Love story între Hagi şi Isaura

Hagi Constantin Haica (21 ani), din comuna Călineşti, satul Valea Corbului a dat de belea: pe 3 mai s-a pricopsit cu un dosar penal pentru lipsire de libertate şi act sexual cu minora Isaura B. (14 ani), din Corbeni. Cei doi tineri vorbeau de prin februarie la telefonul mobil, după ce nişte prieteni comuni îi puseseră în legătură.
Sâmbătă, de 1 Mai, Hagi a descins la Corbeni din Solenza împrumutată de la un prieten şi şi-a invitat prietena la un suc. Isaura a acceptat întâlnirea care s-a prelungit până seara târziu.  Duminică au stabilit telefonic să se reîntâlnească în seara următoare. Hagi a sunat-o, potrivit înţelegerii, şi Isaura s-a dus la întâlnirea de la care n-a mai revenit acasă.
Părinţii au sunat-o pe telefonul mobil. Isaura nu le-a răspuns, căci era deja în drum spre Călineşti, spre casa băiatului care-i căzuse cu tronc. Speriaţi, ai casei au apelat la 112, reclamând răpirea. S-au declanşat cercetări şi poliţiştii au luat urma fugarilor. Aflând că erau la Călineşti, părinţii Isaurei şi-au sunat rudele de acolo şi au aflat că fetiţa lor era bine, mersi. Luni dimineaţa au ajuns la casa “răpitorului”. Într-o primă fază, Isaura nici n-a vrut să audă de întoarcerea acasă, dar mai apoi, după discuţii îndelungate, s-a mai înmuiat şi le-a dat ascultare părinţilor. Pe drum le-a povestit că a făcut dragoste cu Hagi şi că i-a plăcut. Numai că povestea ei a fost infirmată de controlul ginecologic, în urma căreia i s-a constatat virginitatea. Totuşi, Hagi a călcat pe bec, pentru că aşa cum v-am spus deja, s-a trezit cu un dosar penal pe persoană fizică pentru lipsire de libertate şi act sexual cu o minoră. Decizia finală le va aparţine procurorilor, dar asta nu-l scuteşte cu nimic de emoţii.
Vladimir ALBU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: