Vremuri de restrişte

România se confruntă cu cea mai dură criză a mileniului trei. Într-o joie neagră din luna mai, preşedintele Traian Băsescu s-a substituit guvernului şi a anunţat măsuri de austeritate fără precedent. După câteva zile, premierul Emil Boc s-a trezit parcă din somn şi a început să deruleze clişee învechite, înfierând jaful practicat de guvernările anterioare: “Dacă nu tăiem 25% din salariile bugetarilor şi 15% din pensii, alocaţii şi alte ajutoare sociale, ţara va intra în incapacitate de plată!” Ministrul de Finanţe Sebastian Vlădescu nu s-a dezminţit şi a dat din nou cu bâta-n baltă: “Puteam să mai minţim încă vreo 6 luni de zile!”

Reacţii şi diversiuni politicianiste

Opoziţia PSD-PC şi PNL, văzând că ameninţările cu greva generală sau cu demonstraţii de protest împotriva coaliţiei guvernamentale PDL-UDMR-UNPR-minorităţi naţionale nu erau altceva decât nişte baloane de săpun, a depus o moţiune de cenzură. În ciuda susţinerii populare, în 15 iunie, guvernul s-a salvat pentru că au lipsit 8 voturi şi nu s-a repetat povestea din 13 octombrie 2009, când primul cabinet Boc a fost trântit la moţiune. Iniţiatorii şi susţinătorii acesteia au obţinut 228 voturi din necesarul de 236. Semnificativ este faptul că guvernul a întrunit numai 197 voturi contra moţiunii. Astfel s-a dat apă la moară celor care îi cereau o demisie de onoare. Şi cum aceasta nu s-a produs, au apărut declaraţii conform cărora am fi revenit la o dictatură prezidenţială.
Dincolo de atacurile politicianiste, măsurile anticriză anunţate vor fi dur resimţite din luna august, după ce vor deveni efective în iulie. Cinicii spun că în condiţiile creşterilor de preţuri generalizate, înclusiv la medicamente, românii vor trăi la sfert sau vor muri pe capete. Dramatizând, primii vizaţi sunt pensionarii. “Guvernarea Ciomu”, care taie din resursele vitale este acuzată că îşi protejează clientela. În mass-media naţională abundă exemplele de acest gen, stârnind deopotrivă revolta frustraţilor, dar şi a demascaţilor.

Ce ne aşteaptă?

Estimările privind declanşarea unor diversiuni mediatice au început să se împlinească. Reţinerea lui Dan Diaconescu şi a lui Doru Pârv de la OTV a fost deja clasată în această categorie. S-a afirmat că există un plan de deturnare a atenţiei publicului spre alte subiecte, care să-l facă să uite de teama foamei, sărăciei şi morţii. Extrem de abil, şeful statului, Traian Băsescu, manevrează inteligent şi derutant şi ba se delimitează de guvern, ba îl urechează, ba îi dă termen de graţie de 2 luni de zile pentru a găsi şi a aplica urgent măsuri de relansare economică. Majoritatea analiştilor politici afirmă că preşedintele îşi oferă astfel alternative viabile pentru orice scenariu al viitorului.
S-a spus că ţara nu mai are bani şi trebuie să se împrumute. Totuşi, există la noi bugetari plătiţi cu salarii lunare de sute de milioane de lei vechi şi chiar pensionari de lux în asemenea situaţii. Pe ei, 25 sau 15% mai puţin la banii primiţi îi vor afecta, dar nu atât încât să facă din asemenea situaţie o dramă existenţială. Pe de altă parte, firmele cinstite au de recuperat de la stat 1,5 miliarde euro pentru lucrări deja executate şi se bat să supravieţuiască. De aici poate veni salvarea din criză, de la cei ce produc, nu de la cei ce consumă!
“Ne-aşteaptă o toamnă grea şi o iarnă cum n-a mai cunoscut România!”, profeţea deputatul Mircea Drăghici. Premierul Emil Boc susţine sus şi tare că aplicarea curbelor de scarificiu este temporă şi de anul viitor se va reveni la normal. Din nevoia de speranţă, poate că l-am crede, numai că subordonatul său de la Finanţe l-a contrazis cînd a spus că guvernanţii puteau să ne mai mintă… Cine are minte de înţeles, nu are nevoie de mai multe dovezi privind credibilitatea celor care îşi schimbă părerile de la zi la zi!
Eva ADAM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: