ÎPS Calinic, la Palatul Elisabeta

În seara zilei de 6 iulie, la invitaţia Principesei Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu al României, ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a făcut o vizită oficială la Palatul Elisabeta din Bucureşti. Scopul acestei întâlniri a fost unul consultativ, fiind legat de lucrările care se desfăşoară în prezent la noua Catedrală din municipiul Curtea de Argeş, închinată Sf. Muceniţe Filofteia şi Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil. Noua catedrală va adăposti moaştele S. Muceniţe Filofteia şi va avea rol de necropolă regală şi arhiepiscopală, fiind rezultatul protocolului încheiat în data de 10 mai 2009, între Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi Casa Regală a României. Tot atunci s-au purtat discuţii cu privire la modificările aduse proiectului şi s-a stabilit programul lucrărilor pentru perioada imediat următoare. În acest parteneriat încheiat între cele două instituţii s-a hotărât ca toate cheltuielile de proiectare să fie suportate de Casa Regală, iar cele de construcţie, de Eparhia Argeşului şi Muscelului.
După dezbateri, ÎPS Calinic a vizitat Palatul Elisabeta, ocazie cu care au fost admirate operele artiştilor români contemporani din Galeria de Artă şi celebrele saloane ale Palatului Regal (Salonul Alb, Sala Regilor, Salonul Regina Elena, Salonul cu bârne şi Sufrageria mare). În final, cei prezenţi la eveniment au participat la un dineu oficial oferit de Casa Regală.

Roxana MOLDOVAN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: