Soli argeşeni în Bănia Craiovei

Familia meşterilor populari Elena şi Gheorghe Mateescu, din urbea Basarabilor, a participat în 20 ianuarie la inaugurarea Muzeului Băniei, realizat prin finanţări europene. De ani buni aceştia au dus faima artei populare tradiţionale argeşene pe la târgurile din ţară şi străinătate şi în virtutea bunelor relaţii cu gazdele oltene, au fost invitaţi la evenimentul din capitala istorică a Olteniei. Ei au dus ca daruri din Argeş obiecte din colecţia proprie, unele cu mare vechime (amnar clasic, talangă etc.), un urcior de nuntă cu simbolistica tradiţională realizat de SCM ARGCOMS, sub conducerea preşedintelui Nichita Sandu, un exemplar rar al cărţii “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie” (de la Biblioteca Municipală) şi “Cronica 2010” cu activităţile Clubului Iubitorilor de Cultură, în care se remarcă faptul că întâlnirea cea mai interesantă s-a desfăşurat în vară, la Nucşoara, în atelierul meşterului popular Ion Rodoş. Solii din Argeş şi darurile lor au fost primite cu preţuirea cuvenită de către gazde.
Dan DONOSE

Un răspuns sa “Soli argeşeni în Bănia Craiovei”

  1. mesteri in ce anume? lemn pictura olarit papusi de toate……..? fugiti mai tare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: