Picătura de credinţă – Mântuitoarea bucurie

Maica Domnului, Maria cea binecuvântată de Dumnezeu, mama Fiului Omului şi Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, este prezentă şi în Sfânta Scriptură, Cartea cea mare a omenirii, când Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, o întâmpină, după Bunavestire, pe Maica Domnului, cu glas înalt, zicându-i: “Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, să vină la mine Maica Domnului meu?”
Aşadar, avem mântuitoarea bucurie să rostim şi noi din vremurile biblice, de acum două mii de ani, cu adâncă evlavie şi necurmată cinstire, cuvântul cel mai duios din lume: Maica Domnului! Atunci când Fecioara Maria, logodnica bătrânului Iosif, ocrotitoarea Sfintei Odrasle, se afla în Nazaretul Galileii, aleasă fiind de Dumnezeu pentru planurile Sale tainice, îngerul Gavriil venind din ceruri îi aduce veşti dumnezeieşti, zicându-i: “Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!” Iar ea văzându-l s-a tulburat de cuvintele lui şi cugeta: “Cel fel de închinare poate fi aceasta?” Şi îngerul i-a zis: “Nu te teme, Marie, fiindcă ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată în pântecele tău vei zămisli şi vei naşte Fiu şi numele Lui îl vei chema Iisus. Acesta mare va fi şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, părintele Său şi va împărăţi peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit”. Şi a zis Maria către înger: “Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” Şi răspunzând îngerul i-a zis: “Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 28-35).
Maria Fecioara, numită şi Uşa Raiului, plină fiind de bucuria Duhului Sfânt, a zis: “Măreşte suflete al meu pe Domnul şi să se bucure duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că el a căutat spre smerenia roabei Sale; că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile; că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic, şi sfânt e numele Lui şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor; coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi, iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi” (Luca 1, 46-53).
Împlinindu-se nouă luni, după Bunavestirea din 25 martie, la 25 decembrie, Fecioara Maria avea să nască în peştera din Betleemul Iudeii pe Iisus Hristos, după o grea, lungă şi primejdioasă călătorie prin pustiurile Palestinei. “Filosofii din Răsărit, văzând steaua Lui, îngerii din cer privind minunea şi păstorii cântând, se închinau Celui născut ca Rege al iudeilor şi Mântuitor al lumii. Maica Domnului văzând toate acestea slăvea pe Dumnezeu pentru naşterea Fiului Omului şi Fiul lui Dumnezeu, chemându-se Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu!” (Matei 1, 23).
După ce s-au împlinit opt zile de curăţire, după legea lui Moise, Maica Domnului a adus pe Iisus la templu ca să-l pună înaintea Domnului (Luca 2, 26), iar dreptul Simeon luându-l pe Iisus în braţele sale şi binecuvântând pe Dumnezeu a zis: “Acum slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor. Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32).
Mama lui Iisus, Fecioara Maria, asculta cu uimire cele ce grăia bătrânul Simeon, care i-a zis, arătând spre Iisus: “Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi spre semn de împotrivire, şi chiar prin sufletul tău va trece sabie pentru ca gândurile din multe inimi să se descopere” (Luca 2, 34-35). De atunci şi până azi, tălmăcim că dumnezeirea lui Iisus Hristos, neînţeleasă sau rău înţeleasă, va deveni obiectul a numeroase dispute, contestări şi persecuţii, iar Maria Fecioara, ca şi Fiul ei, va fi ţinta celor care îi vor contesta fie maternitatea divină, fie pururea fecioria. Iar sabia care va trece prin sufletul său a fost simbol al suferinţelor viitoare. Maica Domnului dimpreună cu Iisus şi bătrânul ei ocrotitor, Iosif tâmplarul, mergeau în fiecare an la Ierusalim, pentru sărbătoarea Paştilor.
Iisus avea doisprezece ani! Cât de mult se bucura ca prunc în drumeţia din Nazaretul Galileii până în Ierusalimul cel plin de taine! Dintr-o dată, Copilul Iisus, n-a mai fost văzut de Fecioara Maria. Cu îngrijorare mare foarte L-au căutat printre călătorii pelerini, rude şi cunoscuţi, mergând cale de o zi: “Şi negăsindu-L, s-au întors în Ierusalim căutându-L. Şi a fost, că după trei zile L-au aflat în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi cei ce-L auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui. Şi văzândul, au rămas uimiţi, iar mama Sa, I-a zis: Fiule de ce ne-ai făcut una ca asta? Iată tatăl tău şi eu team căutat îngrijoraţi. Şi El le-a zis: Cum se face că Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că întru cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” (Luca 2, 45-50). Maria, Maica Domnului şi bătrânul Iosif, atunci n-au înţeles cuvântul pe care Iisus l-a grăit cu ei. Obosiţi de spaimă şi de trei zile de căutări, acum cei Trei Pelerini se îndreptau spre Nazaretul Galileii, cel pururea verde şi cu nori străbătând albastrul cerului, în cânt de păsări şi parfum de iasomie. Maica Domnului a fost martora directă a Botezului lui Iisus, a minunilor săvârşite în cei trei ani de propovăduire. Sfânta Scriptură ne relatează despre participarea lui Iisus şi a Maicii Domnului la Nunta din Cana Galileii. Acolo Iisus Domnul va săvârşi prima minune! Transformarea apei în vin, când nuntaşii erau în faţa unei crize de bună voioşie. Acolo se va auzi cea mai scurtă, dar şi cea mai cuprinzătoare îndemnare de a face ceea ce a poruncit Iisus, cum ni se arată în Evanghelia Sfântului Ioan: “Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune!” (Ioan 2, 5).
Aşa ne-a rămas cea mai scurtă predică din lume, doar cinci minute, rostită de Maica Domnului, la sărbătoarea nunţii pământeşti şi a unirii omului cu Dumnezeu, nunta cea din veac binecuvântată, care împodobeşte pământul şi cerul, deopotrivă, cu suflete întrupate şi mântuite din iubirea Sa de oameni. Participarea lui Iisus şi a Maicii Domnului la nuntă ne dă nouă bucuria de a tălmăci marea iubire a lui Dumnezeu, pentru căsătoria sfântă, între bărbat şi femeie, căsătorie izvorâtoare de prunci binecuvântaţi de Dumnezeu, care au dreptul la viaţă, drept dat de Dumnezeu. Orice împotrivire asupra dreptului la viaţă a pruncilor nevinovaţi este o împotrivire asupra orânduirii aşezată de Dumnezeu pentru veşnicie. Dacă am medita puţin la darul sfânt al vieţii şi la sensul sacru al venirii noastre în această frumuseţe a lumii văzute, am fi cutremuraţi şi n-am mai îndrăzni niciodată, în niciun fel, să distrugem viaţa nimănui.
O ştie fiecare dintre noi, că n-avem dreptul de a hotărî asupra vieţii niciunui om, indiferent cine ar fi el. Nu aşa au gândit cei care l-au urmărit tot timpul pe Iisus Hristos. El a venit să mântuiască pe cel pierdut, pe fiecare dintre noi, spunând că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi şi că El n-a venit să pedepsească pe cei păcătoşi, ci ca să se mântuiască. Pentru aceea, Maica Domnului, potrivit gândirii lui Dumnezeu şi din purtarea de grijă pentru mântuirea noastră, a devenit Născătoare de Dumnezeu şi Om, deopotrivă, făcându-se asemenea nouă, afară de păcat. Avem, aşadar, în Persoana lui Iisus Hristos şi în Maica Domnului, bucuria cea mare, bucuria salvării noastre, bucuria regăsirii în familia dumnezeiască. Devenim cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu şi Împărăţia bucuriei nesfârşite, după care tânjeşte fiecare dintre noi. Oricât ne-am simţi de bine, totuşi, fericirea acestei lumi devine stânjenitoare. În sufletul nostru este alt dor, dorul de Dumnezeu, dorul de Maica Domnului, dorul de Iisus şi Sfinţii Săi, dorul de fericirea trainică şi netrecătoare! Dacă era aici pe pământ fericirea cea veşnică, Iisus nu mai pleca! Rămânea pururea cu noi, în carne şi oase. Aşa rămânea şi Maica Domnului.
Aşa rămâneau sfinţii şi toată zidirea, de la începutul lumii şi până azi. Însuşi Iisus Hristos a venit, din sânurile Sfintei Treimi, ca Fiu al lui Dumnezeu şi Fiu al Omului, pentru a ne învăţa cum să trăim şi cum să trecem dincolo de fruntariile mormântului, El făcând începătura, ca să nu ne mai temem. Tot aşa, Maica Domnului s-a pregătit de trecerea cea din urmă, dându-i-se de veste din vreme. A trecut, ca şi Iisus Cel Unul Născut, spre Uşile Raiului, prin despărţirea sufletului de trupul cel muritor, aşa cum vom trece fiecare dintre noi, începătura făcându-Se Iisus Însuşi, ca să ne încurajeze, El aşteptându-ne în zările de lumină a Împărăţiei fără de sfârşit. Aşezată pe laviţa acoperită cu pânză ţesută de mâna ei, Maica Domnului îşi amintea de copilărie, de templul sfânt unde a stat până la 15 ani, de logodna cu bătrânul Iosif, de îngerul ce venea din cer de la Dumnezeu cu vestea cea mare a Întrupării lui Iisus, de călătoria primejdioasă spre Betleemul Iudeii, de naşterea lui Iisus, de închinarea magilor din Răsărit, de tăierea împrejur a Pruncului Iisus, de întâmpinarea dreptului Simeon, de fuga în Egipt, de întoarcerea în Nazaretul Galileii. Prin faţa ochilor îi treceau: pelerinajul la Ierusalim, sărbătoarea Paştilor, spaima că a pierdut pe copilul Iisus, botezul Lui în Iordan, ieşirea la propovăduire, minunile care uimeau lumea.
Curgându-i lacrimi, ca luminiţele candelei de vecernii, Maica Domnului îşi amintea de pătimirile lui Iisus, de rugăciunile din Grădina Ghetsimani, de trădarea lui Iuda, judecarea şi condamnarea la moarte prin răstignirea pe Cruce. Din înalturile Crucii, privirea lui Iisus şi acum este vie. Prăbuşită de durere, braţele Sfântului Ioan îi devin reazem până la ora cea din urmă. Cu bucurie nestăvilită, Maica Domnului vede cu ochii săi Învierea Fiului lui Dumnezeu, îi aude glasul plin de duioşie, când le spune femeilor mironosiţe: “Bucuraţi-vă!” Câtă bucurie să-şi vadă pe Copilul Sfânt de altădată stând din nou cu Sfinţii Săi ucenici, învăţându-i şi întărindu-i! Câtă bucurie la Înălţarea Domnului! Câtă mângâiere la Pogorârea Duhului Sfânt! Şi apoi câtă bucurie i s-a făcut când îngerul trimis de Iisus i-a vestit despărţirea sufletului de trupeasca vieţuire.
Îl vedea iarăşi, aievea, pe Iisus! Trupul ei, aşezat în mormântul nou, din Grădina Ghetsimani, avea să fie ridicat la cer de Iisus Hristos, că nu se putea să sufere stricăciunea. Aşa va fi şi cu noi, la învierea cea de obşte. Şi acum, din bătrâne vremi, auzim cântându-se cu nădejde tare, imn Maicii Domnului, care veghează asupra noastră şi ne ajută când îi cerem răspuns la rugăciunile noastre, cu credinţă tare: “Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale mântuieşti din moarte sufletele noastre!”
Maica Domnului n-a părăsit lumea. Este cu noi pururea. Se roagă pentru noi toţi, ca nimeni să nu piară, ci să se mântuiască. Cei care cinstim Adormirea Maicii Domnului, ziua de naştere într-o altă lume, vom primi bucuria împlinirii rugăciunilor, pe care i le-am adresat. Cerem cu pioşenie Maicii Domnului ca să ne răsplătească tuturor pentru osteneala drumului şi credinţa în Iisus Hristos Domnul, împlinindu-ne toate cererile de ajutor, în toate ale vieţii, întru mulţi şi binecuvântaţi ani.
Să cântăm şi să medităm la cuvintele din Imnul-Acatist, închinat Maicii Domnului: “Bucură-te, locaşul lui Dumnezeu, Bucură-te, stâlpul Bisericii cel neclintit, Bucură-te, adâncul milelor Bucură-te, Maică pururea Fecioară!”
ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: