“Alo!… Romtelecomul?… Se-aude?” Dezafectaţi stâlpii de lemn de pe marginea drumului!

Din seara de 22 ianuarie, zăpada s-a prăvălit din nou peste nordul Argeşului. A doua zi, pământul se acoperise cu o plapumă de omăt groasă pe alocuri de circa 20 cm. Pe ici, pe colo, crengile pomilor fructiferi s-au rupt sub greutate. Pe DN 73C, în segmentul Curtea de Argeş – Domneşti, drumarii şi-au făcut datoria prompt şi se putea circula în condiţii de iarnă prin adevărate tunele albe realizate de coroanele arborilor din pădurea de la ieşirea din Valea Iaşului spre Muşăteşti. Şi pe drumul judeţean Domneşti – Piscani, spre Piteşti, se putea circula acceptabil cu un autoturism echipat adecvat. Ceea ce sărea în ochi însă, atât la Coşeşti, cât şi la Dărmăneşti, erau stâlpii din lemn creozotaţi şi chertaţi de pe marginea drumului, mare parte dintre ei menţinându-se în poziţie relativ verticală numai datorită reţelelor de sârmă sau cablu nedezafectate. Destui aveau traverse şi console smulse, atârnând de mănunchiuri deasupra carosabilului. Era evident faptul că prezentau pericol de accidente şi de perturbare a circulaţiei rutiere şi pietonale. Numai că nu exista nici măcar un semn vag că i-ar păsa cuiva, cât timp autorităţile locale nu catadicsiseră să bage utilajele de deszăpezire pe străduţele sau uliţele laterale, care dădeau în drumul judeţean.
La noi totul e bine şi “merge şi-aşa” până se întâmplă o nenorocire. În asemenea nedorite cazuri, încep să curgă sancţiunile. Noi tragem un semnal de alarmă prin care sperăm să scoatem autorităţile locale din hibernare şi să le ferim de belele şi pe ele şi pe săteni sau călătorii de pe această porţiune de drum. Bombardaţi-i pe proprietarii stâlpilor în cauză cu cereri şi apeluri de dezafectare! Cu puţină voinţă se pot găsi soluţii şi pentru a muta munţii din loc, dar cu asemenea nepăsare şi lipsă de responsabilitate, murim cu zile ca în povestea proştilor, cea cu drobul de sare…
Roxana MOLDOVAN

Un răspuns sa ““Alo!… Romtelecomul?… Se-aude?” Dezafectaţi stâlpii de lemn de pe marginea drumului!”

  1. Buna ziua,
    Aveti mai jos pozitia companiei la subiectul mentionat in articol:
    „Zona mentionata de dumneavoastra in articol face parte dintr-un proiect de dezafectare a retelei in cateva localitati din regiunea respectiva, inceput inca din toamna anului trecut. Pana la 15 februarie urmand a fi dezafectati si stalpii la care ati facut referire.”
    Va multumesc anticipat pentru publicarea comentariului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: