PDL face echipă cu primarul din Curtea de Argeş!

În seara zilei de 9 septembrie s-a consumat un moment care s-ar putea să capete valenţe istorice. “Facem echipă pentru Curtea de Argeş!”, a anunţat primarul Nicolae Diaconu, având mâna pe umărul senatorului Mircea Andrei celor câteva sute de concitadini adunaţi în sala de consiliu de la parterul sediului administraţiei publice locale. Vestea a descreţit multe frunţi, deoarece exista o legitimă îngrijorare faţă de posibilitatea pierderii unei finanţări europene de circa 14 milioane de euro, pentru finanţarea unui plan de dezvoltare a infrastructurii oraşului, prin care urmau să se asfalteze 47 străzi, cu o lungime de aproximativ 35 km, plus alte componente sociale (clădire pentru un club al pensionarilor, spaţii pentru persoanele cu dizabilităţi şi supravegherea video a zonelor urbane sensibile).

Un absurd război politic

Contractul de finanţare a proiectului s-a semnat în data de 1 septembrie 2010, în aceeaşi sală, de către primarul Nicolae Diaconu şi secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Răzvan Murgeanu. Au fost prezenţi colegii din PSD ai primarului, în frunte cu liderul judeţean, Constantin Nicolescu şi deputatul Mircea Drăghici, dar şi oameni din PDL, dintre care se detaşau senatorul Mircea Andrei şi Ştefan Lăzăroiu. Chiar din acea zi au apărut primele controverse politice asupra meritelor obţinerii finanţării. iar de aici până la un absurd război rece n-a mai fost decât un pas. Conflictul a fost alimentat de lipsa de comunicare între părţi şi de ambiţiile politice. Primarul pesedist a ignorat apelurile pedeliste la colaborare şi s-a trezit cu două blocări ale licitaţiei de execuţie a proiectului. Firesc, au urmat alte acuzaţii reciproce şi tocmai când se părea că s-a intrat pe un drum închis, s-a ajuns la deznodământul din 9 septembrie 2011. “M-am înşelat asupra primarului Diaconu până când am reuşit să discutăm direct eu şi dl. senator Andrei cu dumnealui şi ne-a convins că este un om bine intenţionat, care are foarte multe proiecte ce ar putea să schimbe în bine faţa oraşului. Pentru că şi noi ne doream exact aceleaşi lucruri, nu puteam să nu-i acordăm tot sprijinul nostru pentru binele comunităţii”, a explicat situaţia simplu şi la obiect Ştefan Lăzăroiu.

Planuri mari pentru oraş

La masa prezidiului, primarul a fost flancat de senatorul PDL Andrei şi de ÎPS Calinic, lângă care au luat loc prefectul Gheorghe Davidescu, Cătălin Teodorescu, Ştefan Lăzăroiu şi inspectorul general şcolar Gabriel Bratu. Nicolae Diaconu şi-a prezentat proiectele pentru oraş, singura noutate fiind un aqua-parc în zona actualului ştrand, investiţie estimată la circa 10 milioane euro. De remarcat este faptul că totul se concentrează pe valorificarea potenţialului turistic al întregii zone, fapt dovedit de senatorul Andrei, care a prezentat planurile viitoarei autostrăzi Bascov-Sibiu, prin Curtea de Argeş, legându-le de viitoarea staţiune turistică montană de la Moliviş. Din cei 115 km ai autostrăzii în cauză, pentru noi sunt foarte importanţi cei 25 de la Bascov până aici, care ar lega oraşul nostru de Bucureşti printr-o arteră rutieră rapidă. De altfel, senatorul a promis că acest tronson va fi primul care se va realiza. S-a evidenţiat în acest context faptul că lucrările care vor crea noi locuri de muncă se pot realiza mai inainte de 2016, graţie insistenţelor senatorului Mircea Andrei la guvern. “Avem 99,9% şanse să începem organizarea de şantier pentru planul integrat încă din acest an”, a declarat primarul, elogiind, de această dată sprijinul senatorului. Şi nu trebuie să mire pe nimeni, deoarece Nicolae Diaconu pare să-şi fi asumat independenţa faţă de PSD nu numai când a declarat că singurul pact pe care-l are este acela cu cetăţenii, dar şi în faţa lui Victor Ponta, adus la Curtea de Argeş câteva zile mai târziu de către deputatul Drăghici. Întâlnirea cu liderul naţional al PSD n-a avut alt rezultat decât clarificarea situaţiei politice a primarului, care n-ar fi exclus să candideze pentru un nou mandat pe lista PDL. Foştii săi colegi de partid l-au “taxat” scurt: profitând de faptul că era în vacanţă în Cipru, au pus la cale o întâlnire cu liberalii, în care deputatul Mircea Drăghici a bătut palma cu Costinel Vasilescu pentru înfiinţarea USL la Curtea de Argeş. Cetăţeanului de rând îi pasă prea puţin de astfel de manevre, astfel că-şi îndreaptă spe-ranţele de mai bine către noua echipă care-l sprijină pe primar pentru ca acest oraş să devină un pivot al viitoarei industrii turistice a Argeşului, izvor de bunăstare pentru toţi locuitorii.

Eva ADAM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: