Biserica-monument din Vlădeştii de Sus

Durată în anul 1656, pe un platou care domină, spre est, satul Vlădeştii de Sus – atestat documentar iniţial în anul 1437, într-un hrisov emis de cancelaria domnească a voievodului Vlad Dracul, Biserica “Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” este învăluită în legenda încă vie a unui episod însângerat din eroica luptă a înaintaşilor pentru menţinerea neatârnării vetrei strămoşeşti. Ctitorul locaşului de cult, marele vistier Pârvu Vlădescu, prins în iţele unui complot urmărind înlăturarea de la domnie a voievodului său, Constantin Şerban, complot urzit de Mihnea III Radu, care fusese crescut la curtea sultanului, unde se iniţiase în arta diabolică a intrigilor poftitoare de scaun domnesc, va sfârşi precum patronul spiritual al bisericii – nu întâmplător ales! – tăindu-i-se capul din porunca vicleanului domn. Afişând, pentru început, o atitudine prootomană, dând substanţiale bacşişuri şi promiţând sultanului trecerea norodului român la mahomedanism, Mihnea al III-lea va fi instalat domn al Ţării Româneşti (1658-1660) cu sprijin turcesc, detronându-l pe Constantin Şerban. Ajuns voievod într-o ţară secătuită de o excesivă fiscalitate, Mihnea unelteşte, la Dragoslavele, cu principele Ardealului, Gheorghe Rákótzi al II-lea, declanşarea unui război împotriva ocrotitorilor săi otomani. În divan, marele vistier Pârvu Vlădescu înfierează aventura fără sorţi de izbândă a noului domn, motivând că “Imperiul turcesc este cel mai  mare şi mai puternic din lume şi că, aşadar, nu se cuvine să pornim război împotriva lui, acum, nepregătiţi”. El însuşi merge la Istanbul în fruntea unei delegaţii, pentru aplanarea pe plan diplomatic a unui conflict previzibil, însă Mihnea al III-lea se dovedeşte extrem de abil, sultanul reconfirmându-i domnia şi dând firman de pedepsire a nesupusului boier. Invadând Ţara Românească, turcii o trec prin foc şi sabie într-o cumplită acţiune de reprimare a tendinţelor antitotomane. Vel vistierul Pârvu Vlădescu este prins şi ucis în apropiere de apa Teleajenului, la sfârşitul lunii iulie 1659.

Aşa se face că Biserica Vlădeştilor, începută de către marele boier, a fost desăvârşită de Anca, soţia sa, care i-a strămutat osemintele, peste trei ani, în locaşul de cult ctitorit de vel vistier. Fixată deasupra accesului în biserică, pisania săpată în piatră relevă osârdia ctitorilor: “Cu vrearea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi al Sfântului Duh, ziditu-o-au această sfântă beserică din temelie întru slava Usochinoveniei   (Tăierii capului Sf. Propovăduitorului Ioan Botezătorul lui Hristos) în zilele luminatului domn Io Constantin Voevod Şerban, cu toată osârdia, dreapta cheltuială a jupan Pârvul vel vistier şi jupâneasa lui, Anca, şi coconii: Bălaşa, Constantin şi Şerban, ca să fie dumnealor şi părinţilor: Tudoran vel sluger şi jupâneasei Marie şi lui Ivan vel şatrar şi jupânesei Elinii poman(ă) în veci. Primeşte osârdia noastră şi, ca ruga Sfinţii(i) Tale, de muncile vecinice ne izbăveşte. Ispravnic Nan logofăt a scris-o în luna noiembrie 1 vă leat 7165”.
În structura planimetrică a construcţiei originare va surveni o modificare esenţială, în anul 1851, prin adăugarea pridvorului – operaţiune consemnată în textul pictat a fresco deasupra pisaniei originare:  “Făcutu-s-au acest anvon din temelie şi cu zugrăvitul de dumnealui Nicolae Arsenescu şi cu soţia dumisale, Safta, la an 1851, iunie 30”.

Compartimentarea interioară

Aparţinând tipului de biserici cu plan rectangular, Biserica Vlădeşti este compartimentată în: altar, naos şi pronaos, conform ritului bizantin. Altarul – absidat semicircular în interior şi poligonal, în exterior, este acoperit cu o semicalotă sferică edificată din cărămizi dispuse radial. Iluminarea spaţiului se asigură printr-o fereastră dispusă pe axul longitudinal al bisericii. Altarul – prevăzut cu nişa proscomidiarului, la nord, şi cea a diaconiconului, la sud – se separă de naos printr-o catapeteasmă de zid prevăzută cu trei deschideri terminate în arc în plin cintru destinate uşilor împărăteşti şi diaconeşti. Registrele catapetesmei sunt compuse din medalioane circulare sau casetoane. Naosul – acoperit cu o cupolă sferică susţinută pe arce descărcate pe stâlpii de colţ – prezintă un plan pătrat. Potrivit arhitectului N. Ghica-Budeşti, “naosul nu pare a fi avut turlă nici la origine”. În peretele vestic este practicată o deschidere cu arcadă în plin cintru pentru asigurarea accesului spre pronaos. Pronaosul – boltit printr-o calotă sferică cu o modalitate constructivă de susţinere similară aceleia a naosului, are un plan pătrat şi o intrare de acces spre turnul-clopotniţă, pe o scară elicoidală construită într-un turnuleţ alipit peretelui nordic. Turnul-clopotniţă de formă octogonală a fost refăcut, în secolul al XIX-lea, pe tamburul originar, de secţiune pătrată, decorat cu butoni de teracotă. Pridvorul – adăugat în anul 1851 – de plan dreptunghiular, este boltit în calotă semisferică descărcată pe arce în consolă inegale din cauza planului rectangular.
Decorul arhitectural originar al paramentului – caracteristic “vechiului stil din veacul al XVI-lea” – este separat, în registre, printr-un tor de cărămizi aparente dispuse pe muchie, încadrate de cărămizi ordonate în “dinţi de fierăstrău”.
Registrul inferior este format din panouri dreptunghiulare de diverse mărimi, amintind de Biserica Mănăstirii Căluiul. Registrul superior se compune din arcaturi în semicerc, alcătuite din cărămizi rotunjite, formând un ciubuc unic în relief; în interiorul arcaturilor şi în timpan, se găsesc presăraţi butoni rotunzi de teracotă.
Semnalând diferenţele arhitecturale evidente dintre cele două regi-stre, N. Ghika-Budeşti consideră că “s-ar putea ca biserica să fi fost începută în veacul al XVI-lea şi apoi terminată în al XVII-lea veac”, deşi pisania originară infirmă o asemenea supoziţie.
Registrul decorativ al exteriorului bisericii este amplificat la uşa bisericii – cu “chenar din piatră profilată, având un arc festonat cu vârf, care aminteşte de acel de la Biserica Sfinţii Împăraţi din Târgovişte” şi la ferestre, ale căror ancadramente din piatră prezintă decoruri fitomorfe iar, în partea superioară, arcade în acoladă şi o decoraţie din foi stilizate, chenarele “înrudindu-se întrucâtva cu unele din ferestrele de la Biserica Goleşti”. Impresionantul portal de piatră este ornamentat printr-un arc festonat cu vârf.
Pictura murală “a fresco” înre-gistrează etape diverse: cea originară – din anul 1656 – concepută în maniera picturii tradiţionale româneşti, în care filonul bizantin este evident, se conservă pe pereţii interiori ai naosului şi, fragmentar, pe peretele vestic al pridvorului, detaşându-se valoric de pictura în frescă  din anul 1808 desfăşurată în pronaos, altar şi pe catapeteasmă. O etapă ulterioară, consemnată în pisania din 1851, include programul iconografic din interiorul pridvorului deschis şi din exteriorul acestuia, în zona dintre arcade şi cornişă. În exterior, pictura iniţială a fost exclusiv decorativă, constând din “panouri pătrate marcate prin linii cu vopsea roşie late de 2 cm”. Ulterior, pe panouri, s-a aşternut un strat de pictură din programul iconografic al căreia nu s-a conservat “decât într-un panou, un sfânt care abia se vede, ceea ce dovedeşte că, a doua oară, a fost zugrăvită şi în exterior”. Pictura exterioară a Bisericii Vlădeştii de Sus a fost concepută pe baza unui proiect raportat la spaţiul existent, condiţionat de respectarea erminiilor.
Pictura tâmplei de zid este formată din “trei registre despărţite prin câte un brâu orizontal de cărămidă rotunjită şi câte 12 panouri de diferite mărimi în care sânt zugrăviţi proorocii, cele 12 praznice împărăteşti şi cei 12 apostoli. Deasupra catapetesmei, străjuieşte o cruce din cărămidă tencuită”.
În tabloul votiv de pe peretele vestic al pronaosului, se prezintă biserica în miniatură – element de interes arhitectural, întrucât construcţia apare fără pridvor. Portretele ctitorilor locaşului de cult au fost, din păcate, acoperite cu var, preotul Ion Iancu atribuind cauza acestei profanări “unor certuri aprinse dintre familia Arsenescu şi familia Vlădescu”.
În pronaos este imaginată scena uciderii de către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a balaurului – “tabloul simbolizând lupta binelui împotriva răului, dualism ce se întâlneşte în toate religiile”. Din perioada etapei a doua a picturii bisericii datează un pomelnic scris cu caractere chirilice menţionând numele enoriaşilor existenţi în Vlădeşti, pomelnic plasat pe pilonul sudic care susţine bolta clopotniţei.
În scena biblică reprezentând “Tăierea pruncilor în Betleem din porunca lui Irod”, încadrată într-un chenar de trandafiri sunt “zugrăvite capete de copii tăiate, mame plângând şi tânguindu-se, precum şi cei trei magi călări, arătând drumul fugii Sfintei Elisabeta cu pruncul Ioan în braţe de furia lui Irod”. Pe calota turlei pronaosului este pictat Iisus Hristos binecuvântând cu amândouă mâinile, scena fiind delimitată circular de inscripţia cu caractere chirilice: “Întăreşte, Doamne, Biserica Ta, care o alină cu scump sângele Tău, întărită celor ce nădăjduiesc întru Tine”. În naos, Iisus Pantocrator este încadrat de un chenar realizat în cromatica unui curcubeu, cu o inscripţie ilizibilă.
Dintre secvenţele programului iconografic al picturii murale, scena reprezentând “Judecata lui Iisus” prezintă o modalitate compoziţională rar întâlnită. “Pilat înconjurat de membrii Sinedriului, cu prestanţa judecătorului maiestuos, pare trist, ca şi când ar spune: Eu nu găsesc nicio vină omului acesta, dar, forţat să dea o sentinţă de moarte lui Iisus, pentru a astâmpăra ambiţia mulţimii instigate de cărturarii şi fariseii vrăjmaşi ai lui Hristos, pronunţă sentinţa de judecată: Eu, Pillat din Pont, judecător în Ierusalim sau puternicul Cezar Tiberiu, a căruia prea puternică împărăţie să fie sfârşitul întru tot şi de tot fericitul bine (…) pe scaunul (…) hotărăsc tuturor jidovilor fiind (…) vina lui Iisus Nazarineanul (…) şi l-au adus legat şi găsesc cu cale, fiind cu cuvinte lăudăroase, s-au făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu, s-au publicarisit de împărat al jidovilor cu toate că se trage din părinţi proşti şi au zis că va strica biserica lui Solomon. Să fie, dar, osândit pe cruce împreună cu doi tâlhari”.
Încadrate în chenare decorative formate din motive florale, scenele iconografice din naos sunt remarcabile prin expresivitatea lor. “Cina cea de Taină” şi tabloul redând momentul în care Iuda Iscarioteanul aruncă punga cu cei 30 de arginţi ai vânzării lui Iisus “spânzurat de creanga unui pom”, se constituie în scene de un accentuat rafinament artistic, relevând talentul pictorului anonim.
Icoanele mobile, care completează programul iconografic al Bisericii Vlădeştii de Sus, amplasate pe tâmplă şi pe pereţii estici ai pronaosului  au dimensiuni identice (88x69x5 cm), element determinant pentru ilustrul slujitor al locaşului de cult, preotul Ion Iancu, să considere, pe baza unor “similitudini grafice cu pictura originară”, că “vechimea lor este aceeaşi cu biserica”.

Atestări documentare

În Catagrafia anului 1847, la Biserica “Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Vlădeştii de Sus, se înregistrau 71 de familii, preot slujitor fiind Radu sin popa Voicu. Catagrafia din anul 1852 consemnează existenţa, în satul Vlădeştii de Sus, a două biserici: monumentala ctitorie a marelui vistier Pârvu Vlădescu – “proprietatea dumnealor Gheorghe Vlădescu şi Nicolae Arsenescu” şi “o biserică de lemn (la care) numai o latură e zugrăvită, dar încolo e prea proastă; cele trebuincioase are. Preotul Coman are purtări prea proaste, dar e şi bătrân. De ştiinţa slujbei, nu ştie nimic…”.
Biserica edificată din grădele de nuiele are, la originea sa, disputa dintre urmaşii vestitei familii a boierilor Vlădeşti şi familia Arsenescu – cu care se înrudea matrimonial – familie preocupată de a-şi proiecta, în comunitatea sătească, propria sa imagine de mare latifundiară. Cearta provocată, evident, de redistribuirea proprietăţilor din Vlădeşti, a fost atât de ascuţită, încât “membrii familiei Arsenescu nu se mai îmbisericeau la ctitoria boierilor Vlădeşti, ci şi-au construit o altă biserică din grădele de nuiele, ale cărei urme se mai văd şi astăzi”. Se mai păstrează piatra de la masa din altar şi câteva urme de morminte. Biserica “a fost şubred lucrată, iar zugrăvitul neterminat” – element semnificativ pentru preotul Ion Iancu în formularea următoarei concluzii pertinente: “Se vede de aici că această biserică a fost construită provizoriu şi numai dintr-o vădită ambiţie. Duşmănia ce s-a alimentat între aceste familii a mers până acolo încât membrii familiei Arsenescu au şters numele adevăraţilor ctitori, atât chipul lor de pe zidul bisericii, cât şi pomelnicul lor de la proscomidie”.

Patrimoniul bibliofil

În patrimoniul bibliofil al Bisericii Vlădeştii de Sus a fost înregistrat un exemplar din “Îndreptarea legii” tipărită la Târgovişte, în anul 1652. Publicată din porunca lui Matei Basarab, în intenţia de a da Ţării Româneşti o legislaţie corespunzătoare, “Îndreptarea legii” a fost întocmită de către prelatul ardelean Daniil Panoneanu împreună cu profesorii Şcolii domneşti de la Târgovişte, Paisie Ligaride şi Evghenie Petritzis, care s-au inspirat din codicele moldovenesc al lui Vasile Lupu, completat cu texte de legi traduse din limba greacă. “Spiritul în care era întocmită legislaţia patronată de Vasile Lupu şi Matei Basarab este strict feudal; se interzice orice strămutare a ţăranilor dependenţi, se prevăd cele mai cumplite pedepse pentru cei ce ar cuteza să nu asculte de stăpâni şi de cârmuirea statului. De asemenea, aceste codice fac o deosebire netă între clasa supusă şi cea stăpânitoare (boierii) în ceea ce priveşte pedepsele aplicate unora şi altora pentru fapte condamnate de lege”. Această pravilă a lui Matei Basarab este extrem de importantă pentru că, fiind utilizată în judecarea unor diverse cauze a cunoscut, din acest motiv, o circulaţie considerabilă.
Volumul “Îndreptarea legii” din inventarul Bisericii Vlădeştii de Sus a fost iniţial al Bisericii Aninoasa, ctitorie a boierilor Vlădeşti, pentru ca, ulterior, să intre în posesia Bisericii Corbşori de pe Râul Doamnei, unde, la începutul secolului al XIX-lea, preotul Iordache din localitate avea să consemneze unele elemente de interes local. De la “moş popa Iordache din Corbşori”, logofătul Elisei din Domneşti o luase, evident, pentru a o consulta, în 15 ianuarie 1785, potrivit adnotării sale din carte. După ce a intrat în arhiva Bisericii Vlădeştii de Jos, “Îndreptarea legii” va fi preluată de către Biserica Vlădeştii de Sus, “pentru păstrarea sa în mai mare siguranţă”.
În fondul bibliofil se afla un “Liturghier” tipărit în anul 1767. Volumul are o copertă de lemn îmbrăcată în piele, parţial distrusă. Pe coperta I este imprimat un medalion reprezentând pe Iisus Hristos, iar coperta a IV-a este decorată cu linii paralele sau romburi concepute din linii paralele. Întrucât foaia de titlu lipseşte, identificarea volumului şi precizarea anului apariţiei cărţii au fost facilitate de lectura textului de la fila 204 verso, reprodus integral, în continuare: “Tipăritu-s-au acestă sf(â)ntă şi D(u)mnezeiască/ carte ce să chiamă Liturghie, prin osteneala diortosirii smeritului între ieromonahi/ Grigorie ieromonahul. Rogu-mă dar, cinstiţi ce/titori, ori ce greşală veţi afla, au în cuvinte/ sau în slove îndreptaţi cu d(u)hul blândeaţelor ne/puindu-ne în ponos: că pre cât am putut cu ne/voinţă am diortosit în zi şi în noapte, prin li/psa învăţăturii. Deci, ertaţi, ca şi voi să aflaţi/ ertare dela lesne iertătoriul  D(u)mnezeu. Şi s-au început  acest sf(â)nt şi D(u)mnezeesc/ lucru la luna Octo(m)vrie, în zile 15; şi au/ luat sfârşit la luna lui Dichemvrie, în zile 18. 1767”. Iniţiala textului este încadrată în chenar floral. În carte sunt reproduse xilogravurile: Sf. Ioann Zlatoust (fila 49 verso) şi Sf. Grigorie (fila 111 verso). O însemnare manuscrisă – cu cerneală neagră – pe filele 36 verso până la 42 verso inclusiv, relevă circulaţia volumului: “Această sfântă şi Dumnezeiască carte ce să chiamă Liturghie de cele bogate este a lui Dosithie ieromonah dăruită  de stariuţul (sic!) Dosithei arhimandrit, fiind cumpărată de însuşi numitul arhimandrit. 1784 fevr(uarie) 2”.

Lespezi funerare

În pronaosul bisericii-necropole din Vlădeştii de Sus, pe mormântul ctitorului se află o lespede funerară cu inscripţie în limba slavonă: “Aici zac umedile oase ale celui cinstit şi de bună treabă Pârvu Vlădescu vel vistiar, fecior lui Tudoran sluger, care l-a sfărâmat Mihnea voievod pe grea nedreptate la Gura Teleajenului când a trecut hanul cu turci i cazaci de prăda Ţara Ungurească la leat 7166. Şi, după aceea, aduse fură aici oasele de jupâneasa Anca şi puse într-această biserică; vă leat 7169”.
Piatra funerară a soţiei sale, Anca, este amplasată lângă cea a marelui vistier. În zona de nord a pronaosului sunt fixate, pe paviment, două pietre tombale cu text ilizibil atribuite unor membri ai familiei boierilor Vlădeşti, iar lângă acestea este aşezat un sfeşnic de piatră. În spaţiul accesului din pronaos în naos, o lespede funerară din anul 1703 acoperă mormântul lui Răducanu, fiul marelui comis Şerban Pârvu Vlădescu, având săpată, pe ea, inscripţia: “Aici odihneşte oasele Răducanului Şerban Pârvu Vlădescu, la leat 7211 ianuarie”.

Conservarea monumentului

În decursul secolelor care s-au scurs de la ctitorirea ei de către marele vistier Pârvu Vlădescu, structura de rezistenţă a monumentalei biserici a fost considerabil afectată de seisme. “Înfiorătorul” cutremur din 11 ianuarie 1838 a fisurat efectiv biserica în zona mediană, impunându-se reparaţii efectuate cu efortul financiar al enoriaşilor. Intervenţia întreprinsă în anul 1936, sub supravegherea Comisiunii Monumentelor Istorice, a vizat înlocuirea integrală a şarpantei acoperişului afectat de apele pluviale care deterioraseră implicit pictura murală şi chiar mobilierul locaşului de cult. O neglijenţă survenită în cursul lucrărilor avea să determine noi eforturi financiare pentru definitivarea acestora. Tragicul episod din istoria Bisericii Vlădeştii de Sus este relatat de către preotul monografist Ion Iancu: “În anul 1936, acoperişul şi tot mobilierul din interior, fiind degradate, au fost reparate. Când, însă, acoperişul era aproape terminat, de sus, de pe turlă, un lucrător a aruncat restul de ţigară în zgura de şiţă veche rămasă pe la dolii, care a luat foc şi a ars complet tot acoperişul şi toată lemnăria nouă.
Cu eforturi titanice într-un sat de munte sărac, preotul Ion Iancu a procurat fonduri prin colete la ziare, serbări culturale şi alte instituţii, mina Bătaia din Godeni, Prefectura judeţului Muscel etc. şi până în noiembrie 1936, biserica a fost restaurată”.
Seismul din 10 noiembrie 1940 nu a produs deteriorări grave locaşului de cult. Fisura provocată de cutremurul din anul 1838 s-a accentuat însă, impunând declanşarea unei operaţiuni ample de restaurare şi consolidare. În anul 1975, arheologul Luminiţa Munteanu a coordonat sondajul efectuat în interiorul bisericii, cercetările relevând că monumentul a suferit relativ puţine modificări în decursul timpului. Modificările constau din: zidirea catapetesmei cu fundaţie realizată din piatră şi cărămidă; înlocuirea vechii mese a altarului; adăugarea la exterior, pe latura vestică, a unui pridvor deschis – toate aceste intervenţii asupra edificiului aparţinând, probabil, fazei de renovări de la mijlocul secolului al XIX-lea. Biserica a fost pardosită cu cărămizi de formă hexagonală, parţial, conservate. În pronaos au fost descoperite inele sigilare, provenind din mormintele unor ctitori ai monumentului, membri ai familiei Vlădescu.
O consolidare a structurii de rezistenţă a edificiului religios a fost efectuată de către Direcţia patrimoniului cultural naţional, în perioada anilor 1970-1976, lucrările implicând: executarea unor centuri exterioare din beton în locul tiranţilor de lemn, pre-luarea greutăţii tamburului turlei cu ajutorul unor grinzi-jug din beton armat şi transmiterea sarcinilor la zidurile exterioare; preluarea greutăţii zidăriei bolţii cu ajutorul unei centuri inelare din beton armat; refacerea tencuielii exterioare şi a acoperişului.

Crucea de piatră

Amplasată la 5 m est de Biserica Vlădeşti, crucea  datată 1844 este de formă latină, cu capitel piramidal monolit; fără soclu. Dimensiunile crucii sunt următoarele: înălţime: 74 cm; lungimea braţelor transversale: 32 cm; lăţimea: 16,5 cm; grosimea: 12,5 cm. Tetragrama: IS, HS, NI, KA este redată sub formă de triunghi isoscel cu vârful în sus. Sub raportul conservării, starea monumentului memorial este corespunzătoare. Textul inscripţiei de pe faţa principală – realizat cu litere incizate de 3 cm – menţionează că, în acel mormânt: “Odihne/şte Ele/na p(rez)vi/tera./ 1844”.
Important monument religios reprezentativ pentru arhitectura muntenească din secolul al XVII-lea, evocator al unor momente dramatice din istoria naţională, Biserica “Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” va dăinui, peste veacuri, prin grija celor care îi trec cu pioşenie pragul spre a se împărtăşi din credinţa înaintaşilor lor, fiind slujită cu devoţiune de către vrednicii păstori spirituali ai străvechiului altar ortodox din Vlădeştii Muscelului.

Grigore CONSTANTINESCU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: