La Valea Brazilor, s-a sfinţit Biserica “Sfântul Nicolae”

Cu o zi înaintea prăznuirii creştin-ortodoxe a patronului său spiritual, omul de afaceri Nicolae Derviş şi familia sa a trăit bucuria visului izbândit: sfinţirea bisericii ridicate în satul natal, a cărei piatră de temelie s-a pus cu pioşenie în binecuvântata zi de 11 iunie 2007. După ce zile la rând plouase de parcă se rupseseră norii, cerul şi-a arătat faţa primenită în acea zi de duminică, îngăduind soarelui să mângâie blând pe creştet mulţimea credincioşilor venită să se împărtăşească din bucuria unei noi împliniri care, după toate semnele cerului şi pământului, era plăcută lui Dumnezeu.
Un impresionant sobor de preoţi avându-l în frunte pe ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a slujit cele rânduite din veac la sfinţirea unui nou lăcaş de rugăciune. Ctitorul şi-ar fi dorit hram triplu la noul aşezământ de cult – Sfântul Dumitru, în amintirea tatălui său trecut la cele veşnice în urmă cu 15 ani, Sfânta Maria, pentru pomenirea în veacul vecilor a mamei şi a soţiei sale şi Sfântul Nicolae, al cărui nume îl purta. După ce i s-a explicat de către ÎPS Calinic rânduielile bisericeşti, a acceptat propunerea făcută pentru noul hram, dar a obţinut ca sărbătorirea anuală să se facă în ziua prăznuirii Sfintei Maria, la 15 august, când e cald şi bine, pentru a se putea bucura de ea cât mai mulţi credincioşi. După sfinţire, biserica a fost donată de către familia ctitorului Arhiepiscopiei, împreună cu 6.400 mp teren pentru un cimitir în care locurile de veci să se dea gratuit şi, eventual, o casă parohială. “Acum mă simt cu adevărat împlinit sufleteşte!”, spunea fericit şi împăcat cu sine şi cu toată lumea Nicolae Derviş celor apropiaţi, cu vocea uşor alterată de emoţie, parcă sugrumată de lacrimi…

Un om pentru oameni

Aşa a fost definit ctitorul de cei veniţi la chemarea lui să-i fie alături, amintind şi alte fapte creştineşti pe care le săvârşise pentru ajutorarea unor semeni potopiţi de nevoi, boli sau alte neputinţe. Dintre ei n-au lipsit colegii din legislativul municipal – consilierii Constantin Panţurescu, Ion Şerban, Ioan Ghiţă – primarul Nicolae Diaconu, care a adus o icoană sfinţită cu Fecioara şi Pruncul pentru înzestrarea noii biserici şi mulţi alţii care n-au mai avut loc în interior şi au rămas să asculte sfânta slujbă de afară, în aşteptarea ritualului sfinţirii zidurilor şi a trecerii prin altar.
Cei ştiutori au avut astfel răgazul depănării istoriei ridicării acelei zidiri de suflet. Gândul cel bun i-a venit lui Nicolae Derviş pe când îşi conducea tatăl pe ultimul drum şi sicriul era hurducat în bătrânul său ARO prin hârtoapele drumului spre cimitirul din deal. Atunci s-a legat în faţa lui Dumnezeu să clădească biserică aproape de casa părintească în clipa în care va ieşi din nevoile de zi cu zi. A aşteptat 12 ani până a pus piatra de temelie, ascultându-şi mama, care l-a sfătuit să nu-şi dea gândul pe faţă, ca să nu se facă de râs, dacă nu va reuşi. “Nicule, mamă, lumea ne ştie pe noi ca oameni care nu aruncă vorbe-n vânt…”.
Deşi nu-l dădeau banii afară din casă, din 11 iunie până în 20 octombrie a ridicat mândra biserrică şi i-a pus şi acoperişul în 2007. În primăvara următoare, oameni fără Dumnezeu puşi la cale de alţii mai negri la suflet, au pângărit zidirea, mânjind-o cu fecale. Atunci a vrut să lase totul baltă, deşi pregătise cele de trebuinţă pentru săvârşirea picturii, pe de o parte pentru că investiţia sa de suflet părea să nu fie apărată de slujitorii Episcopiei de atunci şi pe de alta, pentru că-i ajunsese la urechi fel şi fel de bârfe, cum că ridica biserică pentru a-şi face ginerele paroh. Apoi mama Maria s-a îmbolnăvit şi cum Dumnezeu nu l-a lăsat orfan, Derviş şi-a dus cazna până la sfârşit, plătind pe lângă zidire pictura făcută de meşterul Ilie Căpuşă şi mobilând viitorul lăcaş
de rugăciune cu toate cele de cuviinţă: “Fără ajutorul lui Dumnezeu şi al familiei mele n-aş fi reuşit!”, mărturiseşte ctitorul cu sinceritate. Despre costuri nu vrea să vorbească, motivând că sufletul pus de toţi cei care au participat la lucrare n-are preţ. Folclorul local vorbeşte despre sume de peste 4 miliarde lei vechi, dar mai bine să lăsăm vorbele să se ducă pe pustii şi să admirăm mândra zidire strălucind în soarele prietenos al acestei toamne târzii. iar pentru viitorime, să trecem în pisania sufletelor noastre numele binecredincioşilor creştini Nicolae, Maria, Marieta, Cătălina-Gabriela, Denisa-Carmen şi a tinerelor vlăstare perechi – din trunchiul Derviş – David şi Natalia, respectiv Vlăduţ şi Irina. Tuturor, şi vouă, cititorilor, să vă dea Dumnezeu sănătate şi tot binele pe care-l meritaţi!
Roxana MOLDOVAN