Mulţumire sufletească

Mi s-a umplut sufletul de bucurie atunci când am văzut câţi oameni de valoare s-au adunat la cea de a opta întâlnire anuală a fiilor satului meu natal! Şi vă rog să mă credeţi că nu mă gândesc în primul rând la numele mari care ne-au onorat cu prezenţa, ci la cu totul altceva. Şi m-aş referi în primul rând la mândria pe care am citit-o în ochii multor consăteni adunaţi în biserică pentru că respirau acelaşi aer cu marele om de cultură care este Paul Everac sau cu acad. Gheorghe Păun, un deschizător de noi drumuri care ar putea revoluţiona tehnica de calcul. Cei doi şi-au dat întâlnire tocmai la Poenărei şi s-au închinat cu noi toţi în timpul slujbei de pomenire a celor care s-au jertfit în urmă cu mai bine de 50 de ani pentru viitorul nostru. Iar eu am fost cu atât mai mândru că sărbătoarea poenărenilor promova şi valori culturale locale cu care nu aveam de ce ne ruşina. Şi iarăşi spun că m-am bucurat pentru că Viorel Bindea a revenit din Franţa în satul natal cu amicul său doctor, monsieur Gilles, care a putut descoperi că şi la Poenărei se vorbeşte limba franceză, ca şi aceea universală, a omeniei.
Lista fiilor adoptivi ai satului meu natal este destul de lungă şi de valoroasă, după cum am mai spus, pentru a stârni respectul. Bucuria mi-a fost oarecum întunecată de faptul că drumul până la Poenărei nu mai are calitatea dată de fostul premier Armand Călinescu acum mai bine de 70 de ani şi că multe lucruri au ajuns mai jos decât erau atunci. Dar, împreună cu nişte oameni minunaţi, am trezit satul la o nouă viaţă, cât timp în prima zi de sâmbătă după Adormirea Maicii Domnului îşi dublează, dacă nu îşi triplează populaţia şi străluceşte de tinereţe, cochetând cu veşnicia. Tocmai tinerii tot mai mulţi care vin aici îmi îndreptăţesc toate speranţele de mai bine. Am predat anul trecut ştafeta organizării evenimentului lui Nicu Stoian şi el, la rându-i, bunului meu prieten, Ştefan Lăzăroiu. Aşa am reuşit să asigur continuitatea fără de care totul cade în derizoriu şi, în final, în nefiinţă.
Aveam nevoie de suflu nou şi am răspuns acestui comandament. Din păcate, mulţi nu înţeleg acest lucru şi cred că rutina poate suplini entuziasmul. Teoria lui “lasă mă’ că merge şi-aşa!” este falimentară, oricât nu le convine celor care se agaţă de scaune şi de funcţii, conştientizând că în afara lor nu mai contează pentru cei pe care i-au dezamăgit. Mulţumirea mea sufletească vine şi din faptul că pe acest picior de plai mioritic sâmbătă seara s-au auzit urările “Vive la Roumanie!” şi “Vive la France!”, pentru că atunci am conştientizat faptul că toţi cei care eram acolo ne-am asumat statutul de cetăţeni ai lumii civilizate. Greutatea vine acum din necesitatea justificării lui prin fapte care să schimbe radical în bine viaţa comunităţii. Acesta este ţelul de atins în viitor, pentru a ne pretinde toţi dreptul la noi momente de mulţumire sufletească!

Virgil BACIU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: