Sărbătoare populară la Nucşoara

În prima duminică a toamnei acestui an, sub un soare generos care amintea mai degrabă de vară, Căminul Cultural din cea mai nordică localitate de pe valea Râului Doamnei a găzduit manifestările dedicate meşteşugurilor tradiţionale. Mai bine de 100 localnici au participat la acţiunea organizată prin grija Organizaţiei de Femei a PDL Argeş, cu precădere a preşedintei din localitate, Maria Berevoianu şi a colegelor de la Corbi, conduse de Aura Bălăşoiu.
Scenariul desfăşurării evenimentului a fost excelent gândit şi pus în practică, pornind de la ideea unei şezători populare în cadrul căreia s-au prezentat modul de realizare a unor adevărate bijuterii de artă populară – fire de tort, goblenuri, mileuri croşetate, ca să dăm numai câteva exemple – dar şi a prezentării unor produse tradiţionale ale zonei, începând cu cele culinare (pastrama, brânzeturile, bulzul, balmoşul cu jintiţă), fructele şi ţuica, totul completat cu cântecele şi dansurile populare, prin care oamenii locului sărbătoresc pământul strămoşesc. A fost o zi de neuitat pentru toţi participanţii, indiferent de condiţia socială sau de poziţia ocupată în societate, dacă a fost parlamentar sau locuitor al zonei atât de bogate în tradiţii sănătoase, după cum remarcau mulţi dintre cei care au plecat de la sărbătoarea localnicilor cu amintiri de neuitat, promiţând să revină şi la alte evenimente de acest gen.

Vladimir ALBU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: