Să fim uniţi!

Suntem la capătul unei ierni mai aspre decât toate cele din ultimii ani. Pământul se trezeşte la viaţă sărăcit de zăpada care i-a fost plapumă caldă în lungile nopţi îngheţate. Acum ne cheamă să ieşim ca urşii din hibernare şi să-i stăm aproape, să-l slujim dacă vrem să ne dea mulţumire prin roadele toamnei. Lucrurile reintră în rosturile lor fireşti din fiecare primăvară, ştiute din veacul vecilor. Ca oameni ai pământului, le ştim cu toţii sau le simţim, pentru că aşa e datul firii omeneşti, să nu putem trăi unii fără alţii.
Dumnezeu a orânduit ca în acest an, pe care mie îmi place să-l cred binecuvântat, Sfânta sărbătoare creştină a Învierii Mântuitorului IIsus Hristos să vină mai devreme decât în alte dăţi. Eu cred cu tărie că astfel ni se cere să fim mai vrednici şi mai înţelegători cu tot ce ne înconjoară. Ca buni creştini, cum ne place să ne credem, trebuie să dăm la spate vechile răutăţi şi să ne oferim şansa reînvierii speranţelor de mai bine. După atâtea suferinţe trecute, pentru a ne câştiga acest drept, avem obligaţia creştină de a ne împăca mai întâi cu noi înşine şi de a-i ierta pe greşiţii noştri, ca să fim la rându-ne iertaţi. Iată de ce eu ţin să îngrop în uitare tot ceea ce m-a îndepărtat de unii semeni şi le întind cinstit o mână prietenească.
În urmă cu un an am pornit la drum cu această publicaţie. Aceia cărora le-a ajuns sub ochi pot judeca acum fără patimă dacă am respectat sau nu angajamentele pe care mi le asumam în acest colţ de pagină. Nu aştept neapărat laude, deşi nu mi-a fost uşor, dar mărturisesc fără teama de a fi bănuit de fariseism că nu m-ar întrista prea mult nici criticile obiective sau sugestiile vizavi de ceeea ce ar dori oamenii să găsească în paginile ei de acum înainte. Asta pentru că am decis că vom continua, deoarece lumea satelor are nevoie de informaţia la care ajunge mai greu din cauza posibilităţilor practice de a o accesa. Iar fără să ştim ce ni se pregăteşte, pentru a lua din timp măsurile de prevenire, am rămâne ca nişte copii neajutoraţi, părăsiţi pe drumurile tranziţiei. De aceea cred cu tărie că trebuie să strângem rândurile, pentru că – e ştiut – unirea face puterea! Ar fi o naivitate să credem că vor osteni alţii pentru ca nouă se ne fie un pic mai bine. Numai prin noi înşine, dar împreună, putem avea bucuria reuşitelor. Şi-atunci vom putea să ne privim fără reţineri în lumina ochilor şi să ne spunem “Hristos a Înviat!” pentru mulţi ani fericiţi…
Virgil Baciu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: