Ziua comunei Domneşti

Cea de a treia ediţie s-a constituit într-o sărbătoare dominată, dacă nu chiar confiscată politic de USL. În acea zi de duminică de sfârşit de lună mai, pe Valea Râului Doamnei au descălecat nu numai alaiurile pesedisto-liberalo-conservatoare, dar chiar şi candidatul anunţat la preşedinţia ţării, realizatorul TV Dan Diaconescu, însoţit de locotenentul său argeşean, fostul peremist Marian Fulga. La “Festivalul ţuicii” de la Coşeşti n-a prea avut loc de întors, aşa că însoţit de generalul în retragere Chelaru, s-a dus mai întâi să se spele de păcate la Biserica din piatră de la Corbi, unde spera să ia ochii lumii cu automobilele de sute de mii de euro în care i se deplasa suita. Apoi a ajuns şi la Domneşti, pentru că vorba ceea, tot îi era în drum…
Acolo, programul manifestărilor a debutat la Casa de Cultură în jurul orelor prânzului, când biblioteca a fost prima din zona rurală argeşeană care a intrat în Programul Naţional Biblionet, lansat de guvern. Prin intermediul său, localnicii au acces gratuit la facilităţile de informare oferite de internet, precum şi la legături directe, rapide şi eficiente cu rudele sau prietenii plecaţi la muncă în străinătate.
Centrul manifestărilor s-a mutat apoi la Teatrul de vară de la stadion, unde primarul Nicolae Smădu, viceprimarul Adrian Achim şi consilierii locali împreună cu cetăţenii şi-au primit oaspeţii. Cei de vază au fost în primul rând din USL şi l-au avut în frunte pe domnişanul Florin Tecău, vicepreşedintele şi practic în ultimele luni de zile conducătorul de fapt al Consiliului Judeţean Argeş, deoarece preşedintele Constantin Nicolescu se afla în refacere după operaţia suferită pe cord, ca să nu mai spunem că avea şi alte probleme cu justiţia. Secondant al liderului pesedist a fost cel liberal, Iani Popa şi cel conservator, Cornel Lazăr. Aceştia au fost aşteptaţi de primarii Gheorghiţă Boţîrcă (Topoloveni), Mihai Ungurenuş (Corbi), Mircea Păuna (Muşăteşti), preşedintele executiv al PSD Curtea de Argeş, Constantin Panţurescu, vicele Ştefan Dumitrache şi mulţi alţii. Cum “greii” din PDL se aflau la sărbătoarea similară de la Bradu, care a ţinut ca-n poveşti vreo trei zile, sarcina de reprezentare a fost îndeplinită de secretarul executiv adjunct al organizaţiei judeţene, Virgil Baciu, de fostul primar de Curtea de Argeş timp de 12 ani, prof. Gheorghe Nicuţ şi de alţi colegi. Privind trupa care s-a bulucit pe scenă după slujba oficiată de parohii din comună, unii dintre cei prezenţi şi-au amintit că la prima ediţie a sărbătorii atenţia publicului fusese confiscată de premierul Emil Boc, atunci când urcase alături de îndrăgita interpretă Maria Dragomiroiu. Numai că la acea vreme funcţiona coaliţia de guvernare PDL-PSD şi Iani Popa rămăsese undeva în public, pe post de Gură-cască, savurator de mititei, aşa ca să aibă o ocupaţie, dacă tot făcea parte din decor…

“Alianţa Socialistă” a pus guvernul la zid!

Primarul Smădu şi vicele judeţean Tecău s-au întrecut în a critica guvernul zgârcit cu trimiterea de bani în zonă pentru finalizarea investiţiilor în reţelele de apă potabilă de la Corbi, Domneşti şi Pietroşani, începute de câţiva ani buni. La modul cel mai populist cu putinţă, au acuzat tot executivul naţional pentru decizia de închidere a Spitalului “Teja Papahagi”şi au anunţat triumfători că acesta va continua să funcţioneze cu câteva secţii ca anexă a celui judeţean, de la Piteşti, aflat în administrarea Consiliului Judeţean, reprezentat de domnişanul Florin Tecău. Dar când deplângeau situaţia personalului medical ameninţat să rămână pe drumuri, n-au rostit nici măcar o vorbuliţă despre colegul din PSD, fostul director de spital Marian Hiru, care nu se preocupase decât de redistribuirea sa ca medic la Ambulanţa din Curtea de Argeş şi îşi lăsase colegii de izbelişte la începutul lunii aprilie! Majoritatea cuvântărilor au fost pe tema “USL va face, USL va drege, USL e-n toate numai speranţă”, spre deosebire de “guvernul căruia nu-i pasă decât de localităţile cu primari portocalii”. Ceea ce a uimit cel mai mult a fost faptul că pe scenă au ajuns şi oameni care nu-şi aveau rostul acolo, ba chiar au pus şi mâna pe microfon ca “să vorbească cuvinte”, când mai potrivit ar fi fost poate să pape altceva, că doar pentru asta veniseră sau “să joace şi ei un dans, mai  târziu, la vremea potrivită”.

Petrecere câmpenească

Ardoarea generată de cuvântări a fost potolită ceva mai târziu de o ploaie de vară cu tunete, fulgere şi ceva piatră – poate şi ca un avertisment adresat de cer pământenilor ca să nu-L mânie pe Dumnezeu – dar programul a continuat fără probleme, cu cântece şi jocuri populare cu dansuri, în veselia generală. Potrivit obiceiului împământenit în ultimii ani, printre picături s-au distribuit şi 5 diplome pentru familii care au peste 50 ani de convieţuire. Grupurile folclorice de la Muşăteşti, Corbi, Arefu, cel local, Rapsozii Argeşului (Curtea de Argeş), Dorul şi Doina Argeşului (Piteşti), au făcut încălzirea publicului pentru Avon, Gheorghe Gheorghiu şi, ceva mai târziu, în noapte, pentru Sanda Argint, preferata primarului Smădu, care a cântat live. În timpul spectacolului, cei prezenţi, buni creştini, au lăsat să curgă în pământul primitor, potrivit tradiţiei strămoşeşti câteva picături de băutură, în amintirea Mădălinei Manole, care îi încântase pe toţi cu un an înainte, după care plecase din lumea noastră într-o alta poate mai bună, ori numai ceva mai îngăduitoare… Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace! Petrecerea s-a încheiat după miezul nopţii, când fiii satului s-au despărţit cu angajamentul de a se revedea anul viitor. La mulţi ani, Domneşti!

Alexandra SIMIONESCU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: