Prin darul lui Dumnezeu Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, Cuvânt Pastoral la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos

Dreptmăritori Creştini şi Creştine,
Preacuvios Cin Monahal,
Preacucernici Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare,

“Bucura-Mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie sufletul Meu, că M-a îmbrăcat cu haina mântuirii, cu veşmântul veseliei M-a acoperit”

Cuvine-se cu adevărat, să aducem din inima noastră trează şi curată, gând şi cuvânt de preamărire şi mulţumire lui Dumnezeu Cel în Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru darul cel mai mare din lume, viaţa noastră, primită ca binecuvântare cerească. Cu inima noastră plină de bucurie neadormită, slăvim pe Dumnezeu că ne-a orânduit prin atotştiinţa Sa, la vremea doar de El ştiută, ca să răsărim, ca ghiocelul de primăvară, plăpând şi imaculat, legănat de căldură şi lumina soarelui binefăcător, izvorât din Duhul Sfânt.
Mai înainte vreme, David prorocul, inspirat de Duhul Sfânt, scrie: “Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului că-l cercetezi pe el? Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el”. Aşezaţi fiind în Universul străluminat de privirea lui Dumnezeu, făcându-ne – pentru o vreme – o căsuţă trecătoare în frumuseţea cea îmbietoare a lumii văzute – Pământul, acest smarald uriaş, proprietatea de drept a lui Dumnezeu, potrivit textului sacru: “Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi ce locuiesc într-însa. Acesta pe mări l-a întemeiat şi pe râuri l-a aşezat”. De mare folos este să cunoaştem, că fiecare zidire pe care noi o vedem, mai dinainte a fost în gândirea lui Dumnezeu şi atunci, când a binevoit El, s-a întrupat în chipul pe care-l vedem noi astăzi.

Iubiţi credincioşi,

Dintru începuturi, protopărinţii noştri Adam şi Eva, se bucurau de iubirea nelimitată a lui Dumnezeu. Dar ei călcând porunca sfintei ascultări faţă de Creatorul Dumnezeu au trebuit să părăsească Paradisul, care le-a fost încredinţat spre vieţuire. După o vreme de ispăşire, Dumnezeu, în tainica Sa gândire, a hotărât să trimită în sânul omenirii pe Cuvântul Său, Iisus Hristos: “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul-Născut, L-a dat, ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Inima şi sufletul nostru sunt cuprinse de uimire şi negrăită bucurie, pentru că Dumnezeu S-a gândit la noi oamenii, copiii preaiubiţi, pentru a ne ridica din pedeapsa neascultării de poruncile dumnezeieşti.
Condiţia iertării fiecăruia dintre noi este credinţa fermă în Iisus Hristos, “că oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”. Iată, cum Dumnezeu, având în grija Sa investiţia pe care a făcut-o cu noi, aducându-ne în această viaţă, S-a gândit să o preînnoiască. Această preînnoire a făcut-o şi o va face pentru totdeauna Iisus Hristos, Domnul: “Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea”.
Cum nu ne vom bucura când auzim pe Sfântul Ioan Gură de Aur spunând: “La nimic nu ţine Dumnezeu mai mult ca la mântuirea sufletului”. Din răsputeri strigă Pavel: “Cel care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”. Şi iarăşi, Însuşi Dumnezeu o spune: “Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”.
Ne-a creat pe noi, nu ca să ne piardă, nici ca să ne trimită în iad, ci ca să ne mântuiască, să ne scape de înşelăciune şi să ne dăruiască desfătarea împărăţiei. Nouă ne-a pregătit această împărăţie nu după ce ne-a făcut pe noi, ci înainte de întemeierea lumii, după cum Însuşi spune: “Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu de moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”. Vezi cât de iubitor de oameni este Dumnezeu, că înainte de facerea lumii, înainte de a-l aduce în lume pe om, i-a pregătit mii şi mii de bunătăţi, ca să ne arate câtă purtare de grijă are de neamul nostru şi că vrea ca toţi să ne mântuim”.
Mare bucurie cuprinde inima şi sufletul nostru, ca oarecând pe Isaia profetul, care prevedea prin secole, pe Iisus care a spus: “Că M-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi cu veşmântul veseliei M-a acoperit”. Aceasta, desigur, înseamnă bucuria lui Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Care s-a născut ca noi oamenii, dar fără de păcat aici, pe Pământ. A crescut în greutăţile vieţii, a suferit răstignirea pe Cruce şi moartea ca Fiu al Omului şi învierea Sa din mormânt, ca prin jertfa vieţii Sale să ne răscumpere pe noi, copiii Săi preaiubiţi, din păcatul strămoşesc şi păcatele personale, din fiecare clipă a vieţii noastre.

Iubiţi credincioşi,

Ne vom aduce aminte pururea de nemăsurata iubire arătată de Dumnezeu nouă, oamenilor: „Ce vom zice deci la aceasta? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?” Cine va ridica pâră împotriva aleşilor Lui? Dumnezeu este Cel care îndreptează… Hristos Iisus, Cel ce a murit, şi mai ales Cel ce a înviat, Care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, mijloceşte pentru noi mântuirea. Domnul nostru Iisus Hristos, Fiu al Omului, este icoana de urmat pentru toţi fiii Pământului, copiii lui Dumnezeu. Fără să-şi dea seama, Pilat, arătându-l pe Iisus poporului iudeu, a exclamat: “Iată Omul”, a mărturisit ceea ce era profeţit de multe veacuri.
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului, este Om adevărat ca şi noi, în afară de păcat, Omul plin de har, Omul Crucii şi al Învierii. Mare speranţă şi mângâiere avem ştiind că Mântuitorul Hristos ne-a arătat sensul suferinţei şi rostul durerii în lume. Am învăţat şi noi, în cele din urmă, că suferinţa nu se tăgăduieşte şi nici nu se ascunde, ci se recunoaşte; durerea ce ne cuprinde pe toţi nu se neagă, ci se rabdă cu înţelepciune fiind marele nostru dascăl divino-uman. Am înţeles că împotriva durerii leacul cel mai bun este răbdarea, care stinge durerea şi focul suferinţei. Cel mai mare Apostol al lumii, Sfântul Pavel, ne îndeamnă chiar să ne lăudăm în necazurile multe care vin asupra noastră: “Ştiind că necazul aduce răbdare, răbdarea încercare, încercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează”.

Iubiţi credincioşi,

De îndată cade întrebarea: cum să ne lăudăm în necazuri când toată lumea şi chiar unii dintre noi fugim de durere? Pentru a putea înţelege corect învăţătura creştină despre suferinţă este necesar să cunoaştem bunătatea lui Dumnezeu, deşi răul zburdă prin lume în voia sa. Marele mucenic Ilarion Felea a scris: “Răul însă, sub toate formele lui, este cel mai bun dascăl. Binele şi fericirea nu învaţă pe nimeni. Durerea ne învaţă lucruri mari:
– Durerea este cea mai bună experienţă, căci păţaniile cuminţesc oamenii.
– Durerea ne întoarce la pocăinţă, mistuie răul şi face omul mai bun. În zadar strigi oamenilor când le merge bine: Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie, nu se convertesc până ce nu vine bătaia lui Dumnezeu.
– Durerea înfrânge trufia şi lenevia.
– Durerea înalţă pe oameni şi îi face mai buni. Nimeni nu ajunge om deplin fără să treacă prin şcoala durerii. Progresul este fiul durerii.
– Durerea povăţuieşte spre sfinţenie.
– Durerea ne învaţă să nu alergăm după lucruri trecătoare că mâine murim săraci şi fără răsplată.
– Durerea ne învaţă iubirea lui Dumnezeu, ne face să ne plecăm genunchii şi inima întru rugăciune fierbinte către Dumnezeul milei, ea dezleagă şi mântuie. De aceea se spune că este a opta taină”.
Am făcut şi noi experienţa folositoare atunci când durerea ne-a învăţat iubirea de frate, faţă de orice om din lume, făcându-ne miloşi, atât cei mari cât şi cei mici. Durerea, asumată de fiecare dintre noi, ne descoperă şi întăreşte credinţa şi nădejdea în învierea morţilor şi viaţa veşnică. Ştim, fiecare dintre noi, că Dumnezeu nu uită pe oameni în durere, ştiind cât suntem de slabi şi depărtaţi de dragostea Lui cea veşnică.

Iubiţi credincioşi,

Se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru suferinţă – medicamentul îngăduit – fiecăruia dintre noi, aşa cum Domnul nostru Iisus Hristos a fost Omul durerii şi al suferinţei. Atunci când ne învăluie durerea şi suferinţa, să ne gândim la Iubirea şi Crucea Mântuitorului Hristos. Oricând, în orice dureri trupeşti sau suferinţe sufleteşti ne-am afla, să cugetăm la Viaţa şi Crucea Domnului. Atunci vom simţi mâna lui Iisus aşezată pe creştetul nostru, primind o mare alinare şi mângâiere. Atunci, coboară peste fiinţa noastră dorul de a-L urma pe Hristos Domnul: “Dacă Iisus Mântuitorul nostru a pătimit şi a fost răstignit, atunci cu atât mai mult noi, păcătoşii, se cade să pătimim şi numai după multe necazuri să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.
Să ne gândim, apoi la toţi înaintaşii noştri: sfinţi, proroci, apostoli, martiri, eroi, strămoşii noştri, părinţii care ne-au născut şi au suferit o viaţă întreagă, fiind pentru noi pilde mângâietoare în suferinţă şi îndelungă răbdare”. Din experienţa fiecăruia dintre noi ştim că după suferinţă urmează pacea şi bucuria, potrivit Cuvântului Domnului: “Voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Vă veţi întrista, dar întristarea voastră întru bucurie se va întoarce”. Pentru a ne bucura de mântuirea adusă de Iisus Hristos, din marea dragoste a Sfintei Treimi, se cuvine ca noi, zidirea Sa din veşnicie, să ne silim ca Duhul lui Dumnezeu să locuiască în noi, prin credinţă tare, nădejde statornică, dragoste înflăcărată, rugăciune permanentă, sfinţenia vieţii şi comuniunea efectivă, palpabilă, prin gustarea din Paharul Mântuirii, Sfânta Împărtăşanie, Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, drept izbăvire de orice păcat ar tiranisi viaţa noastră.
Cât despre marile greutăţi pe care le întâmpinăm fiecare, zi de zi, şi că aceasta nu este ceva nou sub soare, cum am crede, Sfântul Apostol Pavel le scrie romanilor, ca şi nouă celor de astăzi: “Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum. Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru”.

Iubiţi credincioşi,

Cine nu ştie, dintre noi, lupta care se dă permanent cât suntem în această viaţă, luptă sau vrăjmăşie între dorinţele sufletului şi ale trupului: “Căci cele ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului… Fiindcă dorinţa trupului – uneori dorinţă păcătoasă – este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu… iar cei ce sunt în trup păcătos, neîndreptat, nu pot să placă lui Dumnezeu”. A ne recunoaşte neputinţele sufleteşti, dar şi trupeşti, în faţa conştiinţei noastre, dar şi la un iscusit duhovnic pentru sfat şi mântuitoare dezlegare, este necesară şi duce la schimbarea din temelii a vieţii noastre. De cele mai multe ori, unii dintre noi primim şoapta vrăjmaşă că putem încă păcătui, aşteptând întoarcerea noastră, mult mai târziu, de pe drumurile pe care ne-am rătăcit.
Pentru a nu fi surprinşi nepregătiţi, este absolut necesar să ne orânduim faptele vieţii în aşa fel încât să nu ne mustre cugetul pentru păcatele săvârşite. Şi aceasta chiar acum! Sfântul Apostol Pavel ne întăreşte: “Iar dacă Hristos este în noi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul viaţă pentru dreptate”. Prin realizarea comuniunii noastre cu Iisus Hristos, printr-o viaţă plină de corectitudine morală şi socială, prin credinţă tare, ajungem să înzidim pe Iisus Hristos în cugetul, inima şi sufletul nostru.
Chemăm mereu pe Dumnezeu Duhul Sfânt ca să se sălăşluiască în viaţa trupului şi a sufletului nostru: “Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Sfânt care locuieşte în voi”.

Iubiţi credincioşi,

Credinţa noastră, împodobită ca o mireasă, pe care trebuie s-o avem în Iisus Hristos, Mirele Ceresc, ne va ajuta să credem cu nădejde în inima noastră că Dumnezeu  L-a înviat pe Iisus din morţi. Astfel ne vom mântui! Pentru a ne reînnoi în suflet focul credinţei, prin harul Duhului Sfânt, este necesar să-l întreţinem cu rugăciunea adresată lui Iisus, rugăciune pentru curăţirea minţii şi înnobilarea inimii: “Căci oricine va chema numele Domnului se va mântui”.
Să ne îndemnăm şi să ne ajutăm unii pe alţii ca să punem capăt oricărui păcat şi rătăcire din viaţa noastră. Vom birui, desigur, dacă gândul şi iubirea vor fi mereu la Iisus Hristos, Care ne cheamă şi ne aşteaptă permanent la prânzul iubirii Sale de oameni. Să ascultăm cuvântul Domnului Dumnezeu, care zice: “Pocăiţi-vă şi vă întoarceţi de la toate nelegiuirile voastre, ca necredinţa să nu vă fie piedică. Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi copiii lui Dumnezeu? Că Eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întorceţi-vă deci şi trăiţi”. Şi atunci când primim ajutorul de la Dumnezeu, potrivit rugăciunii noastre, din inima plină de iubire şi recunoştinţă, să cugetăm întru umilinţă că acesta este potrivit harului, care ni s-a dat de la Părintele Luminilor.
Vom primi, desigur, tot atâta iubire şi iertare de la Dumnezeu, cât am avut şi noi bunăvoinţa iertătoare pentru aproapele nostru, care are şi el nevoie de un strop de bucurie ca şi noi.  Doar dăruind vom dobândi mântuirea de la Dumnezeu!

Iubiţi credincioşi, Iubitori ai Învierii lui Iisus Hristos,

De ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, toţi laolaltă şi fiecare în parte, să-I mulţumim lui Dumnezeu că S-a gândit la noi, fraţii şi prietenii Lui, aducându-ne bucuria cea mântuitoare a iertării noastre, Ziua Învierii lui Iisus fiind ziua cea mare a Iertării şi Împăcării cu Dumnezeu! De aceea, Iisus Hristos, de ziua Învierii Sale şi în toate clipele vieţii noastre, ne întâmpină şi ne spune ca şi femeilor mironosiţe: “Bucuraţi-vă!”
Acest imperativ dumnezeiesc – bucuraţi-vă – se adresează întregului univers şi lumii din care trăim din mila lui Dumnezeu. Iar Sfântul Apostol Pavel, cuprins de bucuria Învierii lui Iisus Hristos, din măritele taine dumnezeieşti, ne îndeamnă cu poruncă: “Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic bucuraţi-vă. Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovăraţi cu nicio grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă, cu mulţumire cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu care covârşeşte orice minte să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus”.
Pentru aceasta vom rosti împreună:

Hristos a înviat din morţi!
Adevărat a Înviat!
Cu moartea pre moarte călcând
Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!

Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului
Dată în reședința arhiepiscopală de la Curtea de Argeș, la data de 24 aprilie 2011

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: