Masa de Revelion – delicatese şi splendoare

Când zici Revelion, te gândeşti la mese întinse şi mâncăruri alese, fie acasă, fie la restaurant. Însă platourile cu bucăţi delicioase nu sunt singurele “apanaje” care fac din masa de Anul Nou una deosebită, modul în care o decorezi fiind la fel de important. Împodobeşte-o cu elemente naturale – crenguţe de brad, fructe şi accesorii festive – lumânări, globuleţe, fundiţe, beteală şi invitaţii tăi vor avea parte de un decor elegant şi delicat.
Reguli de care trebuie să ţii cont:

• Decorează masa cu accesorii care să poarte culorile sărbătorilor de iarnă. Alege tonuri de roşu, verde, albastru, auriu şi argintiu şi nu uita să faci combinaţii. Cele de: roşu-auriu, roşu-verde, albastru-auriu şi albastru-argintiu par a da cel mai bine. Totul e să nu ai mai mult de două culori pe masă. Dacă ai optat pentru o faţă de masă roşie, e suficient să alegi vesela într-o nuanţă de verde şi şerveţelele în tonuri de roşu şi verde, apoi să adaugi câteva globuleţe şi fundiţe în aceleaşi culori.
• După ce le-ai lăsat să se odihnească în dulapuri şi vitrine un an de zile, e timpul să scoţi la înaintare tacâmurile pretenţioase din argint, serviciile delicate din porţelan şi paharele elegante din cristal. Toate acestea vor conferi mesei rafinamentul şi aspectul festiv caracteristic sărbătorilor de iarnă.
În ceea ce priveşte modul de aranjare a veselei, lucrurile nu sunt deloc complicate. Dacă ai aşezat farfuriile şi tacâmurile în mod normal, în dreptul fiecărui invitat, nu-ţi rămâne decât să adaugi accesoriile potrivite pentru această ocazie. Aşadar, aşează crenguţe naturale de brad de jur împrejurul farfuriilor, iar, la final, plasează câte un globuleţ ornamental şi câte un pahar de vin în dreptul fiecărui tacâm. Dacă nu te atrage ideea cu globuleţele, prinde bucăţi de beteală de marginile feţei de masă (la intervale de 4-5 cm una de alta) şi efectul va fi pe măsură.
• Vrei ca mesenii să fie întâmpinaţi aşa cum se cuvine? Plasează în centrul mesei o fructieră încărcată cu: banane, portocale, mandarine, kiwi, mere. Vor constitui o gustare uşoară pentru invitaţi şi, totodată, un excelent punct focal al mesei.
• Lumânările plasate în sfeşnice de argint sunt, de asemenea, accesorii care nu au voie să lipsească de pe masa de Revelion, ele creind intimitatea necesară reîntâlnirii cu cei dragi. În plus, vor face ca totul să arate perfect şi să strălucească impecabil!
• Un alt obicei interesant şi deloc costisitor în decorarea mesei de sărbători este acela de a presăra confetti din staniol şi hârtie colorată pe întreaga suprafaţă a acesteia. Sunt accesorii care subliniază caracterul festiv al mesei şi fură privirea invitaţilor.

Aranjamente speciale

Accesoriile pentru masa de Revelion sunt minunate. Dacă şi tu eşti atrasă de astfel de aranjamente, dar nu ai suficient timp pentru invenţii, iată câteva idei care s-ar putea să-ţi placă, ba chiar să te convingă să le pui în practică.

Frumuseţe într-un strop de vin

Cu numai o lumânare şi un pahar elegant din cristal, plin cu vin roşu, poţi crea un aranjament deosebit în doar câteva minute. Dacă vrei să-i conferi un aspect mai pretenţios, plasează alte patru pahare, de data asta goale, în jurul celui cu vin.

Poinsettia – farmec şi culoare

Alege o floare bogată, pune-o într-un bol de porţelan de culoare albă, verde sau aurie şi plaseaz-o în centrul mesei. Pentru a-i spori farmecul, adaugă două sfeşnice cu lumânări roşii, de o parte şi de alta a bolului.

Aranjament din lumânări

Este un accesoriu ideal pentru masa de Anul Nou. Tot ceea ce-ţi trebuie sunt: o farfurie plată şi un număr impar de lumânări (3 sau 5) de aceeaşi culoare, dar de mărimi diferite. Aşează lumânările pe farfurie (în picioare) şi strecoară crenguţe proaspete de brad printre ele, iar la final presoară puţină zăpadă artificială. Efectul va fi nemaipomenit!

Piedestal cu globuleţe

Ai o fructieră mai elegantă, în genul celor cu picior? Dacă da, află că poţi crea un aranjament deosebit! Plaseaz-o în mijlocul mesei şi, în loc de fructe, umple-o cu globuleţe. Le poţi alege pe cele de o singură culoare, sidefate sau mate, de diferite forme şi mărimi, sau pe cele în culori asortate. Dacă vrei ca aranjamentul să pară mai sofisticat, adaugă câteva sfeşnice din sticlă sau din argint pe lângă fructieră şi decorează-le pe fiecare cu câte un globuleţ în varf.

Piramidă din fructe

Lasă natura să-ţi coloreze masa cu darurile ei, prin acest simplu şi elegant aranjament! Ananasul este un simbol al ospitalităţii, aşa că, pentru vârful piramidei, alege cel mai mare fruct de ananas pe care îl găseşti. Pe lângă acesta, ai nevoie de alte trei feluri de fructe, cele mai potrivite fiind cele de iarnă: portocale, banane, mere, kiwi, pere sau lamâi şi, evident, de un suport care să susţină aranjamentul.
Poşi alege unul special, pentru torturile cu etaj.
Ornează fiecare etaj cu fructe de acelaşi sortiment şi dispune-le într-o singură direcţie, astfel încât ele să conducă privirea. Odată decorate braţele suportului, nu-ţi rămâne decât să încoronezi aranjamentul cu fructul de ananas ales.
Cumpără un kilogram de struguri şi aşează-i (desfăcuţi în boabe) într-o tavă, indiferent de formă şi mărime. Pune, apoi, câteva lumânări votive deasupra boabelor de struguri şi decorează marginile tăvii cu ramuri naturale de pin, ghirlande sau beteală şi totul va ieşi aşa cum nici nu ai visat.
Alexandra SIMIONESCU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: