Bani europeni pentru comunele argeşene

Primarii din zona rurală a nordului Argeşului au început să fructifice tot mai bine oportunitatea finanţărilor europene. La vremuri de sărăcie bugetară, cum sunt cele actuale, ei par să fi găsit un corn al abundenţei, din care trag seva unor investiţii altfel imposibil de realizat.

Albeştii de Argeş –
3 milioane de euro pentru extinderea canalizării

La jumătatea lui octombrie, lucrările de modernizare a şcolii din Brăteşti, satul natal al primarului Vasile Sava, erau în plină desfăşurare, având asigurată o finanţare de 500.000 euro. Edilul-şef are deja faima unui campion al accesărilor de bani europeni. Ultima ispravă se leagă de obţinerea a 3 milioane euro, cu care se vor finaliza şi extinderile de canalizare din satele Ungureni şi Pământeni.

Corbeni – 3 proiecte finanţate
în valoare de 4,8 milioane euro

Primarul Daniel Dincuţă a obţinut 800.000 euro pentru reabilitarea şi modernizarea clădirii părăginite acum, în care au funcţionat pe rând birourile fostului TCH care a construit hidrocentrala şi Barajul Vidraru şi apoi Grupul Şcolar Corbeni. Pe Măsura 322 a accesat 1,5 milioane euro pentru modernizarea unui drum forestier în lungime de 5,9 km, în zona Rudărie – Pîrîul Babei – Chiciora, reuşită fără precedent în judeţ pentru un astfel de drum. Pe un proiect integrat – reabilitare drumuri locale în Corbeni, Bucşăneşti, Rotunda (asfaltare pe 5 km) – canalizare dublă de câte 3 km în aceeaşi zonă, Centru de îngrijire copii în Oeşti-Ungureni, precum şi teren de sport acolo şi în Corbeni, plus dotarea Căminului Cultural din satul Nou (Poenari), va mai primi încă 2,5 milioane euro.

Cepari – 2,5 milioane euro pentru canalizare

Echipa condusă de primarul Gheorghe Minculete a accesat pe Măsura 322 nu mai puţin de 2,5 milioane euro pentru un sistem centralizat de canalizare în satele Pământeni, Ungureni, Valea Măgurii şi Urlueşti, precum şi pentru modernizarea DC 236 Cepari – Cărpeniş, cu asfaltare de 4,371 km şi dotarea căminelor culturale din centrul comunei şi din satul Cărpeniş.

Şuici – peste 3 milioane euro
pentru un proiect integrat

Tânărul şi ambiţiosul primar Constantin Iatagan a accesat pe bază de proiect o finanţare de 127 miliarde lei vechi, TVA inclus, tot pe Măsura 322. Banii vor finanţa 9 km reţea de alimentare cu apă potabilă, asfaltarea unui drum comunal în Valea Podeni (2,5 km), regularizarea cursului de apă, canalizare menajeră pe o lungime de 5 km, dotarea căminului cultural din centrul comunei şi implementarea unui sistem AFTER SCHOOL.
Vladimir ALBU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: