Argeşenii se întorc către Dumnezeu

Curtea de Argeş a fost oraşul care a atras privirile ortodocşilor din toată ţara în ultimul week-end al lunii septembrie. Şi aceasta deoarece la Mănăstirea Meşterului Manole s-au organizat manifestări cultural-istorice şi religioase pentru marcarea împlinirii a 2 ani de la data de 26 septembrie 2009, când s-a pus în aplicare hotărârea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de înfiinţare a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului şi de canonizare a sfinţilor Neagoe Basarab, ctitorul Mănăstirii Argeşului, Iachint de la Vicina, fost mitropolit al Ţării Româneşti la 1359 şi Ioanichie cel Nou de la Muscel.

Sf. Neagoe, prinţ al păcii şi culturii

Marele voievod cărturar de la începutul secolului al XVI-lea a fost omagiat în cadrul unui simpozion organizat sâmbătă, la Sala Manole a Palatului Episcopal. Sub preşedinţia ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, istorici de marcă au prezentat viaţa şi activitatea domnitorului care a reuşit să păstreze independenţa ţării faţă de Înalta Poartă Otomană, instaurând o perioadă de pace şi prosperitate într-o perioadă extrem de frământată pe scena politică europeană şi, cu deosebire în zona balcanică. De la strălucitul voievod ne-a rămas în patrimoniul naţional nu numai o carte de învăţături fără precedent, dar şi bijuteria mănăstirii pomenite în numeroase legende populare din acest colţ de lume.
Simpozionul a fost continuat cu un spectacol susţinut de coralele religioase ale Arhiepiscopiei şi cu un concert de fanfară, asigurat de familia Stegner. Anca şi Walter au fost nu numai sponsori, dar şi printre iniţiatorii evenimentului, astfel că au luat loc lângă oaspeţi de seamă, precum ministrul de Externe, Teodor Baconschi, ÎPS Calinic, fostul preşedinte al României (1996-2000), Emil Constantinescu, gen. (r) Mircea Chelaru, senatorul Mircea Andrei, prefectul Gheorghe Davidescu, Ştefan Lăzăroiu şi celelalte persoane oficiale.

Mii de oameni la procesiunea cu moaştele Sfântuliţei

Duminică după-amiază, oraşul Basarabilor a fost pur şi simplu invadat de mulţimea pelerinilor şi credincioşilor care au ţinut să nu lipsească de la procesiunea pentru aducerea ploii, scop în care moaştele Sf. Filofteia au fost purtate pe traseul Mănăstire-Biserica Domnească şi retur. La biserica de la fosta Curte Domnească a Argeşului s-a oficiat şi o slujbă de vecernie de către un sobor uriaş de preoţi şi diaconi, în frunte cu ÎPS Calinic. Cei prezenţi la ceremonia religioasă s-au închinat cu smerenie şi s-au rugat cu lacrimi în ochi pentru pacea şi bunăstarea românilor de pretutindeni. Au fost clipe de înălţare sufletească mai puţin întâlnite în ultimii ani, semn că oamenii încep să se întoarcă spre Dumnezeu, aşa cum se întâmplă de fiecare dată în clipele mai grele ale existenţei. Şi acestea sunt cu adevărat de nepreţuit!…

Vladimir ALBU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: