Praznic luminos la Galeş

A cânta împreună cu îngerii la Praznicul Naşterii Domnului e un obicei străvechi, perpetuat an de an şi el poate îmbrăca atât forma colindului, cât şi a unui spectacol mai amplu, în care numărul protagoniştilor e semnificativ mai mare, iar regia mai elaborată. Cea de a opta ediţie a programului artistic prezentat pe scena Căminului Cultural Galeş de membrii Asociaţiei Culturale Săteşti, în ziua de 26 decembrie 2010, s-a înscris în această din urmă categorie şi ea a avut darul de a umple cu bună dispoziţie întreaga asistenţă. Scena a fost “îmbrăcată” precum odaia ţărănească tradiţională: cu icoane, carpete, şervete din pânză de casă şi brad de Crăciun. În scenă şi-a făcut apariţia un grup de copii, aşezându-se în jurul unei mese încărcate cu daruri, de pe care nu au lipsit nici lumânările, nici busuiocul. Programul a fost deschis de un şcolar din clasa I, căruia i s-au alăturat colindătorii – tineri (elevi, studenţi) şi adulţi, îmbrăcaţi în costume populare, dând glas celebrelor piese: “Praznic luminos”, “Lângă iesle”, “Îngerii cântau”, sau poeziilor (aproape uitate azi) de George Coşbuc şi Vasile Voiculescu. Au prezentat apoi un Pluguşor şi Aghiosul – obicei tradiţional al satului. Coordonatorul primei părţi a programului a fost preotul paroh Nicolae Eftimie.
Partea a doua a programului a aparţinut Ansamblului folcloric “Datina păstorilor”, care a adus, la rându-i, cântece din repertoriul local, acompaniate la ţiteră şi la fluier de talentatul Constantin V. Vasile (instructor: prof. Eugenia Tron). Echipa de dansuri populare, formate din 8 perechi de tineri, a readus în memoria spectatorilor partituri sortite şi ele uitării, la concurenţă cu modernitatea agresivă a momentului; e vorba despre dansuri vechi numite simbolic: Floricica, Sârba lui 22, Raţa (la acordeon: Gheorghe Arpăşanu, instructor: Ionescu Ion). Rapsodul popular Ana Bârdici a cucerit publicul, interpretând un colind şi o doină, piese de pe recentul album, lansat cu acest prilej.
În sunetul muzicii şi în aplauzele spectatorilor, pe scenă a intrat echipa celor mai mici dansatori – elevi de la şcoala cu clasele I-VIII din sat. Dansurile pe care aceştia le-au interpretat, Hora mare, Alunelu’, Ungurica, Brâul pe 6, au adăugat un plus de originalitate programului, fiind însoţite de aplauze frenetice din partea tuturor celor prezenţi. “Cum să nu te bucuri când afară ninge liniştit, iar în sala de spectacole, în jurul pomului de Crăciun, colindători foarte mici, dar şi înaintaţi în vârstă, în minunate straie populare, ne oferă clipe de mare veselie, toate închinate Naşterii Mântuitorului?” – a adaugat sincer entuziasmat tânărul Gheorghe Eftimie, elev în clasa a XII-a la Liceul “Dinu Lipatti” din Piteşti.
Într-o nouă costumaţie, aidoma fraţilor din Galeşul sibian, s-a întors apoi pe scenă grupul “Datina păstorilor”, interpretând acum o selecţie de cântece ciobăneşti, specifice comunităţilor de oieri de la poalele munţilor. Programul s-a încheiat seara târziu, atunci când într-un glas s-a cântat “Întru mulţi ani această zi!” Undeva, în “ieslea” caldă a sufletului găleşean, aceste momente vor adăuga Crăciunului 2010 o filă impregnată de o emoţie înaltă în toată simplitatea ei, precum aceea încercată de păstorii care au văzut însăşi Naşterea Fiului lui Dumnezeu.
A consemnat Gheorghe N. TIŢA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: