FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Un rege pentru liniştea noastră

În urmă cu doi ani, am avut plăcuta surpriză să constat că un editorial în care scriam despre monarhie şi familia regală a fost preluat pe blogul Principelui Radu al României. Un interviu pe care Principele şi Principesa Margareta l-au acordat recent postului de televiziune Antena3 mi-a redeschis apetitul pentru subiect. Este monarhia constituţională o soluţie pentru România? O întrebare la care răspunsul meu este categoric afirmativ.
De ce? Înainte de toate, pentru că avem nevoie acută de linişte şi de solidaritate. Regele este mai presus de politică. El poate să îndemne credibil la consens naţional. Preşedintele de republică, indiferent de numele lui, nu este şi nu va fi niciodată un independent. Mai mult sau mai puţin, în funcţie de caracter, un preşedinte este parte consistentă a intrigilor meschine. Este jucător şi, pe cale de consecinţă, provoacă, la rândul lui, dispute şi dezbinare.
Nu spun că regele este ferit de greşeli. Spun, însă, că ne trebuie un reper moral, un simbol, iar regele este şi una şi alta. La mai bine de douăzeci de ani de democraţie, suntem obosiţi de prea mult zgomot. Clasa politică a atins un vârf absolut al impotenţei, al incompetenţei şi corupţiei. Cineva trebuie să oprească tăvălugul obrăzniciei. Iar acel cineva poate fi regele. Ba chiar aş zice că el este singura alternativă. Un rege pentru liniştea noastră.
Aţi văzut cât consumă o campanie electorală pentru alegerea preşedintelui? Şi nu mă refer în special la bani, ci, mai ales, la energiile negative pe care le produce. Orice campanie prezidenţială rupe din trupul societăţii, societate pe care o divide, o împarte. Campania din 2009 a fost un exemplu fulminant al răului de care vorbesc. De ce să nu eliminăm această competiţie a desfrâului politic? De ce să o acceptăm ca pe o fatalitate?
Poate că unii, puţini sau mulţi, veţi spune că potrivit ar fi să încercăm o republică parlamentară, în ideea că astfel preşedintele nu va mai fi buricul pământului. Adică preşedintele să fie ales de Parlament. Ce ar însemna asta? Un preşedinte-marionetă, la dispoziţia unei majorităţi politice! Cu alte cuvinte, am cădea din lac în puţ. Nu, mulţumesc! Vremea jumătăţilor de măsură a trecut. Gata! Ajunge! A venit timpul monarhiei constituţionale.
Fireşte că regele nu aduce prosperitate peste noapte. Fireşte că monarhia nu face minuni de ordin economic şi social. De nivelul de trai se ocupă guvernele, administraţia şi noi înşine. Vreau rege pentru că am nevoie, aproape disperată, de un reper. Societatea românească, în întregul ei, are nevoie. Pe preşedinte nu îl pot crede şi nu îl pot urma. În schimb, mesajul regelui întru solidaritate, pentru dreptate, adevăr, dialog, muncă şi pentru efort naţional de reconstrucţie este perfect credibil şi, sau mai ales, pentru că vine din partea unui om aflat deasupra tuturor intereselor politice.

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: