Picătura de credinţă – În deşert se tulbură tot omul!

Dacă dorim să ne aşezăm, oarecum, pacea în inima, mintea şi sufletul nostru, mai ales acum, când creştinătatea ortodoxă se află în vremea postului, este, cred, necesar, ca pe lângă alte osteneli, să citim cu atenţie cartea Ecclesiastul din Sfânta Scriptură. Acolo vom vedea, chiar de la început, că toate pe lumea aceasta sunt deşertăciuni: “Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!” (Ecclesiast 1, 2).
A înţelege această stare de lucruri este necesar ca să faci o serioasă chibzuire de felul cum să păşeşti în zilele care vor veni. Când citesc Ecclesiastul mă apucă un fel de stare aparte, mai ales dacă pun în cântarul vremii tăria a ceea ce noi facem după puterile pe care ni le dă Dumnezeu. Noi trudim din răsputeri. Unii chiar depun atâta efort încât intră într-un fel de stres chinuitor. Dorinţele şi planurile noastre nu se împlinesc întotdeauna aşa cum am dori.
Iar când mai auzi: “Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare?” (Ecclesiast 1, 3), şi nu stai bine cu judecăţile şi nu ai credinţă fermă în Dumnezeu, te cuprind semne de vădită clătinare şi chiar un fel de deznădejde. Sigur că este destul de greu, în iureşul şi freamătul în care ne aflăm, să te mai gândeşti şi la lucruri care stau deasupra capului nostru. Cum ne-am mai veni în fire dacă am medita câte puţin şi la faptul că: “Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna! Soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi. Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte şi, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale. Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat. Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de câte aude. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat, se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare!” (Ecclesiast 4, 9).
Deseori rămânem surprinşi, iar alteori chiar uimiţi de anumite întâmplări care se perindă în viaţa noastră. Spunem mereu: aceasta n-a mai fost niciodată! Citind însă în Bătrâna Carte a lumii, aflăm: “Dacă este vreun lucru despre care să se spună: Iată ceva nou!, aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră!” Aşadar, nimic nou sub soare! Înţeleptul Solomon s-a sârguit ca nimeni altul să cerceteze tot ce este sub soare. Iată textul sacru: “Şi m-am sârguit în inima mea să cercetez şi să iau aminte cu înţelepciune tot ceea ce se petrece sub cer. Acesta este un chin cumplit pe care Dumnezeu l-a dat fiilor oamenilor, ca să se chinuiască întru el!” (Ecclesiast 1, 13). Astfel, ne însuşim cu precădere, chinul cumplit pe care ni-l facem singuri. Să medităm! Puţină înţelepciune trebuie să treacă şi pe strada noastră! Nu?
ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: