ÎPS Calinic, la Ziua Mălureniului

Pe 11 iunie, după oficirea slujbei de resfinţire a bisericii din parohia Mârghia, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Calinic a participat la festivităţile organizate cu ocazia Zilei comunei Mălureni. Cu această ocazie, chiriarhul Argeşului şi Muscelui i-a binecuvântat pe toţi locuitorii comunei, care au sărbătorit 555 ani de la prima atestare documentară.
Prima atestare documentară de care avem ştiinţă a unuia dintre satele comunei, Mălureni, este emisă din Târgovişte la 15 aprilie 1456 (6964) de către Vladislav Voievod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul lui Dan. Comuna are un patrimoniu cultural bogat, reprezentat atât de tradiţiile populare ce au supravieţuit de-a lungul timpului, cât şi datorită existenţei în comună a unor biserici declarate monumente de patrimoniu, precum biserica din Bohari construită în 1641 sub domnia voievodului Matei Basarab şi ctitorită de jupanul Mitrea. Situată în partea de nord a judeţului Arges, la 20-25 km de municipiul Piteşti şi la o distanţă aproximativ egală de municipiul Curtea de Argeş, comuna Mălureni este alcătuită din cinci sate: Mălureni – localitatea de reşedinţă, Zărneşti, Buneşti, Topliţa şi Păuleasca şi din peste 12 cătune, ocupând o suprafaţă de 108 km pătraţi. Comuna este străbătută de la sud la nord, pe o lungime de 15 km, de Drumul Judeţean Piteşti-Brădet, asfaltat, iar satele şi cătunele sunt legate prin aproximativ 110 km de drumuri comunale. În cele 5 sate şi peste 12 cătune dispuse pe suprafaţă de 10.704 ha ale comunei funcţionează 6 şcoli primare, 2 gimnazii şi 6 grădiniţe, 5 cămine culturale, o bibliotecă, un dispensar uman şi unul veterinar, precum şi 7 biserici. Populaţia comunei în anul 2002 era de 4.824 locuitori, iar în 2006 era de 4.478, deci este în descreştere. Densitatea populaţiei este de 41 locuitori/kmp.

Roxana MOLDOVAN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: