Revedere emoţionantă la vatra părintească din Galeş-Brăduleţ: După 6 decenii – modele, profesii, certitudini

În una din zilele începutului verii 2010, zi binecuvântată de Dumnezeu, mai frumoasă decât altele, şi-au dat întâlnire în Galeşul argeşean, după o frumoasă tradiţie, fiii şi fiiicele satului stabiliţi în diferite colţuri din ţară şi din afară, la împlinirea vârstei de 60 ani şi 45 ani de la absolvirea clasei a VIII-a (prima promoţie a învăţământului obligatoriu de opt clase). Organizatoarele manifestării de suflet au fost Maria Stan (Cerbureanu) şi Gheorghiţa Uţa (Georgescu), care s-au ocupat până în cele mai mici detalii pentru ca revederea să emoţioneze în fiecare clipă.
Primul popas a fost la şcoala cu clasele I-VIII. Înainte de a ajunge în sala de clasă, toţi participanţii au admirat frumuseţea parcului la care au contribuit prin plantarea puieţilor de brazi, de tuia, de tei, de trandafiri. S-au vizitat sălile de clasă, laboratorul de biologie, chimie, informatică, sala de sport, biblioteca. Şcoala are instalaţie de încălzire centrală. Pentru cele văzute, numai cuvinte de admiraţie pentru realizatorii lor! Acum sala de clasă în care au terminat clasa a VIII-a a devenit neîncăpătoare pentru cei 16 absolvenţi, împreună cu soţii, respectiv soţiile lor, ba chiar şi cu copiii lor. După momentul de reculegere, pentru profesorii şi colegii lor trecuţi la cele veşnice, propus de învăţătorul pensionar Gheorghe N. Tiţa, nerăbdarea şi emoţiile se citeau pe feţele tuturor. S-a strigat catalogul; s-au depănat amintiri, şi nu puţine. Au trecut doar 60 ani de viaţă…

Declaraţii

Cu bucurie şi emoţie în glas, farmacista Ileana Ceapă (Tron) din Bucureşti remarca: “Prima noastră revedere după 45 ani… Aruncând o privire înapoi, peste anii de viaţă, 60 la număr, îmi vine în gând şi parcă trăiesc ziua când fiecare dintre cei 22 elevi, cu certificatul de absolvire a opt clase, a plecat spre un oraş pentru continuare studiilor. Dacă oraşele prin care am trecut sau ţările pe care le-am vizitat ne-au oferit mult mai mult decât satul natal, pe care l-am părăsit din motive obiective, n-am uitat vatra strămoşească, neamurile, prietenii din copilărie şi ne întoarcem ori de câte ori avem posibilitatea să o facem. Dovadă – revederea de astăzi. Din 22 absolvenţi, 16 suntem prezenţi. Satul se poate mândri cu o şcoală aşa de frumoasă, bine înzestrată, curată, cu cadre didactice care-şi merită pe deplin titlul de DASCĂL!”
L-am ascultat cu atenţie şi pe prof. Constantin Simion din comuna 1 Decembrie, judeţul Ilfov. “Ideea revenirii în satul natal este întodeauna seducătoare pentru cei care destinul i-a dus departe, în lume. Revederea leatului ‘60 îmi oferă percepţia nemiloasă a curgerii neostoite a timpului. Cu toate că, în răstimpuri, am revenit la casa sufletului, ca să-l citez pe Nichita Stănescu, există colegi pe care nu i-am reîntâlnit până azi – spiritual, însă i-am regăsit pe toţi. Satul este aşa cum îi stă bine unei comunităţi ancorate în tradiţie, modestie şi demnitate. Să vă spun un fapt pe care nu l-am mărturisit niciodată, dar emoţiile momentului mă determină să-mi deschid sufletul. De ce mi-am ales profesia de dascăl? Două au fost momentele care mi-au hotărât drumul în viaţă. Primul se leagă de numele  învăţătorului Ion Vintilă, Dumnezeu să-l odihnească! Prin clasele a III-a şi a IV-a, când ne-am mutat în şcoala nouă, mă lăsa câteodată monitor la clasa dânsului. Închipuiţi-vă ce mândru putea să se simtă în postura de învăţător un copil în faţa altor copii cu doar un an mai mici decât el! Culmea era că acei copii chiar mă ascultau! Au fost primele picături turnate la rădăcina viitoarei cariere didactice.
Al doilea moment se raportează la ideea de model. Privind în ecranul memoriei, se distinge profilul unui tânăr zvelt, longilin, al cărui păr negru părea desprins din Mioriţa, cu o prezenţă de o eleganţă aparte, desăvârşită, maestru al dansului popular, în ale cărui taine iniţia şi elevii, dar şi tinerii satului participanţi la diferite concursuri, exigent şi competent profesor de Geografie, punând în operă ştiinţa şi arta de a instrui a absolventului de şcoală pedagogică, în a cărui inimă pulsa o atât de necuprinsă sete de dăruire întru iluminarea semenilor – de la copii până la bătrânii satului – încât mi-a rănit iremediabil sufletul cu frumuseţea şi puritatea ei, şi atât de rară încât n-am mai regăsit-o pe de-a-ntregul în nicio altă exprimare omenească…
A constituit pentru mine, străbătând vremea, imaginea dascălului, fiu al satului, întrupat aievea din paginile literare, al cărui prototip am încercat să-l urmez de-a lungul carierei mele didactice şi pe care n-am reuşit încă a-l atinge… Numele lui este Gheorghe N. Tiţa”.

Comori de spiritualitate românească

În intervenţia sa, învăţătorul pensionar Gheorghe N. Tiţa a vorbit despre instituţia în care fiecare dintre noi am trăit cele mai bogate amintiri. Şcoala este locul în care dascăli răbdători şi perseverenţi, cu dragoste şi înţelegere ne ajută să acumulăm cunoştinţe pentru viaţă, dar şi locul marilor bucurii ale idealurilor specifice tinereţii.
Participarea la Sfânta Liturghie duminicală din biserica satului a oferit noi momente de trăire sufletească. Preotul paroh Nicolae Eftimie şi-a exprimat bucuria de a-i avea rugători Domnului, fie şi pentru scurt timp, în mijlocul consătenilor, a dăruit fiecăruia o iconiţă şi broşura “Galeşul de Argeş – o vatră românească autentică”. Un moment cu totul emoţionat l-a constituit intonarea de către corul bisericii “Întru mulţi ani această zi!” şi fotografierea cu toţi cei prezenţi. Colegele de generaţie Maria Stan şi Gheorghiţa Uţa, gazdele pentru o zi, i-au invitat la o masă tradiţională găleşeană. În după-amiaza zilei s-a vizitat Muzeu Etnografic al satului Galeş, muzeu deschis pentru public în urmă cu 33 ani. Mulţi dintre cei prezenţi şi-au amintit cu plăcere despre unele obiecte colectate în cadrul acţiunii “Căutătorii de comori”, obiecte depozitate atunci într-o sală de clasă. Au fost răsfoite albume, monografii, documente scrise aflate în arhiva muzeului. Următorul obiectiv – Biblioteca satului Galeş deschisă în 27 iulie 2001, în urma finalizării unui proiect intitulat “O carte pentru satul meu”,  proiect semnat de înv. Gheorghe N. Tiţa şi pr. Nicolae Eftimie. Biblioteca numără 9.217 volume, 201 cititori cu fişă de lectură, 4.258 cărţi împrumutate. În fiecare an, la 27 iulie, se organizează o manifestare cultural-artistică dedicată cărţii. Se acordă premii câştigătorilor unui concurs organizat pe bază de buletine, diplome pasionaţilor de lectură şi se urmăreşte un program prezentat de formaţia tinerilor din sat, “Datina păstorilor”. În sala de protocol a Asociaţiei Culturale Săteşti Galeş s-a prezentat filmul “Tradiţii în Galeşul argeşean”, realizator Cristian Struţeanu (1996). Ziua s-a încheiat cu o seară distractivă, cu promisiunea ca următoarea întâlnire să aibă loc la începutul verii anului 2011.
Lucreţia TIŢA
Foto: Victor EFTIMIE

Reclame

Un răspuns to “Revedere emoţionantă la vatra părintească din Galeş-Brăduleţ: După 6 decenii – modele, profesii, certitudini”

  1. […] întalnire cu ocazia  împlinirii vârstei de 60 ani şi 45 ani de la absolvirea clasei a VIII-a (p… […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: