“Obştile săteşti, leagănul neamului românesc”, sau o lucrare de doctorat de nota zece!

M-am întors de curând în capitală, revenind din oraşul voievodal Curtea de Argeş, unde participasem la două lansări de carte, în cadrul Bibliotecii Municipale, sub îndrumarea domnului director Marian Ghiţă, un om de aleasă cultură şi apreciat devotament faţă de ceilalţi intelectuali ai urbei. Surpriza fusese aceea că lansarea romanului meu, “În căutarea iluziilor pierdute”, ediţia a doua, tipărit anul acesta la Ed. Artemis, a avut loc alături de cea a istoricului George Baciu (foto), intitulată “Obştile săteşti, leagănul neamului românesc”, despre care am aflat, pe parcursul discuţiilor, că este vorba despre lucrarea sa de doctorat, pe care o va susţine în curând. Revenit la masa mea de lucru, am început să citesc această carte pe care o primisem cu următoarea dedicaţie: “Domnului Ion C. Ştefan, un gând de la marginea istoriei, azi, 23.XI.2010”. Subtilitatea cuvintelor de pe prima pagină m-a îndreptat spre interpretarea din titlul cărţii.
Toţi îl cunoşteam pe George Baciu ca pe un istoric temeinic documentat, citit (şi citat) la nivel naţional. Iată-l, deci, cum a înţeles că marginea istoriei o formează obştile săteşti, despre care autorul afirmă încă de la început, “Satul e chipul obştii în care ne-am născut români, e zâmbetul veşniciei cu rostire de sine, e leagănul neamului românesc” (p. 6). În sprijinul acestei idei sunt invocate şi cuvintele lui Nicolae Iorga: “Satul, situat în inima unei lumi, îşi e oarecum sieşi suficient. El n-are nevoie de altceva decât de pământ, de sufletul său şi de un mic ajutor de sus, pentru a-şi suporta, cu răbdare, destinul” (p. 5). Apoi autorul ne poartă, circumscris şi metodic, spre adevărul atât de îndepărtat şi de puţin cunoscut al primelor organizări rurale: “De la obştea sătească la statele medievale româneşti” (p. 7), “Instituţiile obştii săteşti” (p. 43), “Instituţia domniei şi obştea sătească” (p. 137). Circumscrierea se face în etape informative tot mai complexe: “Instituţia proprietăţii” (p. 117), “Obştile de arendare” (p. 106), “Destrămarea obştilor săteşti” (p.153). Dar e vorba şi de o altă structură: “Formarea statului medieval Ţara Românească” (p. 16), “Formarea statului medieval Ţara Moldovei” (p. 36), adică de aici, unde noi suntem atât de demult, încât ne putem numi veşnicie, până la hotarele întregii ţări. Dar ce credeţi dumneavoastră că se află printre aceste pagini erudite? Păcat că nu puteţi privi cu mine filele cărţii!: “O cheie romană descoperită pe teritoriul comunei Domneşti-Argeş” (p. 9), “Râul Doamnei poartă în susurul undelor multe legende” (p. 54). Iată cum cartea se însufleţeşte parcă într-un Făt-Frumos al statorniciei! Aceasta este, de fapt, obştea de suflet a autorului (cea lirică) – localitatea Domneşti – centrul universului (pentru el), osia existenţială a istoricului şi poetului, în jurul căreia se învârte roata timpului, mânată înainte de multiple informaţii, culese din cele 66 citări bibliografice, care îi conferă erudiţia. De aceea scriam eu în titlu “o lucrare de doctorat de nota zece!”
Felicitări, domnule George Baciu!
Ion C. ŞTEFAN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: