Mircea Diaconu a renunţat la Loganul parlamentar

Senatorul liberal din cel mai nordic colegiu argeşean a dat un prim semnal că înţelege imperativele crizei şi a predat automobilul primit spre folosinţă. “I-am transmis preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, că intenţionez să-mi închid cabinetele senatoriale din teritoriu, căci cheltui banii degeaba cât timp nu pot rezolva problemele oamenilor, pentru că puterii nu-i pasă de cei din opoziţie!” Aflat la începutul acestei luni la Curtea de Argeş, a fost abordat de omul de afaceri Aurel Ilea, care i-a cerut  să-şi capaciteze colegii parlamentari pentru a-i ajuta pe oamenii din mediul privat să nu-şi închidă firmele, disponibilizând personalul. “Ştiu că oamenii care lucrează corect şi cinstit au cele mai mari probleme în aceste vremuri de criză. Rezolvarea poate veni numai din plecarea guvernului condus de Boc, care a dovedit că nu înţelege economia şi-i sărăceşte pe oameni, luându-le 25% din salarii sau 15% din pensii în numele economiei impuse de criză, deşi ar exista alte măsuri raţionale, precum cele de relansare economică”, a afirmat senatorul. 
Eva ADAM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: