George Baciu – purtător de tainice “Gânduri de la marginea lumii”

Profesorul G. Baciu mi-a oferit recent o bijuterie de carte, botezată semnificativ: “Gânduri de la marginea Lumii” (Ed. Rotarexim, Rm. Vâlcea, 2010). Cu emoţie deschid “Gândurile…” temerarului poet şi pornesc lectura de la afirmaţiile autorizate, elogioase, ale d-lui acad. Gh. Păun, din care redau, selectiv, câteva idei semnificative: “Căci poet e Baciul domnişan (…) solemn şi şturlubatic, îl prinde pe Eminescu de braţ, zâmbindu-i complice (…), îi face o plecăciune de menestrel arhaic lui Nichita (…) şi cu inima la vedere (…) se pierde apoi printre mestecenii Sentimentaliei, ţara de el zidită şi deocamdată numai de el ştiută, întinsă până la marginea lumii…” (“Desinvolt şi temerar poetul”, p. 5). Mi-am zis: iată o excelentă imagine creată poetului de la Domneşti, pe care o merită cu prisosinţă! Cu generozitate, dl. Baciu ne cheamă şi pe noi, cititorii, să-i cunoaştem “ţara de el zidită şi numai de el ştiută”, dar aşternută metaforic pe file de carte. După lectură, înţeleg că “marginea lumii” înseamnă pentru G. Baciu acel “spaţiu mioritic” mirific scăldat de apele legendarului Râu al Doamnei, acel “peisaj-cuib” de care creatorul îşi aminteşte cu nostalgie “cum mama îl îmbiserica în fiecare dimineaţă când, supusă de mizeria social, se umplea de dulceaţa deznădejdii sfinţindu-se în eternitatea casei, ce purta în ea tot satul” (p. 6).
“Gândurile…” poetului domnişan (eu l-aş numi poet stănişan, deoarece s-a născut la Stăneşti) mi-au stârnit curiozitatea şi m-au determinat să studiez cu mai multă atenţie didactică “mirifica zidire”, construită pe trei cicluri poematice importante: 1. Gânduri de la marginea lumii (22 poeme în proză), 2. Lieduri (19 lieduri şi 32 poezii apropiate de tematica liedurilor) şi 3. Cioburi de mine (40 poezii de o deosebită fineţe artistic). Lucrarea se încheie cu un scurt poem aforistic, sugestiv intitulat “Gânduri de luat aminte”. Printr-o butadă aş spune că opera “Baciului” se deschide şi se închide cu “Gânduri…”. Poetul n-a vrut numai “să acopere petecul de hârtie cu o frumuseţe nouă” (vorba lui Arghezi), ci chiar şi-a propus să ne pună pe gânduri… El oferă un material bogat şi divers, o tematică privind viaţa şi condiţia umană actuală, care incită spiritele. Impune un stil de meditaţie filozofică, o gândire metaforică, pe care puţini dintre noi o înţelegem, dar ne atrage prin construcţia lirică.

Dumnezeu a făcut din lumea sa un imn!

Aşa cum preciza acad. Gh. Păun, “îl prinde pe Eminescu de braţ” şi bate la poarta lumii de elită “ce gândeşte în versuri”. “Sentimentalia de la Marginea Lumii” ni-l dezvăluie pe George Baciu suferind de boala poeziei, ca efect al unei emulaţii de care suferea şi “blândul Luceafăr”, când se lansa pe bolta creaţiei: “Şi de-aceea beau paharul poeziei înfocate/ Nu-mi mai chinui cugetarea cu-ntrebări nedezlegate…” (Mortua est). E adevărat că G. Baciu îşi pune multe întrebări “nedezlegate”, deoarece se zbate într-o lume “unde gândurile mărşăluiesc pe trotuare de păreri, iar singurătatea are sângele-n gât” (Despre mine, p. 7). Chiar din primul poem, care dă şi titlul cărţii, constatăm gravitatea discursului liric, concepţia poetului despre creaţie şi creator, într-o lume “lehuză, căreia avorturile i-au scurs sângele cald, saliva şi sudoarea” (p. 6), iar în poemul “Despre mine” îşi exprimă neliniştea că “simţurile zornăie pe claviatura plictisului”.
Poemele sale sunt rezultatul unei experienţe individuale şi colective de viaţă, au valoare aforistică, de cunoaştere şi uneori de sentinţă morală. Morala poetului este practică şi se bazează pe faptul că în viaţă “numai rădăcina contează, fiindcă ea leagă diversitatea în unitate (…) şi leagă oamenii într-un templu” (p. 7). “A trăi înseamnă a te construi în templu pe obsesia asasinată a faptei” (p. 25), subliniază poetul într-un alt poem, ca un leitmotiv stimulativ de înnobilare a vieţii. În viziunea poetului, viaţa spiritual intensă ar fi salvarea pentru omenire. Asemenea gândire poetică ne călăuzeşte şi în celelalte poeme sugestiv intitulate “Despre fericire”, “Despre iubire”, “Variaţiuni de ocazie”, “Cioburi de iubire” etc., toate punând în mişcare “un uriaş angrenaj cosmic”. În poemul “Despre fericire”, poetul este neliniştit când vede “fericirea rătăcindu-se” şi încearcă să o trateze “ca pe o problemă” filozofică. Înţelegând “neputinţa umană”, concluzia nu poate fi decât tristă: “Când credem că am trăit, ultima filă a capriciilor minţii ne rosteşte arta de a putrezi. Fericiţi aceia descompuşi în muguri de simţuri!” (p. 11).
Trebuia să scrie şi un poem care să-I trădeze profesia, nobila meserie de dascăl. Poemul se numeşte “Lecţie despre mine” (p. 14), în care dă anumite lecţii de filozofie, privind teoria contrariilor. Am reţinut în mod deosebit formulări educative aforistice, demne de memorat: “Dumnezeu a creat lumea fiindcă o simţea în inimă. Şi a făcut din poporul său un imn” (p. 15). Frumos, spus, bine gândit ! Asemenea cugetări îţi mângâie sufletul! Aşadar, analizând primele poeme ale cărţii, constatăm că “Baciul domnişan” are o gândire profundă, mereu vie şi incitantă, “cu inima la vedere” şi o construcţie artistică originală, foarte apropiată de arta poetică a marelui Nichita Stănescu. Ca şi la Nichita, întâlnim unele construcţii indescifrabile pentru cititorul de rând, dar frumoase, chiar măreţe prin spontaneitate şi ermetism: “Dincolo de argument e viaţa, singura întâmplare neaşteptată ce ne tastează biografia într-un e-mail cu pretenţii de istorie umană” (Variaţiuni de ocazie, p. 13).

Lieduri – vers şi armonie

În partea a doua a cărţii “Gânduri de la marginea lumii”, poetul George Baciu îşi concentrează imaginaţia creatoare într-un miraj de perle, de un “dumnezeiesc dresaj” către tainele lumii. Îşi caută drumul prin “Lieduri” şi poezii, sensibile bucăţi de suflet prinse cu sinceritate în versuri armonizate cu trăirile cele mai profunde ale poetului. În cele nouăsprezece Lieduri întâlnim cele mai delicate nuanţe ale gândirii şi ale simţirii, exprimate prin versuri libere, de o muzicalitate deosebită. Iubirea pentru fiinţa dragă cheamă necontenit prezenţa naturii, participarea ei la frământările celor îndrăgostiţi: “În fiecare dimineaţă, ochii tăi căprui,/ ascunşi în picuri verzi,/ înmuguresc deasupra cerului/ eşuat în portretul răsăritului” (Lieduri I, p. 34). Eul liric introspectează propriile sale stări sufleteşti, prin imagini artistice încântătoare: “M-am strivit de lacrima ta,/ mi-am mângâiat nisipul/ din pustiul tâmplei/ în clipele atârnate în copaci/ şi m-am mutat pe strada/ cu ochi mari de piatră,/ gustându-mă cu tine” (Lieduri, XIX, p. 52).
Sentimentul general este de suferinţă chinuitoare în căutarea tainelor lumii prin acţiune şi exprimare deschisă, curajoasă: “Genunchii striviţi/ de tăcerea pietrelor/ cu care alungăm cuvintele/ mucegăite pe buze” (p. 56). George Baciu şi-a luat ca model pe Lucian Blaga, care spunea că poetul poate fi comparat cu “un donator de sânge la spitalul cuvintelor”, iar prin poezie contribuie la vindecarea limbii române. Aşadar, în poezia “Prezent”, George Baciu realizează o excelentă demonstraţie de integrare a unor idei de suflet şi de viaţă, într-o ţesătură lirică modernă, propusă judecăţii estetice şi literare.
Nu ne-am propus să dezlegăm toate misterele poeziei, pentru că sigur nu vom reuşi. De aceea, încheiem cu spusele poetului-filozof L. Blaga: “În faţa unui adevărat mister, datoria noastră nu este să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare” (L. Blaga, “Pietre pentru templul meu”). Probabil că acesta este şi ţelul poetului George Baciu, de a adânci şi mai mult “misterul” poeziei sale. Să-l ajute Dumnezeu!

Prof. Daniel DEJANU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: