HOROSCOP LUNA APRILIE

Berbec
Dacă vrei mai mult de la partener, trebuie să-ţi exprimi dorinţele cu mai mult curaj, pentru că timiditatea sau nepăsarea nu-şi au locul între voi. Munceşti cu plăcere, te duci la serviciu ca şi cum acolo te-ar aştepta cele mai frumoase surprize. Dacă ai ocazia de a-ţi pune mai mult în valoare talentele cu care eşti înzestrat, e şi normal să pui suflet în sarcinile cotidiene.
Taur
Dragostea îţi dă mari bătăi de cap luna aceasta, pentru că ţi se pregăteşte o surpriză greu de interpretat. Fii pregătit pentru adevărate meciuri la serviciu, pentru că mereu se va trezi câte un şef sau un coleg care să critice ideile tale. Dacă te bate gândul să faci un credit, acum îl poţi obţine, dar trebuie să calculezi foarte bine resursele pe care te poţi baza de acum înainte.
Gemeni
Sentimentele sunt puse în balanţă cu un spirit critic sporit, deci ai grijă ce spui sau ce faci în cuplu, ca să nu te trezeşti cu vreo sancţiune. Nu este o perioadă prea bună la serviciu. Eşecurile apar unul câte unul, dar pentru că te prind pe picior greşit, eşti tentat să le dai mai multă importanţă decât merită. Scapi de o problemă de sănătate care te-a îngrijorat o perioadă ceva mai lungă.
Rac
Dragostea nu e întotdeauna un covor cu petale de trandafiri, pentru că te mai pune şi în faţa unor evenimente neplăcute. Preocuparea principală în materie de cumpărături este confortul tău casnic. De aceea vei investi ceva mai mult decât de obicei pentru o schimbare de decor acasă. Eşti în formă excelentă, se vede că eşti sănătos şi că soarele de afară îţi prieşte de minune!
Leu
Eşti mulţumit de gesturile concrete de afecţiune care vin de la partenerul tău, pentru că îţi inspiră fidelitate, încredere şi stabilitate. Cariera este punctul central al evenimentelor acestei luni, pentru că aici se pot petrece evenimente deosebite. Gestionezi cu maturitate sumele de care dispui şi iei decizii înţelepte cu privire la investiţiile viitoare.
Fecioară
Eşti încă foarte legat de trecut, de vremurile frumoase de început ale iubirii tale actuale, dar nu trebuie să compari prezentul cu acele timpuri. Dacă ai ocazia de a lucra în echipă cu un prieten, veţi ajunge amândoi la rezultate foarte bune. Te poţi trezi în faţa unor cheltuieli neprevăzute care pică în cel mai nepotrivit moment pentru bugetul tău. Problemele de sănătate sunt legate de actul deplasării.
Balanţă
Dacă e să fie cineva favoritul astrelor, tu eşti acela luna aceasta, în tot ce este legat de viaţa sentimentală. Priveşti spre viitor cu maxim interes, pentru că ceea ce decizi luna aceasta va avea efecte pe termen lung. Încearcă să te calmezi la micile motive de stres care mai apar, pentru că certurile, conflictele sau tonul ridicat lasă urme asupra sănătăţii tale.
Scorpion
Ţii mult la libertatea ta. Ca atare, vei aprecia mult o relaţie independentă, în care nimeni să nu-l sufoce pe celălalt. Nu te aştepta la noutăţi importante luna aceasta, pentru că rutina şi monotonia pun stăpânire pe tine la serviciu. Primeşti ceva mai mult ca de obicei sau reuşeşti să acumulezi o sumă ceva mai mare pentru un plan pe care îl ai în perspectivă. Banii vin din asocieri, din afilieri, din parteneriate.
Săgetător
Eşti printre cei aleşi pentru evenimente de top în amor. Bucură-te de tot ce trăieşti acum, pentru că sunt senzaţii rare, de care nu oricine are parte. Şi la serviciu toate merg de minune, şi lucrezi cu plăcere, deoarece ai ocazia de a-ţi pune mai mult în valoare talentul, calităţile şi experienţa acumulată în timp. Banii sunt făcuţi pentru plăcerile vieţii, aşa gândeşti luna aceasta, pentru că nu te uiţi pe ce se duc.
Capricorn
Nimic nu te mulţumeşte, iar dragostea pare să fie principala sursă a supărărilor tale. Munceşti cu sârg la serviciu, foarte preocupat de sarcinile pe care le ai în plan şi foarte interesat de imaginea ta socio-profesională. Contactul cu lumea are două tăişuri: pe de o parte ceilalţi îţi pot oferi sfaturi bune care să te ajute să te menţii în formă bună, pe de altă parte, tot din relaţia cu ceilalţi se pot ivi riscuri de îmbolnăvire.
Vărsător
Eşti ceva mai nervos şi nu se poate discuta cu tine de pe un teren paşnic. Ridici tonul la partener fără să fie nevoie şi tensionezi inutil atmosfera din cuplu. Acum ţi se oferă o ocazie rară de a te evidenţia, de a-ţi împlini un mare ţel profesional, dar necesită atât cunoştinţe solide în domeniu, cât şi un dram de îndrăzneală din partea ta. Banii sunt balsamul acestei luni, pentru că, datorită lor, îţi poţi îndeplini o mulţime de vise.
Peşti
Nu mai eşti atât de orbit de amor, pui în prim plan raţiunea şi încerci să-ţi păstrezi mintea limpede, pentru a nu greşi. Nu ai parte de bucurii la serviciu. Adeseori atmosfera se încarcă de energii negative generate de colegi care se plâng întruna sau care te atrag şi pe tine în eşecul lor. Banii sunt în strânsă legătură cu problemele de la serviciu, pentru că un eşec profesional atrage şi unul financiar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: