Urşii terorizează nordul Argeşului

Anul trecut, aducerea unor urşi în pădurile din zona noastră a scandalizat destui localnici. În toamna lui 2009, un sătean din Corbeni a fost mâncat de o astfel de jivină, într-o grădină pe care o avea în apropierea codrului. Şi astfel de locaţii nu sunt puţine, iar gospodarii nu se mai deplasează la ele decât în grupuri mari. Motivul e simplu: se tem să nu cadă pradă lighioanelor pădurii, pe care legea le protejează. Aşa că n-au mai păscut pe acolo vitele şi oile, iar fructele probabil nu le vor mai aduna, lăsându-le în seama urşilor.
Situaţia de la Corbeni se regăseşte în toate localităţile de pe cele patru văi de râuri din nordul Argeşului. Mai nou, adunatul ciupercilor apărute prin păduri după ultimele ploi a devenit o aventură. Luna trecută, un bărbat din Şuici a văzut moartea cu ochii când a fost zdravăn gherănit de un urs. În iulie a fost rândul lui Constantin Badea (65 ani), din satul Onceşti, comuna Cicăneşti să scape de un urs după ce a făcut pe mortul. A avut zile şi a scăpat. Problema e cât va mai face guvernul pe mortu-n păpuşoi lăsând cetăţenii oneşti la discreţia jivinelor, fie ele patrupede, fie bipede…
Vladimir ALBU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: