Comemorare: 71 ani de la asasinarea premierului argeşean Armand Călinescu

În după-amiaza zilei de 21 septembrie 1939, la trei săptămâni de la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, în zona Eroilor, din apropierea actualului sediu al Academiei Militare, primul ministru al Regatului României cădea sub gloanţele unei grupe a morţii legionare. Ordinul de execuţie îl adusese de la Berlin Horia Sima, urmaşul lui Corneliu Zelea Codreanu la conducerea Legiunii Arhanghelului Mihail sau Garda de Fier, cum era cunoscută gruparea extremistă în epocă şi fusese dat personal de către Adolf Hitler. Armand Călinescu era un adversar al hitlerismului şi poziţia sa putea încurca serios planurile fuhrerului de expansiune spre est. Liderul legionar a beneficiat şi de sprijinul tacit al şefului Serviciului Secret de Informaţii, Mihai Moruzov, care avea aprobarea regelui Carol al II-lea, care îl trimisese pe ministrul Casei Regale, Ernest Urdăreanu, pentru a superviza acţiunea.
Armand Călinescu se întorcea acasă într-un Cadillac neblindat, când o altă maşină i-a blocat calea. Asasinii au potopit maşina premierului cu focuri de armă care l-au doborât pe omul nr. 2 în statul român cu 20 gloanţe şi pe şoferul său, în timp ce bodyguardul său scăpa cu fuga. Reacţia autorităţilor a fost suspect de rapidă şi chiar a doua zi cei 9 asasini au fost aduşi la locul crimei şi au fost executaţi. Pe lângă Gigi Paraschivescu, Miti Dumitrescu, Marin Stănciulescu, Ion Vasiliu, Nelu Moldovan, Traian Popescu-Puiu, Ovidiu Isaia, Cezar Popescu şi Jan Iliescu alţi 300 legionari arestaţi au fost împuşcaţi pentru a potoli setea de răzbunare a regelui care ţinea să-i transmită un mesaj clar fuhrerului care părea să nu fi înţeles nimic din execuţia lui Codreanu, a Nicadorilor (asasinii lui I.G. Duca) şi a Decemvirilor (cei care-l executaseră pe Mihail Stelescu), transferaţi de la Rm. Sărat la Jilava pentru a muri. Tot în 22 septembrie 1939, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Armand Călinescu era condus cu onoruri de către monarh la Gara de Nord, de unde urma să fie dus cu trenul la Curtea de Argeş, pentru odihna de veci în cavoul familiei. La înmormântare a asistat ministrul Grigore Gafencu, până când fostul său şef a fost plasat lângă părinţii săi.
Armand Călinescu s-a născut la Piteşti în 22 mai 1893, în casa medicului veterinar militar Mihai Călinescu. Mama sa, Ecaterina, era fiica unui fost primar din Curtea de Argeş şi viitorul premier şi-a petrecut multe vacanţe în casa bunicilor de lângă Biserica Bătuşari, pe actuala stradă Tudor Vladimirescu. Jurist şi economist, a făcut carieră în rândurile ţărăniştilor până în februarie 1938, când Carol al II-lea a desfiinţat partidele politice impunând Frontul Renaşterii Naţionale. Cariera sa a fost exemplară: 1926 – deputat de Argeş; 11.11.1928 – prefect de Argeş; 1938 – secretar de stat în Ministerul de Interne, moment în care intră în conflict cu legionarii, care-l vor privi ca un complice al regelui la asasinarea lui C.Z. Codreanu; 1939 – ministru interimar la Educaţia Naţională, după care a fost numit premier. Acest mare român şi-a plătit datoriile de suflet faţă de Argeşul copilăriei sale, prin următoarele realizări: cel mai modern drum de ţară al vremii la Poenărei, care şi-a câştigat renumele de “Picior de Paris”; Sanatoriul TBC de la Valea Iaşului; configurarea actualului Bulevard al Basarabilor, Piaţa Centrală, prima fabrică de confecţii şi un cămin pentru 200 ucenici la Curtea de Argeş, unde o şcoală îi poartă numele. Totuşi, în ziua comemorării morţii sale, nimeni nu s-a învrednicit să-i pună o floare pe mormânt. Dumnezeu să-l odihnească alături de cei drepţi!
Eva ADAM

3 răspunsuri sa “Comemorare: 71 ani de la asasinarea premierului argeşean Armand Călinescu”

  1. Calinescu l-a asasinat pe Codreanu, drept pentru care Legionarii s-au razbunat. Nu a murit un erou ci a fost ochi pentru ochi.

  2. A fost un criminal sanguinar. A ucis cu sange rece, fara proces, sute de oameni: studenti, doctori,avocati, femei, copii. Doar pentru a distruge Miscarea Legionara…

    E o rusine pentru Romania si pentru Arges.

  3. LEGIONARII-Constiinta Nationala a Neamului Romanesc…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: