Primarul din Muşăteşti e bănuit de joc dublu

În ultimul timp, câteva ziare judeţene l-au pus într-o postură cel puţin delicată pe primarul Mircea Păuna: l-au dat de gol că ar fi fost tot mai aplecat spre prietenia cu PDL Argeş. Potrivit informaţiilor apărute în presă, ar fi avut loc unele întâlniri pe la Bucureşti între dumnealui, liderul “portocaliilor” argeşeni, senatorul Mircea Andrei, Ştefan Lăzăroiu şi alţi colegi ai dumnealor. Colegii din PSD ai primarului Păuna au avut astfel o confirmare a unor informaţii mai vechi, potrivit cărora adversarii politici au lansat o campanie de racolare a primarilor “roşii”. Asta cu atât mai mult cu cât Mircea Păuna nu i-a anunţat despre întâlnirile de taină nici pe deputatul din colegiul său, Mircea Drăghici, şi nici pe liderul judeţean, Constantin Nicolescu. “Dacă ne-ar fi spus că a dat curs invitaţiilor pedeliştilor pentru a rezolva anumite probleme de interes pentru comunitatea locală, l-am fi înţeles pe domnul primar Păuna. Modul în care a procedat nu este nici loial, nici colegial, ci duce spre o caracterizare care nu-i face deloc cinste. Deocamdată, noi încă mai aşteptăm o clarificare a situaţiei, ca să ştim fiecare pe ce picior dansăm”. Aceasta este poziţia oficială exprimată de către reprezentanţi ai PSD Argeş, care – se pare – încă nu vor să rupă legăturile cu primarul pe care-l bănuie de duplicitate. La prima vedere este o invitaţie la discuţii care ar putea lămuri situaţia, dar la fel de bine poate fi şi un ultimatum. Mingea – ca să folosim un termen sportiv – este în terenul primarului Mircea Păuna. Rămâne de văzut cum o va juca…
Eva ADAM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: