Sport pe meleaguri legendare

Vechea şi înfloritoarea localitate Corbi, binecuvântată de Dumnezeu şi ocrotită de Sfânta Fecioară Maria, este aşezată pe ambele maluri ale Râului Doamnei ce străbate frumoasele plaiuri de legendă ale ţinutului argeşean. Localitatea a cunoscut schimbări majore din punct de vedere spiritual, social economic, cultural-artistic şi, nu în ultimul rând, sportiv.
Aşa după cum arată titlul, ne ocupăm de activitatea sportivă din comuna natală. Elevii şcolii primare şi tineretul şcolar îşi ocupau timpul liber cu fotbalul. Primele mingi erau din păr de vacă sau iască (o ciupercă a sălciilor), iar mai târziu foloseau mingile din cauciuc. Când mingile din piele, specifice jocului respectiv erau din abundenţă, le-au folosit pe acestea.
Elevii şi tinerii săteni practicau frecvent şi un joc derivat din tenisul de câmp, dar locul rachetelor specifice acestui tenis a fost înlocuit cu palmele jucătorilor (mingea era transmisă – jucată cu palma). În atenţia celor menţionaţi mai sus erau alergările pe distanţe scurte, ţurca şi trânta.
După înfiinţarea ciclului gimnazial în localitate, creşte numărul de elevi de gimnaziu, numărul elevilor liceeni este considerabil şi creşte şi numărul studenţilor. În mare parte, datorită acestora apar şi primele echipe locale de fotbal şi volei, băieţi şi fete.
Concomitent cu înfiinţarea acestor echipe, apare, se formează şi prima echipă de fotbal a elevilor liceeni localnici. Echipele enumerate în acest articol au apărut aproximativ în perioada 1950-1952, primind denumirea “UNIREA” Corbi. Iată jucătorii titulari ai primei echipe de fotbal a comunei: Andreescu C. Corneliu, Popescu Dan, Iancu Marin, Bolovan Ion, Neagoe Arion, Broicea Vasile, Dumitraşcu Mihai, Bănăţeanu Dumitru, Groşanu I. Ion, Sandu Cornel şi Vintilă Andrei.
Sextetul echipei masculine a fost format din: Catană C. Ion, Vintilă Andrei, Filipoiu Ghiţă, Delenescu Nini, Raştiu Nel şi Mica Nicolae.
Echipa de volei fete a jucat în componenţa: Catană Gr. Silvia, Munteanu Zoica, Manu Victoriţa, Ilinescu I. Cornelia, Andreescu Gilda şi Aldea I. Aurelia.
Aceasta a fost prima echipă de fotbal a liceenilor: Catană C. Gheorghe, Delenescu Nini, Sturgeanu I. Dumitru, Moroi A. Andrei, Prodea Il. Mitică, Berevoianu Titi, Teaşe Ilie, Vintilă Vasile, Achimoiu I. Petre, Andreescu C. Costică şi Filipoiu Gh. Ghiţă. Majoritatea titularilor acestei echipe au făcut ulterior parte din prima echipă a comunei, o bună perioadă de timp.
Fiind formate echipele respective, apar şi primele întreceri amicale cu echipele din comunele învecinate, prima fiind cu echipele din comuna Nucşoara. În ordine au loc primele întreceri şi cu cei din Brăduleţ, Stăneşti, Muşăteşti şi Domneşti. La disputele respective pe teren propriu, spectatorii noştri prezentau interes deosebit, încurajând propriile echipe, manifestându-şi satisfacţia pentru rezultatele deosebite obţinute. Foarte entuziasmaţi erau când sportivii localnici obţineau victoria împotriva celor din Domneşti, bucuria însemnând feţele suporterilor noştri. O tempora!
Treptat, treptat, aria meciurilor amicale se extinde, echipele de fotbal şi volei participând la campionatul raional şi la unele competiţii organizate, având rezultate meritorii, luptându-se de la egal la egal cu partenerii de întrecere. Echipa de fotbal “Unirea” Corbi pe teren propriu nu a fost învinsă niciodată de echipele “Progresul” Domneşti şi “I.C.H.” Corbeni, principale competitoare ale campionatului raional.
Din iniţiativa noastră, în anul 1982 se organizează prima ediţie a “Cupei Valea Doamnei” la fotbal, ajungând până la ediţia a XIV-a, la care au participat echipele de pe Valea Doamnei, a Valsanului şi din alte localităţi. După exemplul nostru, cei din alte localităţi au organizat diverse cupe, dintre care amintim: Cupa Bădeşti, Cupa Dârmăneşti, Cupa Budeasa, Cupa Galeş şi Cupa Costeşti-Vâlsan. Îi amintim şi pe primii săteni ai noştri participanţi la etapa raională de cros: Săroiu V. Silică, Păun Costică, Piciu Oane, Anghelescu If. Iosif.
Despre acestea şi alte aspecte ale activităţii sportive vă vom informa în următoarele articole.

Prof. Catană C. Gheorghe, Corbi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: