Un autor prolific: Sorin Calea

Deşi este ca profesie de bază inginer, directorul de cămin cultural de la Valea Iaşului s-a remarcat în ultimii ani ca un bun om de litere. “Anul şi cartea” pare să fie deviza lui, după debutul din 6 martie 2008, când a lansat volumul de poezii “Sufletul ca o perdea”. În anul următor, tot în martie, dar pe data de 19, a schimbat registrul cu 33 eseuri filozofice strânse în “Cuvântul, ecoul tras de urechi”. Tributar parcă unei simbolistici, pe care încă n-o dezvăluie, în 19 noiembrie 2009 a bucurat inimile iubitorilor de carte bună cu “Serafimul dragostei” (versuri şi eseuri), care ne dezvăluie omul Sorin Calea, sensibil şi hărţuit de întrebări existenţiale într-o lume în care îi este tot mai greu să se poziţioneze. În sfârşit, în 20 ianuarie 2011, editura craioveană SITECH, cu care a lucrat de la bun început, i-a scos pe piaţă primul roman, “Sărutul perlă la suflete pereche”. Acesta pare să marcheze o nouă etapă a creaţiei sale, deoarece are în pregătire un nou volum. “Aş putea scoate mai multe cărţi, dar îmi lipseşte susţinerea financiară. Până în prezent am reuşit să evit tentaţia acceptării unor oferte de sponsorizare din lumea politică”, declara cu un zâmbet uşor enigmatic Sorin Calea.
Vladimir ALBU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: