Lumini şi umbre de Zilele Municipiului

Având în vedere criza, municipalitatea n-a alocat bani la buget pentru tradiţionala sărbătoare. Directorul Casei de Cultură, Cristian Mitrofan şi primarul Nicolae Diaconu au reuşit să facă rost de sponsorizări pentru a aduce trupe vestite la un superspectacol în parcarea de la Biserica Domnească în perioada 13-15 august, precum Dj Project, dar mai ales IRIS, pentru a face o bucurie concitadinilor. A fost o adevărată aventură, mai ales după ce Tuborg a făcut pasul înapoi, dar reuşita este cu atât mai meritorie. Tot la această categorie se înscrie şi tradiţionalul Târg al meşterilor populari, organizat în colaborare cu Asociaţia CĂLŢUN a prof. Nicolae Lazăr, unde ARGCOMS-ul şi ceramica de Horezu, dogăria de Coşeşti (Nicolescu Gh. Tiţa), icoanele craiovene sau sculpturile în lemn (Mihai Ion, Curtea de Argeş) i-au încântat pe cumpărători.
Umbrele evenimentului au fost create de ţiganii care au dat oraşului o imagine de şatră, reflectată şi în mass-media naţională. Aceştia au cotropit parcul Mănăstirii Argeşului şi împrejurimile, acoperind mirosul de tămâie cu cel al grătarelor şi cântările slujbelor religioase cu manelele pe ritmurile cărora pirandele şi nu numai au dansat din buric, fiind o atracţie mai mare decât hramul Adormirii Maicii Domnului sau moaştele Sfântuliţei, de parcă bâlciul tradiţional s-ar fi mutat în centrul oraşului. În urma invadatorilor au rămas sute de metri cubi de gunoi strâns de voluntari şi destule amintiri neplăcute.

Eva ADAM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: