FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Sufocaţi de gunoaie

Nu suntem în stare să ne facem ţara curată, iar sărăcia nu este o scuză. Am fost, recent, pe Transfăgărăşan şi am văzut gunoaie, multe gunoaie. Mizeria şi praful, dar şi gropile din asfalt şi parapeţii rutieri ruginiţi sunt parte a unei Românii hidoase, europeană doar geografic. Aspectul ponosit te duce cu gândul, mai degrabă, către Orientul Mijlociu, către Irak. La cum arată, locurile par populate cu sălbatici, cu barbari, cu primitivi, iar nu cu cetăţeni ai secolului XXI. Avem o mare problemă, dar nu o rezolvăm.
Cu excepţia unor porţiuni rezonabile, drumul este ciuruit. Tunelurile nu au lumină artificială. Unele sunt inundate. Măcar tunelul, lung de nouă sute de metri, care leagă Argeşul de Sibiu putea fi modernizat. Cine să o facă, însă? Transfăgărăşanul este lăsat de izbelişte, ignorat aproape cu totul de către autorităţi. A fost nevoie de o competiţie automobilistică, Raliul Argeşului, pentru ca şoseaua să fie cât de cât plombată.
Era duminică. De la Barajul Vidraru şi până la Bâlea Lac lume multă, turişti de week-end veniţi din Dolj, Vâlcea, Olt sau Bucureşti. Sute de grătare la marginea pădurii. Fum. Resturi de mâncare şi PET-uri aruncate pe jos. În Germania, de pildă, legea interzice “festinurile” culinare în natură în alte locuri decât cele special amenajate. La noi, românul se “întinde” dincolo de orice graniţă, cu voluptatea deranjantă a nesimţitului generic.
Pubelele, acolo unde se găseau, erau pline-ochi. Deasupra lor – roiuri de muşte. Unii turişti făceau plajă sau înfulecau porţii consistente de mititei cu mormane de gunoi sub nas. Suntem jalnici! Departe de civilizaţie. Nu este acum momentul să caut explicaţii. Pur şi simplu constat o realitate care ne-a copleşit. Din vina noastră, nu din vina altora.
Aţi fost de curând pe Barajul Vidraru? Jale! Colbul şi nisipul fac legea pe marginile drumului. Comercianţii de porumbi prăjiţi îşi vând produsele într-o mizerie care-ţi întoarce stomacul pe dos, iar în “magazinele” de suveniruri, icoanele stau lângă statuete cu ţâţele dezgolite. Gunoaiele din lac, deşi strânse periodic, sunt adunate la marginea barajului, într-un perimetru delimitat al luciului de apă, şi, nu am habar de ce, lăsate acolo. Pur şi simplu.
Peisajul pe Transfăgărăşan, nu are rost să o mai spun, este minunat. Ce folos? Şi alţii au peisaje ca ale noastre. Spre deosebire de noi, însă, ei le păstrează curate, respectă natura. Cred că meritam un deşert în loc de munţi şi de râuri, pentru că suntem nişte mizerabili. Ne lăsăm sufocaţi de gunoaie. Stăm cu braţele încrucişate şi, culmea!, tot noi ne mirăm cât de rău am ajuns. Nu mişcăm un deget ca să ne schimbăm în bine. Băltim în propria noastră neputinţă şi în propria noastră nesimţire.
Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: