FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Fără ipocrizie despre sărbători
E perioada în care politicienii pozează în moş crăciuni. Încărcaţi cu daruri, dau năvală peste bătrânii din aziluri şi peste orfanii din cămine. Desantul este imortalizat în fotografii, fotografii care ajung apoi în presa devenită vehicul de campanie electorală. Nu au ruşine în a se înfăţişa lumii împărţindu-le neputincioşilor cozonaci şi portocale. Voturi să iasă! E perioada în care românul generic cumpără fără număr, agresiv, pentru potolirea stomacului. Cărucioarele din magazine mustesc de haleală şi băutură. Pentru român, orice sărbătoare înseamnă, înainte de toate, a mânca pe săturate, a mânca până-ţi plesneşte burta şi a da pe gât litri de bere şi de vin. Nimic religios, nimic sacru. Doar instincte primare! E perioada în care la ambulanţă se sună cel mai des. Dezmăţul culinar şi beţiile îşi cer răsplata. Excesele trimit direct pe patul spitalului. Excese care se repetă an de an. Lacomul care întrece o dată măsura o va întrece şi a doua oară. Uneori, lăcomia e ca prostia: nu se vindecă niciodată! E perioada colindelor. A aceloraşi colinde pe care le auzi de sute de ori. De peste tot. A colindelor lui Fane Hruşcă, trubadurul cu chitara care Crăciun de Crăciun, numai de Crăciun, apare pe afişele de spectacole ale caselor de cultură. Toţi ne colindăm, rânjind a sărbătoare unii la alţii. E perioada popilor. Te anunţă, cu litere de-o şchioapă, pe-o hârtie lipită-n scara blocului, că a venit vremea să-i primeşti în casă. C-aşa-i obiceiul. Să-ţi zică de alungare de spirite rele. De le dai un bănuţ sau doi, o bancnotă ori mai multe, nu te vor refuza. Biserica nu trăieşte din rugăciuni! E perioada iubirii absolute. Cu ochii pe ceas, musai cât ţine sărbătoarea, ne îmbrăţişăm. Mai apoi, revenim cu picioarele pe pământ: ne scuipăm, ne înjurăm, ne furăm şi ne înşelăm unii pe alţii. N-am fi noi fără oleacă de ură, fără o ţâră de răutate şi fără un pic de invidie. E perioada când românul se relaxează, mai abitir ca altădată, pe drumuri de munte. Pe Valea Prahovei. Aprinde straşnice focuri de tabără. Mănâncă în natură. Cu ochii la stele şi cu gunoaiele mirosindu-i sub nas. Ecologia nu-l pasionează. Curăţenia nici atât. Aruncă totul în iarbă. Sau în zăpadă. E mai comod aşa. Să cureţe alţii după el! Nu că nu vă urez de bine şi de la mulţi ani. N-am vrut, însă, să fiu unul dintre cei mulţi care în perioada asta vă vorbesc despre cât de frumoşi şi de evlavioşi suntem. Despre cât de minunat ştim noi să sărbătorim Crăciunul şi trecerea în noul an. De ce să denaturez realitatea? De ce să vă mint? Numai pentru că aşa e moda? Că aşa se obişnuieşte? Dacă am discutat fără ipocrizie, vom fi concluzionat că sărbătorile nu ne pot face mai civilizaţi sau mai credincioşi decât (nu) suntem. La mulţi ani!
Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com
