Reformă în administraţia publică locală: 17.000 funcţionari în aer!

Ministerul Administraţiei şi Internelor vrea să disponibilizeze 16.742 salariaţi din administraţia publică locală în acest an, cele mai multe reduceri de personal urmând să aibă loc în mediul rural, în urma introducerii standardelor de cost. Concret, aproape 9.000 angajaţi de la nivelul comunelor, peste 2.000 de la oraşe, peste 650 de la municipii, 600 de la consiliile judeţene şi alţi 400 angajaţi din cei aproape 1.000 ai Primăriei Capitalei ar urma să fie restructuraţi în următoarea perioadă.
Documentul vizează instituirea unor standarde de cost pentru fiecare unitate administrativă din România pentru reducerea cheltuielilor de personal cu 471,587 milioane lei în acest an. Reprezentanţii MAI susţin că introducerea standardelor de cost va avea impact pozitiv asupra bugetului general consolidat prin economisirea a 493,1 milioane lei în 2011, circa 518,8 milioane lei în 2012 şi 547,1 milioane lei în 2013. “Astfel, pentru consiliile locale cu un număr de locuitori de până la 1.500, numărul maxim de posturi este de 12; pentru consiliile locale cu un număr de locuitori de până la 3.000, numărul maxim de posturi este de 14; pentru consiliile locale cu un număr de locuitori de până la 5.000, numărul maxim de posturi este de 16; pentru consiliile locale cu un număr de locuitori situat între 5.000 şi 10.000, numărul maxim de posturi este de 21; pentru cele cu un număr de locuitori între 10.001 şi 20.000, numărul maxim de posturi este de 50, sau pentru cele cu un număr de locuitori între 150.001 şi 200.000, numărul maxim de posturi este de 200. Pentru consiliile judeţene aferente judeţelor cu până la 500.000 locuitori, numărul maxim de posturi este de 100, iar pentru cele cu un număr de locuitori de peste 650.000, numărul maxim de posturi este de 150”, se arată în proiectul de lege.
Atât sindicaliştii, cât şi reprezentanţii administraţiei locale dezaprobă însă metoda de calcul a guvernului Boc. Ei o consideră ilegală, fiind de părere că ar fi “opera din birou a unor contabili” – aplicată de altfel şi la reducerile de personal din educaţie.

Grevă generală în primării

“Reducerea s-a făcut pe baza unor calcule aritmetice, din birou. Au luat numărul de angajaţi din fiecare tip de unitate administrativă şi, în funcţie de numărul de locuitori, au făcut o medie”, arată preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Romel Neagu. “Au luat primăriile care au în subordine mai puţin de 1.500 locuitori, s-au identificat unele care aveau 4 angajaţi, altele cu 64, au făcut o medie şi au zis că ar fi necesar cam 34 salariaţi, fără să vadă ce servicii deserveşte fiecare dintre aceste localităţi”. Mai mult, FNSA este de părere că implicarea executivului în stabilirea normativului încalcă principiul autonomiei administraţiei publice locale, iar legea ar putea fi declarată neconstituţională. Liderul sindical avertizează că, în cazul adoptării proiectului în forma actuală, ne vom confrunta cu o grevă generală în sistemul local. “Ne vom întâlni cu toate sindicatele locale şi începem să strângem semnături pentru proteste. De la sfârşitul lui ianuarie se va putea declanşa greva generală, dacă nu vom ajunge la un consens”, susţine Neagu. Până atunci, sindicaliştii vor veni cu propria analiză, “bazată pe nevoile din teritoriu”, spune şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Locală, Răzvan Bordeanu. Documentul prevede, totodată, că aplicarea normativelor de personal “propuse pentru protecţia şi promovarea drepturilor copiilor” presupune reducerea numărului de angajaţi care activează în acest domeniu cu 1.014, de la 16.923 angajaţi la 31 decembrie 2009 la 15.909 angajaţi la finalul acestui an. “Referitor la estimarea bugetului destinat protecţiei şi promovării drepturilor copilului pentru anul 2010, se constată o reducere a acestuia cu 26,33% faţă de realizările aferente anului 2008”, respectiv cu 311,306 milioane lei, de la 1,18 miliarde lei  la 871,02 milioane lei.
“Comparativ cu programul pentru anul 2009, reducerea este de 26,71%, respectiv 317,38 milioane lei”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului de lege. Proiectul de lege mai prevede că încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului, urmare reorganizării potrivit prezentei legi, se face cu respectarea procedurilor legale aplicabile categoriei de personal din care face parte şi a prevederilor legale privind protecţia socială, pe baza criteriilor stabilite între conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi reprezentanţii salariaţilor sau, după caz, ai sindicatelor, în termen de maxim 45 zile de la intrarea în vigoare a legii.

Multe concedieri, puţine economii

Deşi guvernul speră să reducă drastic cheltuielile statului, economiile făcute prin disponibilizarea celor aproape 17.000 angajaţi din administraţiile locale reprezintă mai puţin de 10% din cheltuielile cu salariile întregului personal bugetar pe o lună. Astfel, potrivit proiectului de lege, se estimează reducerea cheltuielilor bugetare cu 471 milioane de lei. Însă, economia reală este de doar 230 milioane de lei, pentru că restul reprezintă taxele ce erau aplicate salariilor celor concediaţi. Mai mult, angajaţii vizaţi de restructurări nu ştiu încă dacă vor primi plăţi compensatorii, iar cele 45 zile prevăzute de lege pentru concedierea lor sunt insuficiente, susţin sindicatele. “Nu se respectă Codul Muncii, care prevede discuţii între sindicate şi patron, care durează. În plus, nu ştim ce alternative li se oferă”, spune Romel Neagu.
Dacă nu se vor stabili în timp util criteriile comune de concediere, actul prevede deja ordinea pe lista disponibilizaţilor: primii sunt pensionarii, urmaţi de cei cu calificative mai slabe sau sancţiuni de la şefi. Vin apoi cei care nu au copii, iar pe ultimul loc sunt angajaţii care îşi îngrijesc singuri copiii sau familia, dar şi cei care s-ar putea pensiona anticipat. Dacă ambii soţi sunt vizaţi, va pleca cel cu salariul mai mic. În cazul primăriei capitalei, de exemplu, “se va aplica principiul competenţei, nu cel social”. “Nu poţi face performanţă cu puţini angajaţi, şi aceia slabi profesional. Vom căuta soluţii de angajare în instituţiile care aparţin de primărie pentru cei disponibilizaţi”, a explicat viceprimarul Mircea Raicu.
Fie că vor, fie că nu, primarii vor trebui să se încadreze în limitele executivului într-o lună de la aplicarea legii, altfel riscă amenzi între 10.000 şi 50.000 lei. Însă primăriile mici ar putea ieşi în avantaj. De exemplu, în cel mai mic oraş din ţară, Băile Tuşnad, fiecare dintre cei 18 funcţionari rămaşi se va ocupa de 90 locuitori. În schimb, în Primăria Timişoara, potrivit normelor stabilite la Bucureşti, un angajat ar trebui să poată rezolva problemele a nu mai puţin de 860 timişoreni.

“Reformă” în educaţie
 
Aproape 15.000 dascăli vor trebui să se reprofileze în acest an, deoarece posturile lor vor fi restructurate. La fel, cei 3.000 angajaţi din sistemul de asistenţă socială ce vor ajunge şomeri în urma standardelor de cost aprobate de executiv. Potrivit anexei ce prevede numărul maxim de posturi din educaţie, cele mai multe disponibilizări vor fi în Capitală: 1.109 posturi. Pe locurile imediat următoare se află Mureş, cu 588 posturi eliminate, Ialomiţa şi Iaşi cu 579, Prahova şi Timiş cu 466, Satu-Mare cu 461, Bihor cu 551, Cluj cu 549, Argeş cu 505, Dolj cu 504, Bacău, cu 422, Braşov, cu 406 posturi, pe acelaşi loc cu Vasluiul – unul dintre cele mai sărace judeţe.
Urmează Buzăul, cu 324 posturi în minus pentru 2010, Botoşani cu 323 şi Arad cu 322. Cel mai puţin afectate sunt judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov, cu puţin peste 100 posturi reduse.
Vladimir ALBU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: