii paralele. Întrucât foaia de titlu lipseşte, identificarea volumului şi precizarea anului apariţiei cărţii au fost facilitate de lectura textului de la fila 204 verso, reprodus integral, în continuare: “Tipăritu-s-au acestă sf(â)ntă şi D(u)mnezeiască/ carte ce să chiamă Liturghie, prin osteneala diortosirii smeritului între ieromonahi/ Grigorie ieromonahul. Rogu-mă dar, cinstiţi ce/titori, ori ce greşală veţi afla, au în cuvinte/ sau în slove îndreptaţi cu d(u)hul blândeaţelor ne/puindu-ne în ponos: că pre cât am putut cu ne/voinţă am diortosit în zi şi în noapte, prin li/psa învăţăturii. Deci, ertaţi, ca şi voi să aflaţi/ ertare dela lesne iertătoriul  D(u)mnezeu. Şi s-au început  acest sf(â)nt şi D(u)mnezeesc/ lucru la luna Octo(m)vrie, în zile 15; şi au/ luat sfârşit la luna lui Dichemvrie, în zile 18. 1767”. Iniţiala textului este încadrată în chenar floral. În carte sunt reproduse xilogravurile: Sf. Ioann Zlatoust (fila 49 verso) şi Sf. Grigorie (fila 111 verso). O însemnare manuscrisă – cu cerneală neagră – pe filele 36 verso până la 42 verso inclusiv, relevă circulaţia volumului: “Această sfântă şi Dumnezeiască carte ce să chiamă Liturghie de cele bogate este a lui Dosithie ieromonah dăruită  de stariuţul (sic!) Dosithei arhimandrit, fiind cumpărată de însuşi numitul arhimandrit. 1784 fevr(uarie) 2”.

Lespezi funerare

În pronaosul bisericii-necropole din Vlădeştii de Sus, pe mormântul ctitorului se află o lespede funerară cu inscripţie în limba slavonă: “Aici zac umedile oase ale celui cinstit şi de bună treabă Pârvu Vlădescu vel vistiar, fecior lui Tudoran sluger, care l-a sfărâmat Mihnea voievod pe grea nedreptate la Gura Teleajenului când a trecut hanul cu turci i cazaci de prăda Ţara Ungurească la leat 7166. Şi, după aceea, aduse fură aici oasele de jupâneasa Anca şi puse într-această biserică; vă leat 7169”.
Piatra funerară a soţiei sale, Anca, este amplasată lângă cea a marelui vistier. În zona de nord a pronaosului sunt fixate, pe paviment, două pietre tombale cu text ilizibil atribuite unor membri ai familiei boierilor Vlădeşti, iar lângă acestea este aşezat un sfeşnic de piatră. În spaţiul accesului din pronaos în naos, o lespede funerară din anul 1703 acoperă mormântul lui Răducanu, fiul marelui comis Şerban Pârvu Vlădescu, având săpată, pe ea, inscripţia: “Aici odihneşte oasele Răducanului Şerban Pârvu Vlădescu, la leat 7211 ianuarie”.

Conservarea monumentului

În decursul secolelor care s-au scurs de la ctitorirea ei de către marele vistier Pârvu Vlădescu, structura de rezistenţă a monumentalei biserici a fost considerabil afectată de seisme. “Înfiorătorul” cutremur din 11 ianuarie 1838 a fisurat efectiv biserica în zona mediană, impunându-se reparaţii efectuate cu efortul financiar al enoriaşilor. Intervenţia întreprinsă în anul 1936, sub supravegherea Comisiunii Monumentelor Istorice, a vizat înlocuirea integrală a şarpantei acoperişului afectat de apele pluviale care deterioraseră implicit pictura murală şi chiar mobilierul locaşului de cult. O neglijenţă survenită în cursul lucrărilor avea să determine noi eforturi financiare pentru definitivarea acestora. Tragicul episod din istoria Bisericii Vlădeştii de Sus este relatat de către preotul monografist Ion Iancu: “În anul 1936, acoperişul şi tot mobilierul din interior, fiind degradate, au fost reparate. Când, însă, acoperişul era aproape terminat, de sus, de pe turlă, un lucrător a aruncat restul de ţigară în zgura de şiţă veche rămasă pe la dolii, care a luat foc şi a ars complet tot acoperişul şi toată lemnăria nouă.
Cu eforturi titanice într-un sat de munte sărac, preotul Ion Iancu a procurat fonduri prin colete la ziare, serbări culturale şi alte instituţii, mina Bătaia din Godeni, Prefectura judeţului Muscel etc. şi până în noiembrie 1936, biserica a fost restaurată”.
Seismul din 10 noiembrie 1940 nu a produs deteriorări grave locaşului de cult. Fisura provocată de cutremurul din anul 1838 s-a accentuat însă, impunând declanşarea unei operaţiuni ample de restaurare şi consolidare. În anul 1975, arheologul Luminiţa Munteanu a coordonat sondajul efectuat în interiorul bisericii, cercetările relevând că monumentul a suferit relativ puţine modificări în decursul timpului. Modificările constau din: zidirea catapetesmei cu fundaţie realizată din piatră şi cărămidă; înlocuirea vechii mese a altarului; adăugarea la exterior, pe latura vestică, a unui pridvor deschis – toate aceste intervenţii asupra edificiului aparţinând, probabil, fazei de renovări de la mijlocul secolului al XIX-lea. Biserica a fost pardosită cu cărămizi de formă hexagonală, parţial, conservate. În pronaos au fost descoperite inele sigilare, provenind din mormintele unor ctitori ai monumentului, membri ai familiei Vlădescu.
O consolidare a structurii de rezistenţă a edificiului religios a fost efectuată de către Direcţia patrimoniului cultural naţional, în perioada anilor 1970-1976, lucrările implicând: executarea unor centuri exterioare din beton în locul tiranţilor de lemn, pre-luarea greutăţii tamburului turlei cu ajutorul unor grinzi-jug din beton armat şi transmiterea sarcinilor la zidurile exterioare; preluarea greutăţii zidăriei bolţii cu ajutorul unei centuri inelare din beton armat; refacerea tencuielii exterioare şi a acoperişului.

Crucea de piatră

Amplasată la 5 m est de Biserica Vlădeşti, crucea  datată 1844 este de formă latină, cu capitel piramidal monolit; fără soclu. Dimensiunile crucii sunt următoarele: înălţime: 74 cm; lungimea braţelor transversale: 32 cm; lăţimea: 16,5 cm; grosimea: 12,5 cm. Tetragrama: IS, HS, NI, KA este redată sub formă de triunghi isoscel cu vârful în sus. Sub raportul conservării, starea monumentului memorial este corespunzătoare. Textul inscripţiei de pe faţa principală – realizat cu litere incizate de 3 cm – menţionează că, în acel mormânt: “Odihne/şte Ele/na p(rez)vi/tera./ 1844”.
Important monument religios reprezentativ pentru arhitectura muntenească din secolul al XVII-lea, evocator al unor momente dramatice din istoria naţională, Biserica “Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” va dăinui, peste veacuri, prin grija celor care îi trec cu pioşenie pragul spre a se împărtăşi din credinţa înaintaşilor lor, fiind slujită cu devoţiune de către vrednicii păstori spirituali ai străvechiului altar ortodox din Vlădeştii Muscelului.

Grigore CONSTANTINESCU

Harul unui învăţător: iubirea şi înţelepciunea

Posted in reportaj with tags on septembrie 30, 2011 by argesuldenord

 “Învăţătorul este ceea ce nu se uită, pentru că al său chip este întipărit în alcătuirea fiinţei tale, învăţătorul este bucuria pentru vremea bună şi teama de vremea rea, este ceea ce te cheamă în clasă după ceasurile petrecute acasă, este ceea ce te leagă mai departe de viaţă…”.
Cele de mai sus sunt câteva gânduri exprimate de doi domni învăţători în viaţă, deosebiţi în tot ceea ce înseamnă activitate la catedră, sărbătoriţi la începutul toamnei acesteia, în biserica satului Galeş. Prezenţi în mijlocul celor pregătiţi şi nerăbdători să-şi exprime recunoştinţa (elevii de altădată), dascălii noştri: domnul învăţător Gheorghe şi doamna învăţătoare Lucreţia Tiţa au asistat la săvârşirea Sfintei Liturghii şi a rugăciunilor de mulţumire către Bunul Dumnezeu cu multă emoţie şi pioşenie. Această festivitate a avut drept scop aniversarea celor doi învăţători pentru munca depusă la catedră, în satul natal, pentru bucuria şi încre-derea pe care le-au insuflat-o atâtor generaţii de copii timp de 37 şi, respectiv 38 ani de activitate în învăţământ, pentru modelul demn de urmat în viaţă pe care l-au oferit şi îl oferă în continuare tuturor.
Doamna Lucreţia Tiţa (Poinăreanu) s-a născut la 1 decembrie 1941, în satul Stăneşti, judeţul Argeş. Absolventă a Institutului Pedagogic de Învăţători din Bucureşti, în anul 1962, a fost hărăzită de Dumnezeu satului Galeş, chiar din luna septembrie a aceluiaşi an, ca învăţătoare titulară la Şcoala cu clasele I-VIII. Trebuie menţionat faptul că până în anul de pensionare (septembrie 1999) a rămas pe acest post, ostenind ca învăţătoare a satului timp de 37 ani, întrecând ca durată a activităţii pe oricare altul dintre dascălii Galeşului. S-a căsătorit cu Gheorghe N. Tiţa, profesor la aceea vreme în aceeaşi şcoală, în anul 1965, luna ianuarie, de ziua Unirii Principatelor Române, dând naştere la doi copii, Claudia şi Silviu, deveniţi, la rândul lor, oameni de referinţă în cultura societăţii româneşti.
Domnul Gheorghe N. Tiţa începea, în urmă cu 50 ani, activitatea dăscălească în Galeş, păstrând-o fără întrerupere timp de 38 ani (9 ani profesor suplinitor, iar 29 ani învăţător titular). Este fiu al satului Galeş, născându-se aici în data de 7 februarie, anul 1937 şi copilărind într-o familie de oameni cu frică de Dumnezeu şi cu mult respect faţă de Aproapele. Fiul lui Nistor şi Ana Tiţa, cu impresionante neamuri ascendente dintre cele mai numeroase ale Galeşului: Tiţa-Portaru şi Vasile-Gole cel mic. Dumnezeu a orânduit să ajungă învăţător al copiilor din satul în care s-a născut şi pe care l-a iubit neîncetat, ca pe obârşia binecuvântată de Dumnezeu şi temelia existenţei sale. În anul 1956, în urma examenului de Stat a primit titlul de învăţător calificat, obţinându-şi în timp toate gradele didactice. Se numără printre fondatorii şi susţinătorii acerbi ai unor instituţii de cultură din localitate: Căminul Cultural, Muzeul, Biblioteca, Asociaţia Culturală Galeş. I se oferă în anul 1981, în luna iunie, titlul de învăţător evidenţiat, titlu oferit, în aceeaşi dată şi soţiei sale.
Pentru o astfel de aniversare, părintele slujitor la altarul satului, Nicolae Eftimie, şi-a exprimat recunoştinţa ca de la ucenic la dascăl, dându-şi seama că ar fi putut prea bine să fie – în urmă cu 46 ani – unul dintre elevii domnului sau doamnei învăţătoare. În cuvântul de învăţătură de la tema evanghelică a zilei – lepădarea de sine sau biruinţa atât de greu de realizat asupra sinelui josnic şi de ruşine care poate să stea în fiecare dintre noi şi învrednicirea de o viaţă virtuoasă, cu fapte din ce în ce mai bune, care înseamnă pur şi simplu urmarea lui Hristos – părintele a adăugat portretul celor doi dascăli de lungă durată ai Galeşului, care au pornit din tinereţea lor şi nu s-au mai oprit niciodată pe drumul jertifirii de sine, asumându-şi Crucea educării a câtorva sute de conştiinţe tinere de fiecare, copii luminaţi ai satului care au rămas ca nişte gospodari desăvârşiţi în sat sau au plecat prin alte părţi ale ţării, dându-şi obolul la ridicarea unei naţiuni întregi, acolo unde au fost rânduiţi să trăiască şi să muncească. Părintele a evocat măreţia lucrării dăscăleşti, amintind că trei sunt altarele care “modelează” şi desăvârşesc conştiinţa umană a fiecărui nou născut din lumea aceasta. Altarul Familiei, unde “întâiul preot” este însăşi mama, acea fiinţă respon-sabilă de ceea ce a zămislit şi a adus în lume ca să crească în bine şi să nu se prăpădească nicicând. Altarul Bisericii – Trup Tainic al Lui Hristos, unde jertfitorul şi jertfitul este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos; acel altar al Dumnezeieştii Liturghii, care este cel mai bogat ospăţ al celor credincioşi, cea mai vie şi adevărată trăire a credinţei. Şi Altarul şcolii, unde sacerdotul este dascălul, acela care îşi pune sufletul pentru luminarea celor mici, pentru ca aceştia să deprindă dragul de carte, de cunoştinţa cea bună şi folositoare, să păşească pe drumul înţelegerii şi al învăţării celor mai potrivite meserii şi profesiuni de trebuinţă unei societăţi întregi. Învăţătorul este deschizătorul uşilor minţii şi începătorul a toată ştiinţa de carte. El pune condeiul în mâna micuţului om, el face întâia socoteală cu acesta, şi primele descrieri a tot ceea ce trebuie să fie descris şi priceput de mintea crudă a copilului. Învăţătorul e şi mamă şi preot cât timp copilul-ucenic îi stă în faţă, aşteptând, cu o cuminţenie nemaiîntâlnită nicicând după aceea, zisa dascălului.
Dascălii de înaltă ţinută profesională şi morală ai Galeşului – Gheorghe şi Lucreţia Tiţa – sunt de 12 ani trecuţi în pensie, dar mai activi ca orişicând. Activităţile cultural artistice cele mai frumoase şi consistente ale satului le trec prin mâini: bibliotecă, muzeu, tipărire de carte, filmări demne de tezaurul folcloric făcute cu multă dăruire şi însuşite, aproape fără un strop de recunoştinţă, dintre abilitaţii culturii zonale, precum şi o corespondenţă productivă cu unul dintre forurile serioase ale culturii argeşene, Clubul Iubitorilor de Cultură din Argeş – CIC, academician Gheorghe Păun. Sunt deopotrivă sacerdoţii şcolii satului munteano-ardelean, vechi de un sfert de mileniu, care avea, în urmă cu 173 ani, pentru prima dată o şcoală din bârne, în toată modestia de care se putea bucura un sat de clăcaşi. După câteva zeci de ani, această plămadă binecuvântată de Dumnezeu se dovedea a fi una dintre cele mai viguroase, curate, credincioase şi prospere aşezări omeneşti ale Argeşului de Sus, aproape invidiată de vecinii şi de moştenii celor cu hrisoave vechi de peste o jumătate de mileniu.
Activitatea cultural-artistică a celor doi învăţători emeriţi însumează numeroase publicaţii, dintre care amintim: “Şcoala Galeş la 160 de ani” (1838-1998), Bucureşti, 1998, Editura Discipol, “Corul Galeş la 60 de ani” (1939-1999), Bucureşti, 1999, Editura Discipol şi cea mai evidentă dovadă a dragostei de sat şi de tradiţie este lucrarea: “Galeşul de Argeş, o altfel de monografie a satului românesc de munte”, Editura Asa, 2005, Bucureşti. Titlurile articolelor publicate împreună, de-a lungul timpului, 27 la număr, vorbesc de la sine despre aprecierea şi respectul pe care aceşti doi învăţători le poartă satului natal şi semenilor săi; exemplu de titluri publicate în “Tribuna învăţământului”, în “Buletin Cultural Argeşean”, în “Argeşul” – suplimentul “Săgetătorul”, în “Argeş Expres” şi mai ales, în “Argeşul Ortodox”: “Muzeul satului Galeş – un document istoric şi de civilizaţie”, “Obiceiuri tradiţionale de iarnă: Iordănitorii”, “Masa împăcării”, “Troiţa – liant al generaţiilor, carte de vizită a satului”, “Rugăciune, muncă, cântec”, “Cânt din inimă pentru inimi” şi altele demne de citit.
Din partea Inspectoratului Şcolar Argeş au primit aprecieri şi diplome de onoare, fapt ce evidenţiază, fără modestie, calitatea şi capacitatea dumnealor de jertfire, de muncă pentru sat şi pentru copii. Din însemnările lăsate de inspectorul general, profesor Gheorghe Popa şi inspectorul de specialitate, profesor Lucian Costache, în anul 1999, cu ocazia vizitei în Şcoala Galeş, reiese esenţialul muncii dumnealor: “Se acordă Diplomă de onoare Domnilor învăţători Lucreţia şi Gheorghe N. Tiţa de la Şcoala Galeş, comuna Brătieni, jud. Argeş, pentru întreaga lor activitate desfăşurată la catedră şi merite deosebite. Vă felicităm pentru modelul de dascăli şi părinţi, pe care îl reprezentaţi pentru copiii şi sătenii din Galeş. Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze!”
Ca şi activitate artistică este important de ştiut că s-au ocupat de pregătirea câtorva tineri şi tinere din sat, prezentându-se la concursul “Cea mai frumoasă argeşeancă şi cel mai frumos argeşean, purtători ai costumului popular de sărbătoare”, obţinând în ani consecutivi premii deosebite, făcând cunoscut costumul popular autentic al Galeşului. Participarea la Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice de folclor, organizată de C.J. Argeş – CPCT şi Asociaţia Folcloriştilor Argeşeni “Constantin Rădulescu Codin” în 10 mai 2009, cu articolul “Vechi obiceiuri pascale. Masa împăcării” şi în 9 mai 2010, cu articolul “Credinţe şi superstiţii de ieri şi de azi” evidenţiază dragostea celor doi învăţători pentru conservarea tradiţiei şi a datoriilor morale creştineşti.
Pentru aceste fapte şi pentru multe altele, care poate sunt neştiute încă de noi, cei care îi apreciem şi le mulţumim pentru munca şi dăruirea dumnealor, s-a organizat în biserica satului această festivitate de aniversare. Cred că se înţelege de ce fiul lui Nistor şi al Anei Tiţa a pus atât de mult suflet pentru odraslele găleşanilor, iar, printr-o binecuvântată “conta-minare”, soţia sa credincioasă a ţinut cu tot dinadinsul să nu fie mai prejos. Ei întregesc şirul marilor dascăli ai unui sat viu şi vrednic de laudă, însuşi panteonul cultural al Galeşului, răpindu-ne acum – şi ce sfântă bucurie avem când dăm această mărturie – cele mai curate semne ale recunoştinţei.
Esenţa menirii dascălului de şcoală rămâne, întru adevar, iubirea şi înţelepciunea, ceea ce reiese şi din următoarele însemnări: “Munca învăţătorului e fără asemănare. Tehnica şi arta educaţiei, pe care educatorul le stăpâneşte şi trebuie să le aplice, sunt dintre cele mai nobile şi mai complexe, pentru că el modelează personalitatea vie a oamenilor chemaţi să clădească, să construiască, să sculpteze, să picteze, să cânte, într-un cuvânt – să făurească o lume mai dreaptă şi mult mai frumoasă. El, învăţătorul, are datoria de a selecţiona şi transmite de la o generaţie la alta cărţile de mare valoare, care cuprind testamentul gândirii, simţirii şi voinţei de bine a celor mai de seamă fii ai ţării şi ai lumii. Tot el are datoria de a veghea la păstrarea nealterată a limbii literare a neamului românesc…”. Aceste două virtuţi creştine sunt insuflate şi întipărite pentru veşnicie în micile suflete de copii şi recunoştinţa pentru cei care te formează şi te instruiesc în viaţă niciodată nu va fi suficientă. Vă mulţumim, domnilor învăţători, pentru bucuria şi răbdarea cu care ne-ati vegheat timp de patru ani, pe fiecare dintre noi, la timpul nostru şi drept răsplată vă adresăm nădejdea ca Bunul Dumnezeu să vă ţină sănătoşi şi cu activitate culturală pe mai departe!

Prof. Maria-Gabriela Savu
Foto: preot Victor Eftimie

Lăzăroiu l-a adus la Brăduleţ pe Baconschi!

Posted in eveniment rural with tags , , , , on septembrie 30, 2011 by argesuldenord

Sâmbătă, 24 septembrie, o delegaţie a PDL Argeş, alături de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, s-a aflat la Brădet, în cadrul unui eveniment organizat de fostul preşedinte al ţării, Emil Constantinescu. Dintre liderii democrat-liberali îi amintim pe preşedintele organizaţiei judeţene, senatorul Mircea Andrei, preşedintele PDL Curtea de Argeş, Ştefan Lăzăroiu, preşedinta organizaţiei municipale a femeilor, Ruxandra Barbu, dar şi pe prefectul judeţului, Gheorghe Davidescu. Evenimentul organizat de Emil Constantinescu, alături de primarul comunei Brăduleţ, Emil Simion, a celebrat împlinirea venerabilei vârste de 100 ani a veteranului de război Ion Lungescu. Bătrânul a primit, în cadrul ceremoniei, mai multe diplome de recunoştinţă pentru participarea sa la luptele de apărare a ţării, dar şi mai multe ajutoare financiare din partea PDL Argeş, a Primăriei Brăduleţ, dar şi a Consiliului Judeţean. Sărbătoritului i-au fost înmânate diplome, plachete – dl. general (r) Chelaru i-a înmânat decoraţia “Patrie, onoare şi jertfă” precum şi un fular lucrat în culorile tricolorului, sume de bani şi un tort aniversar din partea ISU Argeş.

Baconschi a cumpărat teren în comună

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a recunoscut că s-a îndrăgostit de comuna Brăduleţ şi chiar şi-a achiziţionat o bucăţică de teren aici, unde intenţionează să-şi construiască o casă de vacanţă, pentru a fi mai aproape de locuitorii din nordul judeţului. Ştefan Lăzăroiu a fost cel care l-a convins de frumuseţea colegiului în care acesta va candida la Camera Deputaţilor. De asemenea, nu este prima dată când ministrul Baconschi vine în zona de nord a Argeşului.
Senatorul Mircea Andrei i-a înmânat veteranului de război o sumă de bani în numele PDL Argeş şi a urat celor prezenţi să ajungă la vârsta consăteanului lor: “Cred că toţi am venit astăzi aici cu speranţa că se ia năravul şi vom ajunge şi noi la această vârstă. Îi dorim lui Ion Lungescu să fie sănătos şi să se bucure de viaţă!” După eveniment, liderii PDL
s-au îndreptat spre Mănăstirea Curtea de Argeş, cu ocazia aniversării canonizării Sf. Neagoe Basarab – prinţ al păcii şi culturii, ctitor al monumentului istoric. De asemenea, Ştefan Lăzăroiu şi senatorul Mircea Andrei s-au aflat şi la evenimentul prilejuit de scoaterea Moaştelor Sf. Filofteia.

Alexandra SIMIONESCU

Ion I. Lungescu din Brădet, la 100 de ani…

Posted in eveniment rural with tags , on septembrie 30, 2011 by argesuldenord

Nea Ion Lungescu, zis Moşul, şi-a lungit viaţa, atingând în data de 21 septembrie 2011 centenarul, prin cumpătare şi vivacitate. La 100 de ani se prezintă foarte bine din punct de vedere fizic şi încă are o memorie foarte bună. Spune cu mândrie că este cel mai vârstnic om din Brădet, “dar nu-l dor picioarele”, o mai poate duce… S-a născut la 21 septembrie 1911 (acum un secol!) în com. Brătieni, azi Brădetu-Argeş. A trăit numai în Brădet şi rar venea pe la oraş după cumpărături. Nu lipsea însă niciodată de la “târgul de Sf. Marie” de la Argeş. E cunoscut în sat ca un om blând, liniştit, gata oricând să dea o mână de ajutor vecinilor. Un om de o bunătate rară! N-are şcoală prea multă, dar are şcoala vieţii. A practicat multe meserii în viaţă, dar cea mai dragă i-a fost creşterea vitelor. I-a plăcut să aibă în gospodărie 2-3 vaci cu lapte, câteva zeci de oi, porci etc. A lucrat în special tâmplărie, dar repara şi ceasuri, aparate de radio, diverse unelte din gospodărie. Satul îl ştie de “nea Ion tâmplarul”. Se pricepea la toate şi era tare meticulos în tot ce lucra. În tinereţe a mai lucrat la munte, la buşteni sau la “metri” cum se spunea, muncă grea, dar se descurca în orice meserie. Nu făcea abuz în muncă, îşi rezerva timp şi pentru odihnă. Nu pierdea nopţi, iar ziua se odihnea totdeauna la “amiaz’”, cum spunea el. Nu era pretenţios nici la mâncare, îi plăcea să mănânce de toate şi niciodată nu i-a lipsit ţuiculiţa de prună, făcută de el la cazan, aşa cum a învăţat de la bătrâni. Dar n-a depăşit “măsura” nici la băutură. Pentru el ţuiculiţa era “medicament”… Mai avea un obicei. Strângea plante medicinale. Din casa lui nu lipsea socata, afinata, zmeurata etc. Vara şi toamna recolta din munte afine, zmeură, alune de pădure, iar soţia Mariţa era tare pricepută în prepararea minunatelor licori. S-a înţeles bine cu Mariţa, soţia sa, dar de 17 ani l-a părăsit şi el îi duce dorul… Are grijă să treacă pe la cimitir să-i pună câte o lumânare. N-au avut copii, dar a avut noroc cu o fată, cu Marioara, pe care au înfiat-o la o vârstă fragedă, au crescut-o, au educat-o, i-au făcut nuntă. Au câştigat şi un ginere bun, pe Niculae Muraru, pe care Moşul l-a învăţat tâmplărie. I-au lăsat în casa lor şi i-au ajutat să-şi crească copiii. De la ei Moşul are astăzi nepoţi şi strănepoţi pe care îi iubeşte ca pe ochii din cap. Astăzi Marioara îl îngrijeşte, îi asigură mâncarea şi îi alină bătrâneţile… El niciodată n-a fost bolnav. N-a luat medicamente, numai ceaiuri. A avut ceva probleme cu prostata, dar s-a operat la Curtea de Argeş, la vârsta de 93 de ani. Acum e bine, nu-l doare nimic, doar că nu prea mai aude… Dar te înţelege când îi vorbeşti în faţă. Îi e drag când vin pe la el nepoţii şi strănepoţii. Le dă şi acum anumite sfaturi şi cu voce tărăgănată le povesteşte întâmplări din trecut… A făcut războiul şi astăzi primeşte pensie de veteran de război. În război a fost pompier şi sanitarul plutonului. Se mândreşte cu Medalia “Serviciul credincios” dată de Regele României Mihai I, pentru abnegaţia cu care a luptat cu flăcările şi a salvat vieţi, în timpul unui mare incendiu din Câmpulung-Muscel.
Regretul lui este că astăzi nu mai poate pleca departe de casă. Parcă nu mai are curaj să plece la drum, ca-n tinereţe… Mai merge doar, din când în când, duminica, la biserică. Se îmbracă frumos, la costum, şi îşi pune pe haină, în dreptul inimii, cele două medalii: “Medalia de veteran de război” şi “Serviciul credincios”… E tare mândru când lumea îl salută respectuos, la Biserică sau pe stradă. Bade Ioane, la aşa aniversare, ce am putea să-ţi dorim? Sănătate, bucurii şi să te asigurăm de preţuirea noastră pentru modul în care ai trăit cei 100 de ani! Ai fost şi rămâi “Candidat la fericire”!

Prof. Daniel DEJANU

FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Opoziţia nu a dovedit că este alternativa

Posted in editorial with tags , on septembrie 30, 2011 by argesuldenord

USL a contabilizat primul mare derapaj. Disputa referitoare la candidatura pentru Primăria Capitalei a fost dovada categorică a inconsistenţei acestei uniuni politice. Prea puţini erau naivii care să creadă că USL va rezista o perioadă lungă de timp. Optimiştii aveau, însă, speranţa că Uniunea va reuşi să acţioneze ca o echipă măcar până la atingerea singurului scop pentru care a luat fiinţă: punerea cu botul pe labe a regimului Băsescu. Spun, încă o dată, că este nevoie de schimbare. Perpetuarea la putere a pedeliştilor ar putea fi periculoasă pentru democraţie. Repet, însă: opoziţia nu a demonstrat, cel puţin nu deocamdată, că este alternativa. Cele întâmplate în Bucureşti arată, printre altele, că useliştilor le este imposibil să renunţe la orgolii şi la interese de partid şi de grup pentru o cauză comună. Ori alternativa înseamnă şi maturitate politică. Diferenţa de opinie între conservatori, pe de-o parte, şi pesedişti şi penelişti, pe de altă parte, într-o problemă atât de importantă ca aceea a candidatului USL pentru Primăria Bucureşti şi maniera în care aceştia şi-au spălat rufele în piaţa publică sunt dovezi crase de imaturitate, de infantilism. Românii care s-au săturat până peste cap de excesele, abuzurile şi greşelile regimului Băsescu nu se vor grăbi să voteze Uniunea Social Liberală în condiţiile în care USL nu este în stare să formuleze un mesaj limpede, coerent. Nu puţini dintre cetăţenii profund nemulţumiţi de guvernarea PDL vor rămâne acasă în ziua votului dacă PSD, PNL şi PC vor continua să se certe şi să se hârjonească inamical ca în curtea şcolii. Din cauza conflictului iniţial pe tema candidatului USL pentru Primăria Capitalei, PC a anunţat că va prezenta candidaţi proprii în alegerile locale, dar că va concursa sub sigla USL la parlamentare. Poftim? Ce consecinţe a avut anunţul conservatorilor asupra electoratului anti Băsescu? Nu cumva l-a buimăcit şi l-a determinat să intre într-o stare de lehamite? Nu cumva opoziţia a pierdut deja câteva procente în intenţiile de vot? Chiar dacă, ulterior, a survenit “împăcarea”, răul a fost făcut. Preşedintele şi pedeliştii sunt, se înţelege de la sine, foarte mulţumiţi. Strategia lor de a coborî USL la sub 50% este pe drumul cel bun. Ca urmare a imaturităţii de care vorbeam, opoziţia riscă să înregistreze în alegeri un scor care să o aducă, ulterior scrutinului, la mâna lui Traian Băsescu. Tare mi-e teamă că aşa va fi: în loc de prim-ministru de la USL, viitorul Guvern va avea în fruntea lui tot un om de încredere al preşedintelui. Pe deasupra, se va alege praful de intenţia de suspendare a lui Băsescu. Opoziţia nu dovedeşte că este alternativa. Asta mă îngrijorează. Ferească Sfântu’ ca regimul Băsescu să reziste şi după alegerile din 2012!

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com