Arhivă pentru iunie, 2011

ARGESUL DE NORD, luna iunie 2011

Posted in NOU!!! ARGESUL DE NORD pdf with tags on iunie 25, 2011 by argesuldenord


Ziar Iunie 2011

Cine se teme de controlul averilor?…

Posted in editorial with tags , , on iunie 25, 2011 by argesuldenord

În decembrie 2009, când a fost reales şef al statului, preşedintele Traian Băsescu a început al doilea mandat ştiind că poporul voia un parlament unicameral şi modificarea Constituţiei. Aşa cum s-a angajat, acum a pornit pe drumul respectării voinţei populare. Adică nu vrea să încheie mandatul fără să-şi facă datoria. Ce e rău în asta?!?… Poate că numai adversarii care i-au sărit la jugulară ar putea s-o spună. Dar n-o fac, pentru că spunând adevărul, ar risca să fie omorâţi cu pietre de bieţii contribuabili care-i ţin în spinare.
Haideţi s-o luăm gospodăreşte. Preşedintele cere guvernului să închidă robinetul risipei banilor publici. Şi s-a început prin limitarea cheltuielilor din sistemul bugetar. Care, trebuie s-o recunoaştem, este suprapopulat de “hodinei” care nu-şi merită salariile umflate exagerat. Raportul între acestea şi productivitatea muncii îi transformă pe mulţi bugetari în asistaţi de lux ai statului pe banii oamenilor amărâţi. Şi nu e drept! Poate că s-au făcut şi greşeli în deciziile de disponibilizare, dar nu trăim într-o lume perfectă. Guvernul a avut nebunia de a rupe pisica în două, dar reforma adevărată a statului român este de-abia la început. USL nu oboseşte să-l critice pentru măsurile economice, dar prin propriul program anunţă că va mai păstra TVA-ul de 24% încă vreo 4 ani. În aceste condiţii, nu mai e nimic de comentat!
Preşedintele Băsescu a mai avut şi curajul de a propune o reorganizare administrativ-teritorială radicală a ţării, prin care ar fi dispărut cele 41 judeţe majoritar conduse de baroni roşii, de genul atât de cunoscut şi în Argeşul nostru. De ce au sărit ca arşi cei din USL, care trag de timp pentru ca această reformă să se facă peste nu ştiu câte zeci de ani?… Vă las dvs. plăcerea de a găsi răspunsurile la această întrebare simplă, în aparenţă. Cea mai dură lovitură au primit-o aceştia prin propunerile de modificare a Constituţiei. Cei care se simt cu musca pe căciulă turbează de frica de a rămâne fără imunitate parlamentară şi de a fi siliţi să-şi justifice averile. Pentru omul de rând, o lege care să impună controlul averilor celor care muncesc mai puţin ca el, dar au mai mult, ar fi leac pentru toate durerile care-l chinuie de când se ştie. Dar nu şi pentru cel care a uzat de “iuţeala de mână şi de nebăgarea de seamă” a fraierilor! Obişnuiţi să trăiască precum paşalele din vechime, nu văd deloc bine măsurile care i-ar putea sili să trăiască din muncă. La vremuri de criză, se impun măsuri de criză. Pentru a crea noi locuri de muncă, trebuie să se facă economii. Eu aş propune să se umble numai la bani, nu şi la posturile bugetarilor. Să se stabilească bugetele de cheltuieli materiale pentru administraţiile publice şi fiecare să şi le dimensioneze după nevoi: la muncă puţină, leafă pe măsură, adio huzur! Şi-atunci, chiar dacă nu le convine unora, chiar că
s-ar impune o lege a controlului averilor! Dvs., cititorii noştri, ce credeţi?…

Virgil BACIU

Între vorbele lui Drăghici şi faptele lui Lăzăroiu

Posted in politica with tags , , , on iunie 25, 2011 by argesuldenord

Deputatul PSD de Curtea de Argeş, Mircea Drăghici, simţind că a pierdut nepermis de mult teren în faţa adversarului său, Ştefan Lăzăroiu, a lansat la televiziunea din municipiul Basarabilor o provocare şmecherească, la o dezbatere în doi pe micul ecran pe teme de administraţie publică şi legislative. Adică pe terenul pe care fostul subprefect al judeţului din mandatul 2000-2004 şi parlamentar din 2008 se simte superior. Pedelistul nu s-a lăsat păcălit şi i-a replicat că nu este timpul vorbelor, ci al faptelor, aşa că preferă să cunoască electoratul din colegiul în care a anunţat că intenţionează să candideze anul viitor. De fapt, Lăzăroiu îşi face prezenţa în respectivele localităţi de circa un an de zile, contribuind la hramurile din parohii cu bani şi produse. Pentru aceste fapte creştineşti a ajuns să fie lăudat de către preoţii parohi, ceea ce l-a deranjat foarte tare pe deputat. Şi asta pentru că preoţii – spune dumnealui – au uitat că i-a ajutat cu sume importante aduse de la guvern, deşi este în opoziţie. Analizând acest fapt, este greu de crezut că Drăghici s-ar fi putut descurca la guvern fără o vorbă bună pusă de Lăzăroiu prin senatorul Mircea Andrei! În aceste condiţii, potenţialul candidat la Parlament în Colegiul Curtea de Argeş a declarat recent că adversarii săi nu au vreo şansă reală de a-l învinge la viitoarele alegeri. Oare îi va convinge cu astfel de declaraţii să-şi caute alte ocupaţii mai rentabile? La asemenea întrebare, răspunsul îl poate da numai electoratul, la urne.

Eva ADAM

PNL a ajuns la muzeu…

Posted in politica with tags , , , , on iunie 25, 2011 by argesuldenord

În 16 iunie, staff-ul judeţean a avut o şedinţă la Curtea de Argeş. Alegerea locului a semănat cu un joc de-a şoarecele şi pisica. Mai întâi,
s-a anunţat că evenimentul (oare este potrivit termenul?) avea să se desfăşoare la Primăria Curtea de Argeş. Nu de alta, dar liderul orăşenesc, Costinel Vasilescu, este viceprimar şi chiar dacă primarul pesedist Nicolae Diaconu, partener formal în USL, îl iubeşte ca sarea-n ochi, tot i-ar fi dat sala. Şi asta ar fi fost uşor de nimerit chiar şi de consătenii lui Costy, coborâţi pe Valea Topologului, taman de la Sălătrucu de Sus, de la Arefu, Brăduleţ sau Nucşoara, pentru că şedinţa era făcută pentru o discuţie cu toţi responsabilii liberali din zonă. Dar cum la Curtea de Argeş sunt şi nişte talibani care refuză să recunoască şi după mai bine de un an de zile corectitudinea alegerii conducerii din mai 2010, s-a schimbat decizia iniţială şi s-a avansat posibilitatea reunirii la Casa de Cultură “George Topîrceanu”. Ce s-o mai lălăim, până la urmă s-a preferat Muzeul Municipal. Chestie de gust şi poate chiar o scăpare a organizatorilor…

Aşadar, Iani Popa and Co. de la Piteşti, secondat de senatorul stânelor fantomatice, Mircea Diaconu, s-au expus în instituţia cea mai potrivită cu putinţă pentru dumnealor. Numai că acolo, ca prin minune, a apărut şi fostul lider judeţean şi ex-deputat Adrian Miuţescu, însoţit de un mic grup, din care nu lipsea Nichita Sandu, avocatul contestatarilor, pe care Costinel Vasilescu a spus că i-a înfrânt pe toată linia. Fostul parlamentar din perioada 1990-1992 i-a amintit că a dezinformat, deoarece la Curtea Centrală de Onoare şi Arbitraj, din cele 3 capete de acuzare, s-au admis 2! Sigur că pentru Costy era foarte important că n-a fost silit să reia circoteca alegerilor de anul trecut, în care funcţiile de conducere fuseseră împărţite dinainte prin licitaţia dintre apropiaţii săi. Numai că Nichita Sandu i-a cerut să spună de ce nu pus în aplicare deciziile privitoare la ridicarea sancţiunilor date pe nedrept talibanilor şi să refacă baza de date a PNL Curtea de Argeş. Dialogul s-a încins, iar Iani Popa a trebuit să joace rol de pompier. Cu ce rezultate, se va vedea în perioada următoare. Care nu pare deloc roză pentru “galbenii” din nordul Argeşului, câtă vreme promisiunea cu întocmirea listelor de consilieri până în primăvara acestui an a rămas apă de ploaie. Şi nu din cauză de neînţelegeri în USL, ci din lipsă de bani. Mai precis, din lipsă de interes pentru o nouă licitaţie cu sume frumoase de pornire. Iar când îi mai ai pe cap şi pe conservatorii care sunt pe cracă sub toate aspectele, parcă-ţi vine să te tot duci unde vezi cu ochii, ca să scapi de Iani, Costy şi Romi – pardon, Mircea Diaconu! – care pare să fi uitat geniala replică rostită de maestrul Gheorghe Dinică în “Filantropica”:“Profesore, mă dezamăgeşti, pentru că uiţi mereu că mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană!” 

Eva ADAM

Reorganizarea DGFP Argeş pune contribuabilii pe drumuri

Posted in actualitate on iunie 25, 2011 by argesuldenord

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a intrat într-un proces de reorganizare pentru creşterea eficienţei şi realizarea unor economii salariale. Astfel, AFP-urile de la Mioveni, Ştefăneşti, Bascov, Leordeni, Domneşti şi Poiana Lacului îşi vor înceta activitatea de la data de 1 iulie. După această dată, contribuabilii din localităţile Domneşti, Corbi şi Nucşoara vor fi arondaţi la Administraţia Finanţelor Publice din Câmpulung, cei de la Brăduleţ şi Muşăteşti, la unitatea din Curtea de Argeş, iar cei din Pietroşani şi Coşeşti,  la Piteşti – a anunţat directorul general al Fiscului argeşean, Matei Nicolae Dorin Falcă.

Eva ADAM

Campioană judeţeană, promovată în Liga a III-a, CS Rucăr – câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României!

Posted in sport with tags , , on iunie 25, 2011 by argesuldenord

Cu fostul căpitan de la Farul Constanţa, Alecsandru Popovici, în postura de antrenor principal, echipa din nordul Argeşului a câştigat trofeu după trofeu în acest an! Mai întâi a devenit, în premieră, campioană a Diviziei D; pe 15 iunie a reuşit să câştige meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, după 2-1 cu Sevişul Şelimbăr, iar pe 17 iunie, pe stadionul din Mioveni, CS Rucăr şi-a trecut în palmares şi Cupa României – faza judeţeană! Elevii antrenorului Popovici au trecut la pas de ocupanta locului 9 în Divizia D, AS Stâlpeni Rădeşti, scor 4-0, spre satisfacţia celor peste 500 spectatori care au însoţit echipa, dar şi a doi dintre finanţatorii formaţiei, primarul Ionel Dulamă şi preşedintele clubului, Ilie Miloşi.
În Seria Centru1 a Ligii a V-a, clasamentul final arată astfel: 1. Voinţa Budeasa 82 p; 2. AS Valea Ursului 75 p; 3. AS Retevoieşti 70 p; 4. Direct Piteşti 60 p; 5. AS Ciofrângeni 57 p; 6. Sporting Stăneşti Corbi 51 p; 7. Şoimii Tigveni 44 p; 8. AS Albeşti de Argeş 41 p; 9. AS Muşăteşti 36 p; 10. AS Miceşti 35 p; 11. AS Lereşti 34 p; 12. Voinţa Valea Iaşului 32 p; 13. Deportivo Mălureni 28 p; 14. Dinamo Budeasa 25 p; 15. AS Drăganu 13 p; 16. Progresul Piteşti 9 p.

Roxana MOLDOVAN

Bute vs. Mendy, sub ochii lui Tyson şi Lewis!

Posted in sport with tags , , , , on iunie 25, 2011 by argesuldenord

După cum v-am informat deja, Lucian Bute îşi va pune la bătaie titlul mondial la Romexpo în data de 9 iulie, în faţa francezului Mendy. Partida decisivă de la Bucureşti a fost posibilă şi datorită ministrului Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea. Care, foarte posibil şi din raţiuni de imagine, a declarat că Lucian este campionul ei preferat şi chiar i-a propus ca după ce va atârna mănuşile în cui să intre în arena politică, pentru a lupta pentru PDL. Marele boxer s-a mulţumit deocamdată să califice propunerea drept interesantă şi să lase să se înţeleagă că va reflecta asupra ei atunci când va veni momentul potrivit. Spre lauda sa, nu s-a comportat ca un anume primar, care declara în public că doarme cu fotografia ministresei sub pernă. Dar surpriza cea mai mare poate fi constituită de prezenţa la înfruntarea pentru titlu de la Bucureşti a doi foşti mari campioni mondiali la categoria grea. Este vorba despre Michael Tyson şi despre Lennox Lewis. Primul n-ar fi la prima prezenţă în România, dar ocuparea unui fotoliu la Romexpo alături de cel de-al doilea în iulie ar fi onorantă.

Roxana MOLDOVAN

Deces fulgerător al unui fost primar din Corbeni

Posted in actualitate with tags , , on iunie 25, 2011 by argesuldenord

Joi, 16 iunie, angajaţii de la Administraţia Finanţelor Publice din Curtea de Argeş sărbătoreau un aveniment la Hotelul-restaurant Dacia, din nordul oraşului. Petrecerea a fost perturbată de decesul lui Ion Baloca, în vârstă de 59 ani, care a suferit un violent atac cerebral, după cum s-a anunţat apoi. Acesta locuia în comuna natală, Corbeni şi cu circa trei săptămâni înainte fusese socru mic la o nuntă celebrată la Casa de Cultură din Căpăţâneni. Demn de remarcat este faptul că Nuţu, aşa cum îi spuneau apropiaţii şi consătenii, a fost predecesorul lui Daniel Dincuţă la conducerea localităţii, până în anul 2000, atunci când a pierdut alegerile locale. Tentativele ulterioare de revenire nu avuseseră succes. De curând, Nuţu Baloca era lider local al UNPR. Dispariţia sa din viaţă i-a luat prin surprindere pe toţi cei care l-au cunoscut şi a lăsat în urmă o familie nemângâiată şi multe regrete. Fie-i ţărâna uşoară şi Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Vladimir ALBU

Cea mai tare investiţie particulară din nordul Argeşului: sera lui Badea de la Ciofrângeni!

Posted in eveniment rural with tags , , , , , on iunie 25, 2011 by argesuldenord

Claudian Badea este unul dintre oamenii care a sfidat criza şi şi-a luat soarta în propriile mâini lansându-se într-o investiţie de mari proporţii într-o unitate productivă. Investiţia totală a fost de peste 450.000 euro, din care fondurile nerambursabile au fost de circa 250.000. Fostul lucrător din domeniul petrolier şi-a schimbat orientarea la anii maturităţii şi cu ajutorul prietenilor, a întocmit un proiect care a obţinut finanţare europeană. În 2008, când documentaţia era realizată, rata de schimb valutar era de 38 lei la 1 euro, iar acum a depăşit 41 lei. Diferenţa a fost suportată de Claudian Badea, căruia nu i-a fost deloc uşor să iasă de la “înghesuială”. Iată ce spunea la inaugurarea serei din 12 iunie omul de afaceri Aurel Ilea: ”Era cât pe ce să-l dau în judecată pe dl. Badea, temându-mă că altfel nu voi mai putea recupera banii pe care mi-i datora. Văzând însă că lucra la un proiect serios, am decis să nu mă pripesc şi bine am făcut: în această primăvară, mi-a achitat datoria prin salata verde pe care mi-a livrat-o şi pe care am vândut-o în magazinele mele de la Curtea de Argeş. Salata de Ciofrângeni m-a convins că lumea vrea cu adevărat produse româneşti şi sunt convins că la fel de căutate vor fi şi roşiile şi castraveţii şi toate celelalte produse de la Sera Badea!”

Mircea Andrei, Sulfina Barbu şi Ştefan Lăzăroiu – exemple de punctualitate

Participanţii la inaugurare au avut plăcuta surpriză de a vedea că şi la noi se poate respecta punctualitatea nemţească: evenimentul a început fix la ora programată, 12.00 (!?!…). Cei care s-au bazat pe sfertul academic, s-au păcălit. Oaspeţii care mai aveau în program şi Ziua comunei Mălureni, localitatea natală a liderului PDL Curtea de Argeş, au folosit cu maximă eficienţă timpul şi după ce au vizitat anexele serei, au făcut şi o vizită la noul sediu al administraţiei publice locale unde ghid le-a fost primarul Doru Panţeru. Cum peste drum era şcoala pentru care primarul a fost cât pe ce să se ia de păr cu inspectorul general şcolar Gabriel Bratu, cei doi le-au povestit senatorului Andrei şi europarlamentarului Barbu istoria acelui conflict, amuzându-se pe seama a ce se întâmplase, împreună cu directorii de la deconcentratele judeţene.

Productivitate de 70-80 t roşii pe recoltă

Chestionat asupra productivităţii serei, Claudian Badea s-a mulţumit să spună că în ceea ce priveşte producţia de salată cu care a început încă din iarnă i-a adus beneficiile estimate, de câteva sute de mili-oane lei vechi. Acestea sunt ceva mai mici decât cele pe care le speră de la roşii, castraveţi sau alte produse obţinute vara, deoarece includ şi costurile pentru acoperirea căldurii necesare asigurării micro-climatului pentru plante şi topirea zăpezii care apasă asupra foliei. Totuşi, faptul că recolta sa este oarecum întârziată, ieşind cu roşiile la vârf de sezon nu-i va aduce un vârf de încasări din prima. Riscurile sunt însă calculate pentru a rezista şi a acoperi costurile de producţie şi în paralel ratele la împrumuturi. Cele mai multe contracte de livrare marfă le are deocamdată pentru zona Rm. Vâlcea, dar ia în calcul foarte serios şi o extindere pentru vânzarea produselor de la Ciofrângeni şi în Argeş. Asta cu atât mai mult cu cât trebuie să intre pe rod cele 6.800 fire de roşii de la care estimează producţii medii de 11-12 kg pe fiecare. Claudian Badea a început investiţia ca pe o mică afacere de familie, dar nu exclude posibilitatea extinderii acesteia în cazul în care cerinţele pieţei o vor impune.

Panţeru, tot mai aproape de PDL

Tradiţionala petrecere s-a desfăşurat la un canton din pădure, aproape de malul Topologului. Acolo a reuşit să ajungă şi prefectul judeţului, Gheorghe Davidescu, primit cu braţele deschise de cei prezenţi, dintre care mulţi au ţinut şi au reuşit să-i supună atenţiei dumnealui, a senatorului Mircea Andrei, a europarlamentarului Sulfina Barbu şi altor oameni cu funcţii problemele cărora nu reuşiseră să le găsească rezolvări. Pentru mulţi participanţi era uimitor modul amical în care discuta primarul Doru Panţeru nu numai cu gazda, Claudian Badea sau cu cumnatul Doru Georgescu, pus la index de organizaţia din urbea Basarabilor, dar şi cu “greii” din PDL. Şi asta pentru că de aproape un deceniu, edilul-şef de la Ciofrângeni este cunoscut ca fiind 90 la sută PSD voturi la alegeri. Totuşi, în ultimul timp, Panţeru şi-a cam diluat culoarea politică de la roşu spre portocaliu. Faptul este explicabil, pentru că dinamic cum este, nu-şi permitre să stea cu mâinile în sân, iar cum izvorul banilor dinspre Consiliul Judeţean a cam secat anul acesta, PDL rămâne singura speranţă. Şi nu este una nefondată, căci localitatea pe care o conduce se găseşte pe lista beneficiarelor de bani guvernamentali pentru asfaltări. După cum se ştie, cu sprijinul senatorului Mircea Andrei, în Argeş s-au repartizat pentru acest obiectiv înscris în Planul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), desfăşurat prin ministerul condus de către Elena Udrea, 2.800 miliarde lei vechi, din care 880 vor ajunge în colegiul din nord, unde va candida Ştefan Lăzăroiu. Acesta a explicat selecţionarea comunelor care vor primi bani în funcţie de vrednicia şi calităţile de gospodari dovedite de primarii acestora. Iar Doru Panţeru pare să se înscrie în acest tipar, căci din 2000, de când a luat primul mandat, a reuşit să schimbe în bine situaţia din localitatea pe care o conduce.
Pe de altă parte, acesta este nu numai ambiţios, dar şi pragmatic, fapt dovedit în 2002, când s-a despărţit de PUR, pe listele căruia candidase, optând pentru PDSR, actualul PSD. Concluzionând, Panţeru se pregăteşte să încheie un ciclu şi nu este deloc exclus ca anul viitor să ceară şi să obţină un nou mandat de primar, dar de această dată pe lista PDL!

Eva ADAM

24 ani de puşcărie pentru 2 aleşi locali: Primarul şi un fost consilier local din Corbeni au fost condamnaţi!

Posted in Dezvaluiri with tags , , on iunie 25, 2011 by argesuldenord

Judecătoria Curtea de Argeş a emis Hotărârea nr. 104/2011, prin care primarul Daniel Dincuţă şi fostul său coleg din PSD, Daniel Ungureanu, au primit condamnări de câte 12 ani şi suspendarea drepturilor civile pe timp de 7 ani, la care se adaugă obligati-vitatea returnării unor sume de miliarde de lei vechi, reprezentând subvenţii pe păşuni accesate în condiţii incorecte, pentru care Ministerul Agriculturii, prin APIA, s-a constituit parte civilă. Judecătoria a menţinut şi sechestrul asigurator pe bunurile celor doi până la concurenţa sumelor de returnat, instituit anterior. Atât Daniel Dincuţă, cât şi Daniel Ungureanu, actualul preşedinte al organizaţiei locale a PDL, au uzat de dreptul la recurs.

Atenţie, primari corupţi: Dincuţă este deschizător de drumuri!

Cu ce au păcătuit cei doi pentru a fi atât de dur dur condamnaţi? – vă puteţi întreba oricare dintre dvs., cititorii noştri. Cu încălcarea normelor europene pentru accesarea banilor pentru subvenţiile acordate pentru păşuni. Acestea stabileau ca banii să ajungă direct la utilizatori, adică la crescătorii de animale, şi nu la administraţiile publice locale, cum se instaurase o uzanţă deloc legală. În 2007 s-a pus piciorul în prag pentru respectarea normelor legale sub ameninţarea pierderii sumelor de câteva miliarde lei vechi de localitate, în funcţie de suprafeţele de care dispuneau fiecare. S-au căutat soluţii pentru concesionarea, închirierea sau arendarea păşunilor către asociaţii de crescători de animale. Care, în majoritatea comunelor, nu erau constituite încă! Şi chiar acolo unde au reuşit să se constituie pe ultima sută de metri, tot n-au prea reuşit să obţină contractele de utilizare a terenurilor. Şi asta din cauza obtuzităţii unor aleşi locali, care se temeau să nu se îmbogăţească proprietarii de animale sau să nu-şi pună lumea-n cap pentru că ori nu mai aveau unde da animalele la păscut, ori li se cereau sume prea mari pentru învoielile de păşunat.
În aceste condiţii, primarii au ajuns într-o situaţie delicată, dacă e s-o caracterizăm la modul cel mai blând cu putinţă. Cei din PSD au cerut sprijin la şefii politici şi până la urmă s-a ajuns la soluţia de compromis a arendării, care să păstreze banii tot la primărie, mulţumindu-i astfel şi pe cei mai “clonţoşi” consilieri locali. La Corbeni, Daniel Dincuţă a făcut un contract de arendare cu paznicul izlazului, Daniel Ungureanu, care avea dubla calitate de angajat al instituţiei administrative şi, totodată, de consilier local. Evidenta incompatibilitate a fost trecută cu vederea, pentru că în legislativul local PSD, primarul şi viceprimarul Remo Mateescu erau mari şi tari. Atât au aşteptat adversarii lui Dincuţă, care au început să-l bombardeze cu reclamaţii pe la toate organele de anchetă! Care şi-au finalizat treaba prin toamna anului trecut, când s-a luat decizia trimiterii dosarului în instanţă spre judecare.
Rechizitoriul a reţinut vina accesării frauduloase de fonduri europene şi folosirea acestora în alte scopuri decât cele normale, de întreţinere a păşunilor, drumurilor de acces, a adăposturilor pentru animale şi a păstrării nealterate a condiţiilor de mediu. În sarcina condamnaţilor s-a reţinut şi lipsa unei hotărâri de consiliu local prin care să fie aprobată persoana arendaşului Daniel Ungureanu, cu care ăprimarul Daniel Dincuţă să fi fost împuternicit să semneze contractul de arendare. Mai mult, cei care l-au reclamat pe şeful administraţiei publice locale au dovedit şi faptul că acesta a dezinformat populaţia prin afişe întărite cu ştampila primăriei şi semnătura primarului, prin care se spunea negru pe alb că în anul 2007 nu se luaseră bani pe subvenţii, deşi Daniel Ungureanu virase banii primiţi prin APIA – peste 1,6 miliarde lei vechi – în conturile instituţiei!?!…
În apărarea sa, Daniel Dincuţă spune că nu i s-a luat în seamă cererea de expertizare-evaluare a lucrărilor executate la păşuni, prin care ar fi putut dovedi că nu cheltuise fraudulos banii, aşa cum se spusese, şi că putea justifica la nivel de leuţ tot ce nu se mai găsea în conturile primăriei. Convins de dreptatea sa, acesta a declarat că-şi va apăra nevinovăţia până la CEDO. Vă vom ţine la curent cu evoluţia acestui caz, cu atât mai mult cu cât Dincuţă este primul dintre primarii PSD condamnat pentru aşa ceva, în condiţiile în care avem semnale că şi alţi omologi aflaţi în situaţii similare îşi aşteaptă judecata cu sufletul la gură.
Înainte de a încheia, trebuie să remarcăm faptul că despre primarul din Corbeni s-a spus că ar fi foarte apropiat de PDL în ultimul timp. Mulţi au îndrăznit să spună că nu se va ajunge la o condamnare, pentru că partidul de guvernământ ar dicta justiţiei. Un argument în plus că nu este chiar aşa este cazul lui Daniel Ungureanu, lider de organizaţie locală. Şi, dacă vreţi încă unul, fostul primar Nicuţ a ajuns în faţa instanţei tot în legătură cu fondurile europene. Concluzionând, trebuie să le acordăm tuturor prezumţia de nevinovăţie până la o decizie definitivă, irevocabilă şi executorie!

Eva ADAM