GHEORGHE DINICĂ JOACĂ PENTRU ÎNGERI COMEDIA UMANĂ

Maestrul nu mai este printre noi. Prin felul său de a fi OM, s-a făcut îndrăgit şi de Dumnezeu. Şi când EL a constatat că era prea mare pentru lumea noastră, L-a chemat la sânu-I, să-i fie aproape la ceasul de taină al veşniciei.

“Ce mică-i lumea: câteva mese…”

Nu, nu este o replică dintr-un film, ci o zicere de-a lui Gheorghe Dinică, omul care n-a avut niciodată pretenţia de a fi filozof. N-a aspirat la gloria lui Petre Ţuţea şi nici măcar nu şi-a invidiat colegii. Cîndva i s-a propus să joace rolul lui Ilie Moromete. Peste ani recunoştea cinstit că l-a speriat complexitatea personajului. Perfecţionist fiind, deşi pentru unii ar fi greu de crezut, a refuzat rolul care ar fi putut deveni capodopera carierei sale cinematografice. Modestia îi face cinste, pentru că a regretat deschis acea decizie. Dar – atenţie! – îl lăuda din toată inima pe Victor Rebengiuc pentru reuşită.
Viaţa lui Gheorghe Dinică a fost o continuă luptă cu lumea şi cu el însuşi. Trăind plenar fiecare clipă cu o patimă mistuitoare, s-a oferit lumii cu preţul singurătăţii proprii. A fost ca o “feştilă de Paşte” pentru multe generaţii care l-au descoperit (poate) în rolul lui Bicilis din “Columna” şi au avut revelaţia marelui actor care era în cel al avocatului Stănică Raţiu din “Felix şi Otilia”. Atunci românii au înţeles că au şi ei un Anthony Quinn al lor. Pentru Gheorghe Dinică viaţa a fost poate ca o mamă vitregă pentru mult timp, pentru că nu i-a făcut cadouri. Fiecare reuşită l-a costat muncă epuizantă de ocnaş. Şi nu este o figură de stil dacă luăm în calcul faptul că a fost coleg de generaţie cu Amza Pellea, Octavian Cotescu, Dem Rădulescu, Gheorghe Constantin şi alţii, alături de care face acum trupă în rai…
Copil fiind, şi mai apoi adolescent, Gheorghe Dinică a avut şansa de a-i vedea jucând pe Constantin Tănase, George Vraca, George Calboreanu şi, de ce nu, de a cunoaşte boema “micului Paris”, cufundat după ultimul război într-o mlaştină din care încă nu s-a ridicat. Dacă ar fi trăit şi ar fi muncit în Occident, poate că lumii i-ar fi fost greu să aleagă între un film cu el sau cu Robert de Niro, marele actor care l-a cunoscut şi l-a apreciat. Rolul din “Filantropica” poate argumenta pe deplin raportul de cauzalitate existent în viaţa oricăruia dintre noi. Ceea ce ştiu mai puţin mulţi dintre cititorii noştri este faptul că, în copilărie, Gheorghe Dinică îşi petrecea vacanţele în Argeş, unde spunea că s-a simţit fantastic în casele bunicilor şi rudelor. Şi-atunci nu este de mirare că în 2005 şi 2006 a răspuns invitaţiei de suflet a mai tânărului său prieten Virgil Baciu şi a urcat pe firul văii Râului Doamnei pentru a participa la întâlnirile fiilor satului Poenărei. Oamenii locului care l-au cunoscut atunci îl iubesc acum şi când aprind o lumânare la biserică pentru morţii lor, îi alătură una şi pentru sufletul maestrului Dinică, pe care îl revendică a fi şi al lor. Şi-aşa ar trebui să facem, noi, toţi românii şi să ne rugăm în cor pentru veşnica sa odihnă, căci ne-a înseninat multe clipe de tristeţe. Nu de alta, dar lumea e atât de mică şi de săracă acum, când el nu mai este printre noi…
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!

Biografie

Gheorghe Dinică (n. 25 decembrie 1933, 1 ianuarie 1934 – in acte oficiale, Bucureşti – d. 10 noiembrie 2009, Bucureşti) a fost unul dintre cei mai importanţi actori români. Şi-a manifestat interesul pentru actorie încă de tânăr, făcând parte din diferite trupe de teatru de amatori încă de la vârsta de 17 ani. În 1957 a intrat la Institutul Naţional de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti la clasa profesoarei Dina Cocea. A absolvit în 1961, fiind deja apreciat pentru rolul Inspectorului Goole în piesa “An Inspector Calls”. De atunci, Dinică a jucat la cele mai importante teatre din România. A debutat ca actor cu un rol în filmul “Străinul”, adaptare cinematografică a romanului omonim, scris de Titus Popovici în anul 1963 şi a jucat în peste 70 de filme.
Gheorghe Dinică a fost de asemenea regizor de film şi un foarte popular actor, jucând în mare parte în producţii Româneşti. Ca şi actorul francez Alain Delon, Dinică a refuzat să joace în filme produse în Statele Unite. În general din cauza aspectului său a fost distribuit în roluri negative, fie că ne referim la roluri de gansteri autohtoni, în seria de filme cu comisarul Moldovan, regizată de Sergiu Nicolaescu, fie la roluri de parveniţi, Pirgu din “Craii de Curtea veche” sau Stănică Raţiu în “Felix şi Otilia”. Din acest motiv nu i s-a încredinţat rolul de a recita poezii patriotice şi ode închinate “Conducătorului iubit” în super-montările cu iz propagandistic din marele spectacol “Cântarea României”.
În 1996, după 60 ani în care a fost “vagabond”, aşa cum singur s-a intitulat în melodia sa, s-a fost căsătorit cu Gabriela Georgeta care i-a fost alături până la moarte.
Din 2002, Gheorghe Dinică a fost membru de onoare al societăţii Teatrului Naţional “I.L. Caragiale”. A fost de asemenea cetăţean de onoare al Bucureştiului. A fost distins cu numeroase premii de prestigiu, de interpretare de către Uniunea Cineaştilor din România, a obţinut un prestigios premiu pentru cel mai bun rol masculin, premiul Troia, conferit de Festivalul Internaţional de Film de la Lisabona, pentru rolul din “Patul conjugal”, filmul fiind regizat de Mircea Danieliuc. Pentru activitatea sa deosebită i-a fost conferit titlul de Doctor honoris causa al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.
Adesea, critica l-a asemuit cu Robert De Niro, comparaţie de care Gheorghe Dinică nu se declara deloc încântat: “Ce legătură are Robert De Niro cu mine? Eu am studiat şi jucat în România”, a menţionat actorul. În anul 2006 va juca totuşi într-un film regizat de marele regizor american Francis Ford Copolla, o ecranizare a nuvelei lui Mircea Eliade, “Tinereţe fără tinereţe”. A colaborat atât în film cât şi pe scenă cu cîţiva mari regizori români, printre numele cele mai importante se numără Sergiu Nicolaescu, Mircea Danieliuc, Lucian Pintilie, Andrei Şerban, Nae Caranfil, etc. În ultimii ani de viaţă a jucat în două telenovele inspirate din viaţa ţiganilor, (“Inimă de ţigan” şi “Regina”, în care juca rolul unui bulibaşă), produse de postul de televiziune Acasă, iar moartea sa a survenit după ce filmase câteva episoade din ultima telenovelă lansată de curând, “Aniela”, unde interpreta rolul unui general în rezervă din armata română, Grigore Vulturesco. A înregistrat mai multe Cd-uri cu muzică de petrecere şi romanţe, de altfel actorul cînta, uneori, în cîteva localuri din Bucureşti, cel mai celebru fiind “Şarpele roşu”, unde îşi petrecea timpul alături de prietenii săi, regretatul actor Ştefan Iordache şi cântăreţul Nelu Ploieşteanu, alături de care a jucat în filmul “Ticăloşii”.

Deces

Gheorghe Dinică a decedat în data de 10 noiembrie 2009, ora 13.00, în urma unui stop cardiac sub ventilaţie, cu toate că timp de treizeci de minute s-au efectuat manevre de resuscitare. Gheorghe Dinică, în vârstă de 75 ani, a fost diagnosticat cu disfuncţie multiplă de organe, şoc septic, insuficienţă cardio-respiratorie, insuficienţă renală cronică acutizată, insuficienţă respiratorie acută (bronhopneumonie), disfuncţie digestivă, disfuncţie hepatică etc. Maestrul era internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca) din data de 22 octombrie 2009.
Trupul neînsufleţit a fost adus pe 13 noiembrie în foaierul Teatrului Naţional din Bucureşti, unde a fost petrecut cu aplauze timp de 15 minute de aproximativ 2.000 persoane venite să-şi ia rămas bun. A fost înmormântat în aceeaşi zi, în Cimitirul Bellu, pe Aleea Gheorghe Dinică, denumită astfel în semn de omagiu. S-a alăturat astfel colegilor de breaslă: Toma Caragiu, Amza Pellea, Colea Răutu, Ştefan Iordache, Nicu Constantin. “Somn uşor, Gigi Dinică!”, după cum a spus Marin Moraru, prietenul său de o viaţă.

Gheorghe Dinică: “M-am suit pe scenă şi parcă eram acolo de când lumea”

“Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă şi de prieteni decât de familie, dar sufletul şi mintea mea de copil au memorat doar farmecul străzii şi al jocurilor de puştani. Nici nu mai ştiu câte roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje… Primul meu rol a fost cu o trupă de amatori de la Poştă, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu, din piesa “Titanic-vals” de Tudor Muşatescu. Eram pe scenă şi parcă visam. Nici nu ştiam ce se întâmplă cu mine. La un moment dat, m-au trezit nişte aplauze din sală.
Acelea au fost primele aplauze din viaţa mea. M-am suit pe scenă şi parcă eram acolo de când lumea. Pot spune ca sunt un tânăr căsătorit, doar ca ani de căsnicie. Un rol foarte important îl are înţelegerea pe care o avem unul pentru celălalt în afară de simpatiile reciproce fără de care nu ne-am fi adunat… E o femeie care are o relaţie clară cu viaţa şi care a făcut ordine în dezordinea existenţei mele”.

FILMOGRAFIE

Străinul (1963); Comoara din Vadul Vechi (1964); Procesul alb (1965); Golgota (1966); Maiorul şi moartea (1967) – Maiorul Tache; Columna (1968) – Bastus; Prea mic pentru un război atât de mare (1969); Sentinţa (1970); Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte (1971); Felix şi Otilia (1971) – Stănică Raţiu; Cu mâinile curate (1972) – Lăscărică; Explozia (1972) – Salamander; Dincolo de nisipuri (1973); Un comisar acuză (1973) – Paraipan; Tatăl risipitor (1974); Nu filmăm să ne amuzăm (1974); Zidul (1974); Filip cel bun (1974); Ştefan cel Mare – Vaslui 1475 (1974); Evadarea (1975); Mastodontul (1975); Ilustrate cu flori de câmp (1975); Marele singuratic (1976); Cuibul salamandrelor (1976); Osândă (1976); Prin cenuşa imperiului (1976); Doctorul Poenaru (1977); Totul pentru fotbal (1978); Revanşa (1978); Drumuri în cumpănă (1978); Acţiunea “Autobuzul” (1978); Bietul Ioanide (1979); Ultima noapte de dragoste (1979); Reţeaua “S” (1980); Întâlnirea (1982); Concurs (1982); De ce trag clopotele, Mitică? (1982) – Nae; Pe malul stâng al Dunării albastre (1983); Secretul lui Bachus (1984); Acordaţi circumstanţe atenuante? (1984); O lumină la etajul zece (1984); Secretul lui Nemesis (1986); Figuranţii (1987); Cuibul de viespi (1987) – Georges; Momentul adevărului (1989); Casa din vis (1991); Cel mai iubit dintre pământeni (1992); Patul conjugal (1992); Priveşte înainte cu mânie (1993); Şoapte de amor (1993); Oglinda (1993); Balkans, Balkans (1993); Crucea de Piatră, ultimul bordel (1993); Această lehamite (1994); Faimosul Paparazzo(1999); Manipularea (2000); După-amiaza unui torţionar (2001) – Franţ Tandara; Patul lui Procust (2001) – Nae Gheorghidiu; Filantropica (2001) – Pepe; Război în bucătărie (2001); Turnul din Pisa (2002) – Gigi; Examen (2003) – Dumitraşcu; Dulcea saună a morţii (2003) – Lama; Orient Express (2004) – Costache; Bani de dus, bani de întors (2004) – Film TVR; Magnatul (2004) – Gheorghe Manasia; Omul grăbit (2004) – regia Sebastien Grall; Vânătoarea (2005); White Palms (2005) – regia Szabolcs Hajdu; Comisarul Moldovan (2006); Ticăloşii – Şerban Marinescu (2007).

Teatru

IATC
1961 – Inspectorul de poliţie de J.B. Priestley
Centrul înaintaş a murit în zori de A. Cuzzani
Tache, Ianke şi Cadâr de Victor Ioan Popa
TEATRUL MIC
1962 – Pigulete plus cinci fete de Constanţa Bratu
2006 – Incontestabila ipocrizie
TEATRUL DE COMEDIE
Procesul domnului Caragiale de Mircea Ştefănescu
Celebrul 702 de Al. Mirodan
Svejk în al Doilea Război Mondial de Bertolt Brecht
Nuntă la castel de Suto Andras
1963 – Umbra de Evgheni Svart
Casa inimilor sfărâmate de G.B. Shaw
1964 – Rinocerii de Eugen Ionescu
Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu
1965 – Trolius şi Cresida de William Shakespeare
1966 – Capul de răţoi de G. Ciprian
1967 – Opinia publică de Aurel Baranga
1968 – Sfântul de Eugen Barbu
TEATRUL BULANDRA
Nepotul lui Rameau de Denis Diderot
1969 – Moartea lui Danton de Georg Buchem
TEATRUL NAŢIONAL
1972 – Un fluture pe lampă de Paul Everac
1973 – Trei gemeni veneţieni de A. Matiuzzi zis Collat
1977 – Romulus cel Mare de Friedrich Durrenmatt
1978 – Gaiţele de Al. Kiriţescu
1979 – O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale
1980 – Aşteptându-l pe Godot de Samuel Beckett
1982 – Ploşniţa de V. Maiakovski
1984 – Iubirile de-o viaţa de Platon Pardau
1986 – Ioneştii de Platon Pardau
1990 – Cine are nevoie de teatru? de Timberlake Wertem
TEATRUL BULANDRA
1991 – Merlin de Tancred Dorst
Trupa Artiştilor Asociaţi
TEATRUL NOSTRU
Tache, Ianke şi Cadâr de Victor Ion Popa
TEATRUL NAŢIONAL
Noaptea regilor de William Shakespeare
1992 – Livada de vişini de A.P. Cehov
1997 – Tehnica raiului de Mihai Ispirescu
1998 – Azilul de noapte de Maxim Gorki
Cotletele de Bertrand Blier
1999 – Numele trandafi-rului de Umberto Eco
2000 – Şi mai potoliţi-l pe Eminescu de Cristian Tiberiu Popescu
2001 – Tache, Ianke şi Cadâr de Victor Ion Popa
2003 – Ultima oră de Mihail Sebastian
2006 – Dansând pentru zeul păgân – Lynne Parker
TEATRUL ODEON
1997 – O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale

Televiziune

1962 – Colierul de Guard Peach; Teatrul de marionete al Majestăţii Sale de I. Gârneatasi şi Radu Nichita; 1963 – Păsările de Aristofan; Obiecte găsite de Ştefan Tiţa; Un joc neobişnuit de Friedrich Durrenmatt; 1964 – Popas între drumuri de Eva Dragomir şi Cornel Popa
O seară la Gambrinus de Eva Dragomir şi Radu Miron; 1965 – Directorul de teatru de I. Dongorozzi; Medeea de Euripide; Neînţelegerea de Albert Camus; Regele gol de Evgheni Svart; 1968 – …Escu de Tudor Muşatescu; Seara, târziu, în tipografie de Alexandru Mirodan; Corupţie la Palatul de Justiţie de Ugo Betti; 1969 – Richard al III-lea de W. Shakespeare; Ziariştii de Alexandru Mirodan; 1970 – Woyzeck de Georg Buchner; Un nasture sau absolutul de Radu Cosaşu; Furtul elefantului alb dupa Mark Twain; Prometeu de Eschil; Diavolul şi bunul Dumnezeu de Jean Paul Sartre; Neînfricaţii (serial); Trei surori de A.P. Cehov; 1971 – Alcesta de Euripide; 1982 – Lumini şi umbre (serial), regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu; 1984 – Eroii n-au vârstă (serial); 1999 – Şarpele după Mircea Eliade, regia Viorel Sergovici; 2000 – Război în bucătărie, regia Marius Barna.

Premii şi distincţii

Titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, 2008; Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul T.I.F., 2006; Diploma de interpretare acordată de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, pentru “Orient Expres”, 2004; Premiul Special UCIN, pentru rolul Prinţ – “Filantropica”, 2002;  Actor de onoare al filmului românesc; Actorul anului 2002 – Revista V.I.P.; Premiul de excelenţă – UNITER, 1999; Premiul UCIN; Premiul Troia (Portugalia) pentru “Patul conjugal”, 1992; Premiul UCIN pentru “Casa din vis”; Premiul ACIN pentru “Figuranţii”, “Cuibul de viespi”, “Secretul lui Herodot”; Premiul ACIN pentru “Ilustrate cu flori de câmp”, 1975; Premiul de interpretare la Karlovy Vary pentru rolul Diplomatul – “Prin cenuşa imperiului”; Premiul ACIN pentru “Explozia”, “Felix şi Otilia”, “Bariera”, “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, 1972; Marele premiu la Paris pentru “Troilus şi Cresida” de William Shakespeare; Ordinul “Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer.

Discografie

Cântece de petrecere (2003)
Cântece de petrecere 2 (2003)
Romanţe (2004)
Parol că te iubesc (2006)
Eva ADAM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: